Nimicul renovat

Te-ai cocoţat, ai dat din coate,
ai renunţat la libertate
şi te-ai vândut pentru avere,
pentr-o fărâmă de putere.
Te-ai târâit precum o râmă
prin murdărie şi noroi.
Când tu atingi, tot se dărâmă
şi-ai înălţat munţi de gunoi.
Ca să îţi fie bine ţie
ai sfârtecat în carne vie.
Ţi-ai umilit fraţi şi părinţi
când ei au ascultat cuminţi,
i-ai pus ca să te care-n spate,
i-ai cocoşat sub greutate,
i-ai părăsit când au rămas
slabiţi, bolnavi, în ultim ceas.
Nu ţi-a păsat de disperare.
de fii care privesc cum moare
câte-un părinte drag, cu zile,
că-i trebuiau nişte pastile,
nici de copii ce merg la şcoală
cu ochii trişti, cu mâna goală,
cerând de la mămici bomboane
primind doar câteva creioane,
neîndrăznind măcar să spere
la jucării; şi ce durere
în inimi de părinţi sărmani
când întindeau cei câţiva bani,
când nu ştiau dacă şi mâine
pe masă vor avea o pâine!
Te-ai cocoţat pe suferinţă
şi ai promis cu rea-credinţă,
ai spus minciuni, strâmb ai jurat
ai fost nimicul renovat
spoit cu aur fals pe gură,
ai depăşit orice măsură!
N-ai mai ştiut ce-ai învăţat
de la strămoşi că e curat.
Dreptăţii tu i-ai pus în loc
numai bătaia grea de joc,
iar bunătatea-i vorbă goală
virtutea-i îngropată-n smoală.
Vândut pe-un sfanţ pentru putere,
ca să aduni ceva avere,
oricât de sus te-ai cocoţat,
eşti tot nimicul renovat.
(2010)

Dacă fluturii

Dacă toţi fluturii mei au zburat înspre tine,
dacă toate crengile au înverzit a primăvară
în mâinile mele cu degete aprinse,
dacă toţi norii şi-au plouat ploile vii
peste dragostea mea uscată în aşteptare
şi toate acestea în zadar s-au întâmplat,
dacă toţi fluturii mei au zburat înspre tine
şi toţi în zadar au zburat,
atunci eu mă sprijin pe-o geană de zare
cu tot sufletul uitat între vorbe străine,
atunci eu mă rezem de-o umbră de nor,
atunci eu uit că trăiesc încă.
(1990)

Iarăşi toamnă

Iarăşi toamnă,
ploi încâlcite între mine şi vreme,
anotimp mirosind a iubire
şi-a frunze jilave.
Pustiită sunt de acest anotimp;
răscolind cugetul, moartea e dătătoare de viaţă.
Sentiment repetat prin ani,
dorinţa regăsirii prin iubire
într-un anotimp mirosind a iubire.
(1990)

Copacul

Ai crescut în mine ca un copac
cu rădăcini, şi frunze, şi păsări,
umbra ta ai pus-o între ochii mei şi soare,
rădăcinile le-ai prins de umerii mei,
cu vântul din frunze m-ai mângâiat,
cu ochii păsărilor mi-ai privit sufletul,
cu ramurile mi-ai atins inima
şi te miri că sângele meu curge în seva ta,
şi seva ta curge în sângele meu.
Ne vom căuta la nesfârşit unul în celălalt,
nu ne vom regăsi niciodată întregi cum am fost,
eşti grădina mea, sunt pământul tău,
până la noi nu străbate nici lumina.
(1990)

Sunt o femeie fericită!

Aş vrea cu sete să pot spune:
"Sunt o femeie fericită!",
dar câte vin să se adune
din greaua gândului ispită!...

Ies din trecut ca dintr-o ceaţă
neterminatele iubiri
şi, de-aş avea o nouă dimineaţă,
le-aş încărca din nou cu trandafiri.

Din vrejul meu cel pământesc
vârtej de doruri împletite
alungă pacea şi-ncâlcesc
tiparul vieţii hărăzite.

Dar timpul înţelept ne stăpâneşte
şi-aşează printre întrebări în drum
dragostea lină care creşte
seminţele ce se trezesc acum.
(2000)

Aş putea să strig

Aş putea să strig de durere
până când ar plânge
pietrele cu lacrimi de sânge
că nu mai ştiu cum să spere.
Aş putea să strig în câmpie
până când or să vie
stâncile din munţi la vale
şi ecoul ar face cale
întoarsă de mii de ori.
Aş putea striga din deşertul fierbinte
până şi-ar aduce aminte
gheaţa la poli să se sfărâme,
să se dezlege din parâme
şi ar pleca cu călători,
urşi albi dormind nepăsători.
Aş putea să strig peste mări
până s-ar deschide cărări,
până ar creşte valuri în pustiu,
până n-ar mai rămâne nimic viu.
Aş putea să strig
şi cerul să-l despic,
cum aş cresta o scoarţă de copac
drum printre stele să desfac,
să mă pierd, să mă uit, să mă îndur
de mine, să fur
o clipă de pace în lumea surdă
care nu poate, nu vrea, nu ştie să audă.
(2010)

Verde

Dacă mi-ai spune că mă iubeşti
te-aş crede numai dacă
mi-ai da ochii tăi zălog,
ochii tăi verzi pe care nu-i pot crede.

Irezistibil mă cheamă marea
cu privirile ei verzi
care nu se mai termină.

Pentru că îmi place iarba,
ultima haină pe care o voi îmbrăca
va fi verdele câmpului.
(1990)