Poate

Stau desculţă
În podul palmei tale
Şi gândesc:
Poate că pe aici
Se trece
În tine.
(1989)

Împlinire

Uneori culorile sunt sfâşiate din voaluri,
Uneori cuvintele sunt mai aproape de stele,
Uneori ziua are ochii albaştri
Şi noaptea adoarme în pragul visării.
Timpul acela străbate o mare de flori
Deschise pe umerii verzi ai bucuriei
Înfrunzind mereu din acelaşi dor
Înalt şi limpede împlinit.
(1988)

Ochi şi frunze

Ochii mei , ca frunzele vara.
În toamnă
S-or usca
Şi-or cădea
Pe pământ,
În pământ,
Tot mai jos,
Ca frunzele,
Cu frunzele…
(1988)

Tihnă

Ninge ca-n sufletul unui copil,
Cu priviri speriate de căprioară,
Cu galopuri iuţi în hora sentimentelor;
Ninge alb-albăstrui, clipe lungi,
E ninsă liniştea,
Mai tăcută decât umbra pietrelor;
Pădurile de mult sunt
Semne de argint pe faţa cerului
Şi-n singurătăţi stă neclintirea…
(1988)

Păsări albe

Sunt fântână de lacrimi de flori,
Cuprinsă în pământ şi în nisip şi-n pietre,
Văd ziua stelele şi, uneori,
Văd fâlfâiri de aripi curate
Şi simt dor de zbor albastru.
Apele mele vor atinge lumina
Grea de înţelesuri,
Apele mele vor urca adânc în sus
Cu dorul de aripi păstrat în ele,
Apele mele vor hrăni păsări albe
Cu lacrimi de flori
Pentru călătoria lor neştiută
Dăruită timpului.
(1988)

Veste

Am venit dintr-o lume ascunsă
În spatele norilor,
Să-ţi aduc ţie clipa de linişte.

Am venit printre păsări albe,
Hohotind în zbor,
Ca să-ţi aduc bucuria.

Am venit, iarăşi şi iarăşi,
În fiecare dimineaţă,
Ca să-ţi spun vestea cea bună:
Încă o zi ne scaldă în lumină.
(1999)

Gânduri în frig

În tristeţe cuvintele sunt greu de rostit.
Cât de uşor pot vorbi despre bucurie!
Mai dă-mi şi tu câteva cuvinte
Din când în când!

Să scriu despre flori când sufletul meu tânjeşte,
Când afară e zăpadă, nu pot.
Pe lângă albul zăpezii florile sunt impure.

Dor de tine printre crengi uscate,
Pădure de toamnă a sufletului.
Dor de tine şi de verde.
(1990)