Toamnă

Priveşte, înc-o toamnă a trecut
Cu tot cortegiul ei de frunze moarte,
Cu întristate ploi prin crengile uscate
Şi păsăsri care au plecat spre sud.

Şi înc-o toamnă-a picurat în lume,
Prin ploi sălbatice şi reci, iubirea;
Şi doruri grele pustiit-au firea
Cu vântul lor temut şi fără nume.

Iar mâini însingurate-au întomnat,
Ca frunzele ce şi-au foşnit ruina
Când prin culoarea lor s-a-ntins rugina,
Şi în ţărână mâini şi frunze s-au culcat.

Iar, dacă păsările cu aripi nebune
Plecând, prin ochii noştri au zburat,
Orbi, într-o iarnă-a inimilor, ne-au lăsat
Să răscolim lumina când soarele apune.
(1991)

Frunze

Se strecoară nişte frunze
Între ochiul tău si-al meu
Şi îţi văd lucind pe buze
Colţuri reci de minereu.

Se sleieşte chiar tăcerea
Când pe geam te uiţi, privesc
Peste umărul tău zarea,
Dar în noapte n-o gasesc.

Şi mă tem că nu mai este,
Dacă frunze şi sleiri
Au adus deja o veste
De-ntuneric în iubiri.

Cu un vânt ca o colindă
Ţi-aş goni uitarea-n gări
Când prin mâini mi se perindă
Gesturi vechi pe vechi cărări.

Să alunec mi se-ntâmplă
Un cuvânt spre fruntea ta
Şi îţi pun palma pe tâmplă
Cu iubirea mea în ea.
(1988)

Şi eu trăiesc

Şi eu iubesc caii verzi de pe pereţii viselor,
Şi eu cunosc setea de ploaie
A pământului crăpat în secetă,
Şi eu aştept venirea cailor verzi din vise
Şi galopul lor hohotitor de ape.
Aud orele repede curgând în văile mele
Ca râurile în hăurile munţilor
Şi mă grăbesc spre rodirea pământului
Sub ploi de vise.
Şi eu trăiesc.
( 1988)

Gene

Cum ne mai păzesc genele gândurile !
Mereu ne rămâne câte o frază nerostită,
Agăţată în cârligul lor
Sau ascunsă în clipa lor de zbatere,
Seara, tragem fermoarul pleoapelor
Trecând geană prin geană:
Genele – temnicerii viselor noastre.
(1987)

Linişte

Copacii au stele pe vârfuri
Şi vântul le leagănă.
Luna s-a suit pe un munte,
Mă tem c-o să se rostogolească.
Ascult… cântă un greier
În inima mea
Şi-i atâta linişte…
(1988)

Să te scufunzi în lumină

Eu nu sunt o amăgire, un vis, o himeră
Venită din altă eră
În care zboruri de cocori
Stârnesc în suflete sori.
Lumina mea-i adevărată
Şi mi se despleteşte toată
În jurul gândului curat
Din care m-am scuturat.

Haide să te scufunzi în lumină
De la rădăcină
Până la frunzele neînţelese,
Sălbatice şi dese.
Caută pacea dorului
Când aripa zborului
Mi-o las pe tine să vină.
Haide să te scufunzi în lumină.
(2000)

La izvoare

Vino pe malul apei despletite
Unde se-aşază încâlcite
Răchite şi sălcii curgătoare.
Vino pe malul apei, la izvoare.

Priveşte prin frunze la aurul zării
Şi lasă lumina să-i sune visării
Cântarea din aripi de păsări înalte,
Când umeri de aburi vin să ne salte

Spre lumea din care, uituci, am plecat.
Hotare de zgură ne-au încercănat,
Cenuşa şi praful sunt grele zăvoare.
Vino pe maluri de sat, la izvoare.
(2001)