Nu mă lăsați sub o umbrelă

Am răsărit din întuneric pe malul rece, sec și frânt.

Pe-o margine de-abis mă clatin, ultima viață pe pământ.

Un os metalic am în stânga și câteva-ndărătul meu.

Mă-ntreb de-au fost cândva umane sau le-a pierdut pe drum vreun zeu.

Deasupra cerul se desface și se împarte în fractali:

din ani-lumină între stele până la cei mai ireali

stropi cuantici de mistere care tăind istoria-n frânturi

m-au izgonit sub o umbrelă, sub ploi de-acid și-alte lături.

O geană de lumină acră și înghețată-n violet

apare parcă de niciunde, înlănțuită-ntr-un secret.

Iar oasele lucesc amarnic, cu irizații de metal.

Eu stau tot fără de speranță pe malul vremii, abisal.

Apoi lumina se-ntețește eterică, de aur viu

și-un dor de viață mă izbește și iarăși vreau să simt, să fiu.

Până și-abisul se-ncălzește, un râu de stele prevestind

că-i o răscruce la amiază. Trăesc sperând și sper trăind.

Dar în amurg cerul de lavă dezlănțuie din nou infernul

într-un vârtej întunecat ce mistuie în foc eternul.

Înmârmurită-n resemnare, fără putere, ard și eu

și arde toată nemurirea din om și fiecare zeu.

Vă cer nu pentru mine viață, cer cerul pentru viitor,

fără acid și fără flăcâri. Dați-mi speranță, vis și dor!

Nu mă lăsați sub o umbrelă! Dați-mi lumina înapoi!

Apoi pe malul vremii mele aș împărți scântei cu voi.

(2026)

Poezie scrisă cu cuvintele duzinii generate de Gemini după imaginile generate de Chat GPT pe baza celor 12 cuvinte.

Gemini a tradus în engleză.

Bring back the light

I rose from darkness on a shore, so cold, so dry, so torn,

Beside an abyss, trembling now—the last life ever born.

A metal bone rests to my left, some others lie behind,

I wonder: were they human once, or lost by gods unkind?

Above, the sky begins to break, in fractals it divides:

From light-years lost between the stars to where the mystery hides—

In quantum droplets of a past that sliced through history’s seams,

I’m driven under a frail shield, through acid rains and screams.

A lash of sour, frozen light in violet hues appears,

Arising out of nowhere now, enchained by secret fears.

The bones are gleaming bitterly with iridescent sheen,

While hopeless on the edge of time, I face the void unseen.

But then the light grows stronger yet, a gold and living fire,

A thirst for life strikes once again, to be is my desire.

Even the chasm warms its heart, as starry rivers give a sign

That noon shall bring a turning point. Through hope, this life is mine.

Yet in the dusk, a lava sky unleashes hell once more,

In darkened swirls that burn away what was eterne before.

Frozen in resignation now, I wither in the flame, 

And immortality expires, for gods and men the same.

I do not ask for my own life, but for the days to be,

Without the acid or the fire. Give hope and dreams to me!

Don’t leave me ‘neath a useless screen! Bring back the light I knew!

Then on the shores of my own time, I’d share my sparks with you.