vineri, 4 iulie 2014

Dreptul la timp...

N-am timp.
Greutatea grabei atârnă în balanţă.
Bineînţeles că uit esenţialul.
Străbat un hol lung, fără ferestre.
Vedeam cândva macii pe marginea drumului
şi mi se părea că drumul are culoare.
Acum toate drumurile sunt culoare de asfalt
cu zarea lipită de ele.

N-am timp.
Secunda îmi e cămaşa de forţă
din care nu i se dă drumul fanteziei.
Drumul se dă numai pentru picior,
pentru roată,
în cerc închis,
în lanţ,
în cuşcă...


N-am timp.
Ceasul poate să-şi latre
bătăile

în dreptul fiecărei ore.
Mie mi-e prea strâmt în cuşcă, între două bătăi.
Şi în viaţă mi-e strâmt.

Am dreptul la viaţă,
am dreptul la drum,
am dreptul,
am stângul,
am strâmbul.
N-am timp,
n-am niciodată la timp
dreptul la timp!
(2014)

Şi când am timp
îl las să curgă în cuvinte
aici, în clubul psi.

8 comentarii :

  1. joc prin timp se-nalta
    cu fiecare pendulare
    de pas miscand o talpa
    care tine pe picioare
    identitati cu fete si cu muchii
    machiate si mai slefuite
    ori mai dure si mai ascutite
    intr-o perceptie cu vaz si minte
    pentru oglinzile unei ape
    care adevaru-l reflecta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. când bate vântul mai tare
      oglinda se tulbură,
      adevărul devine minciună
      într-o clipă de neaţenţie,
      într-o unduire de val...
      căutăm salvarea în labirintul raţiunii.
      acolo întindem perdele
      prin care vântul trece mai greu.

      Ștergere
  2. ...n-am timp să caut cuvinte, să văd frumosul
    mi-e ciudă că doar banalul bate la poarta mea,
    dar undeva în miez de noapte mi-am făcut timp pentru poezele
    şi mă culc fericită ...ştiind că voi avea timp pentru frumos.
    Am aflat asta ...acum, căci tot uit...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. câteodată te caută singure cuvintele
      cu frumosul închis în ele.
      tu le deschizi
      ca pe boboci de floare
      şi le faci culoare, parfum
      şi alte sentimente
      ieşite din uitare.
      rostirea le face să rămână.
      mereu.

      Ștergere
  3. s-ar mai putea spune si
    ca de cand oglinda-i preocupare
    vesnica iluzie transmite ea
    mintii ce se las-abandonata
    in uitarea care seaca
    si sperante multe ca sa treaca
    zidul rocii celei mai dure
    dintre toate adevarurile ude
    de seva substantelor ce cresc
    piscuri tot mai inumane
    numai nu celeste
    cand cioburi ferecate-adorm
    atentia toata...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mintea-i deasupra de oglindă
      şi poate cerne adevărul dintre cioburi care mint,
      iar piscurile de care speranţele au obiceiul să se prindă
      nu-s inumane, nici celeste, ci, succint,
      sunt aspiraţii. pentr u un om de-s prea înalte
      din urmă vine altul şi le-atinge sau, poate, şi mai sus încearcă să le salte.

      Ștergere
  4. "n-am niciodată la timp
    dreptul la timp!"
    De această dată mă văd nevoit să contrazic.

    Întotdeauna există timp
    Cel mai adesea pentru nimic
    Viitorul mereu va exista
    Nu-l pot acoperi cu umbra mea.

    Scuze, sunt inginer de formaţie, nu mă pricep de loc la versuri. Eventual o formulă, o limită, o integrală de gradul trei... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Radu, m-aş simţi mai bine dacă ai lăsa deoparte pluralul. :)
      Mă bucur că mă contrazici. Am exagerat pentru impresia artistică, dar nu foarte tare...

      Ca să trăiesc pentru idee şi să-mi astâmpăr dorul
      mi se promite-ntotdeauna că am tot viitorul,
      dar deseori când vine clipa în care m-aş rescrie
      în frigider nu e nimic de pus în farfurie.
      Şi-atunci ori ard şi în cuvânt şi ard pe foc mâncarea,
      ori las cuvântul şi-l amân... sper să nu-l ia uitarea.

      Sunt multe feluri de formule, limite şi integrale, unele foarte poetice. Deocamdată eu am găsit o integrală de idee şi o metaforă fără limită în cele patru versuri. ;)

      Ștergere