Castelul

Castel semeţ în fluviu faţa şi-o răsfrânge
şi apei îşi închină lung secol după veac.
Suflet de ar avea, inima i s-ar frânge,
dureri câte-a cuprins şi n-au avut vreun leac.

***

Aleasă societate de neam german şi vechi
s-a strâns cu-nfrigurare în marele salon.
La bal s-au desfăcut şi s-au făcut perechi
care-au ţinut un vals, plutind la unison.

În paşi de dans cu romantism înlănţuiţi
şi respectându-i ritmul şi măsura,
grupul aristocrat de tineri chibzuiţi
n-au încălcat nici eticheta şi nici partitura.

În piesa scrisă-n cronici nimic imprevizibil,
niciun sărut furat în colţuri mai umbrite,
nimic nepotrivit ca să roşeşti penibil
la amintirea serii senine şi vrăjite.

***

Bătrână şi distinsă, cu chip vioi şi blând,
priveşte spre castel, pecete pe destin.
Ochii i-s tulburi încă şi dorul renăscând
de volburi, tinereţe, iubiri trăite plin.

Strânge în amintire secretul neştiut
de nimeni. Cei de-atunci s-au dus în alt castel.
Zidul acela vechi e confident tăcut
şi, dintre toţi iubiţii, i-a fost cel mai fidel.
(2013)

La bal şi ceilalţi duzinari
trecuţi cu grijă-n carneţel
valsează veseli şi sprinţari,
iar carneţelul e la fel.

Întrucât laptopul meu e la reparat, iar copiii nu se dezlipesc nici ei de celălalt calculator, probabil că nu voi reuşi să comentez şi să răspund la comentarii la timp. Trec să vă citesc în tăcere de pe ecranul telefonului.