După ploaia de stele

După ploaia de stele, cerul pare pustiu.
Întunericul blând ocroteşte ce-i viu
înăuntru, la urmă. După arderi şi scrum
doar lumina din mine îmi arată, iar, drum.

După ploaia de ape, valul e mai înalt.
Mă cuprinde cu sete să mă ducă spre alt
ţărm sau spre stânci, dar, deşi pare moale,
îmi e braţul de-ajuns ca să spintece cale.

Dacă-s singură-n drum şi mi-e traista prea grea,
dacă azi întâmplarea mi se pare mai rea
las în praf, pe cărare ce povară-i în plus
şi merg înainte. Ţin mereu fruntea sus

chiar cu lacrimi în ochi, cu durere în oase,
cu durere-n adânc unde-au fost prea frumoase,
alte dăţi, ploi de stele şi au fost roditoare
ploi suave de ape peste tânără floare.

După timp tors şi drumuri întreţesute prin viaţă
durerea se uită şi rămâne povaţă:
nu-i nicicând întâmplare ce-ar putea să oprească
pasul pe drum să se-nşire şi lumina să crească.
(2012)

Veşnicul flămând

Pe ţărmul vremii măsuram distanţe,
prin cenuşiul timpului schimbam coloratura,
descoperind şi răsăritul şi apusul ca pe vechi restanţe
la care n-am ştiut nici ritmul, nici măsura.

Şi, chiar fără să ştiu, tot n-am avut răgaz
de primeneală ori de repetiţii ca să-mi ascund uitarea
ori ignoranţa şi să-mi flutur pe pervaz
un zâmbet inocent şi-n ochi, sclipind, mirarea.

Tot cu un zâmbet mi-am motivat absenţa
la câteva examene şi reexaminări
în faţa timpului. El mi-a bifat prezenţa
şi-a acceptat tacit că m-am pierdut în zări.

Am să revin cândva căci examinatorul,
deşi e jovial, e de calibru mare
şi a văzut în infinit că ne-ncetat poporul
de clipe se-nnoieşte fără vreo repetere.

Cred că, în timp ce mestecă, atât de-apetisant
îi e festinul care n-a încetat nicicând,
că mă întreb: ce-ar fi destul de important
să stea în loc o clipă veşnicul flămând?
(2012)

Ultima lună din an aprinde stelele în brazii adăpostiţi de ger în case.
Cuvintele duzinei, mai întâi, m-au dus cu gândul la serile frumoase
de după primeneala odăilor, de după colinde la fereastră descântate,
când masa-i plină şi sub brazi cresc bucuriile-n cutii nenumărate.

Dar când să scriu, cuvintele s-au nesupus şi-au luat altă cărare...
La psi mai multe căi se întretaie... apoi pe fiecare
de-o cerecetăm cu luare-aminte şi cu surâs în gând
ne-apropiem de bucurii uitându-l pe flămând: 
Arcon, dor, Some Words, Scorpio, tiberiu, Dictatura justiţiei, Dia na, Abisurile

Oceanul gândurilor

Zări nu-l îngrădesc.
Oceanul gândurilor
naşte val în timp.

***

Ocean de vorbe
oceanul gândurilor
nicicând nu-l cuprind.

***

Ocean de gânduri
în spatele pleoapelor
frământă furtuni.
(2012)

Atât de multe ar mai fi de spus
că nu-s cuvintele de-ajuns!
Oceanele de gânduri dintre noi
să abă valuri line şi surâsuri moi...
psi, dordefemeie, almanahe

Unii spun că eşti încă frumoasă...

Unii spun că eşti încă frumoasă,
alţii cred în tăcere,
oricât greu le e dat şi-i apasă
n-au uitat cum să spere.

Unii-s duşi mai departe în lume,
dar li-e sufletul gol
şi l-ar umple tăcut cu-al tău nume,
s-ar întoarce fără ocol.

Unii cred că nu le mai pasă,
dar o fac pe grozavii,
au aceeaşi pâine pe masă
şi le fac umbră tot brazii.

Unii spurcă iubirea de ţară
când o fură şi-o mint,
dar la urmă, pe uşă afară,
din popor se desprind.

Unii îşi văd statornic de treabă,
treburi mărunte, ai spune,
dar atunci când oricine-i întreabă
se mândresc doar cu bune.
(2012)

psi-dialog
La mulţi ani!

Cuvinte încrucişate

A dat în clocot când s-a îndrăgostit,
reacţie firească, lesnicioasă şi din obişnuinţă.
N-a pus la adăpost nimic din ce-a găsit
că i-ar fi fost cândva de trebuinţă.

Fără vreo îndreptare şi cu puţină minte
credea că nu-i un rebus greu, ci doar o integramă
pe care-o descâlceşti din câteva cuvinte.
De-aceea n-a avut nici pic de teamă.

A descifrat noţiunile în şir orizontal,
dar când trecut-a la verticalitate,
din ameţeala înălţimii, a văzut că în fundal
şi litere, şi înţelesuri erau împuţinate.

Punctele negre, ca pete mici de întuneric,
puneau condiţii şi-i furau din libertate.
Pesemne că decorul nu i-a părut feeric
şi-a vrut să plece din chenare şi pătrate.

Mulţi cred c-a reuşit, că nu e pe hârtie
vreo literă să-i desconspire prezenţa încadrată,
cât timp hârtia veche n-aduce mărturie,
şi stă pe rafturi prăfuite, şi e demult uitată.

Atâta timp cât neatingerea rămâne lege,
căci dacă ştergi cu radiera ori c-o răsuflare
urmele galbene-ale vremii, dedesubt se-alege
un palimpsest în care existenţa îi e nemuritoare.
(2012)

Cuvintele duzinei s-au încrucişat 
în multe feluri, adăugând în sumă înţeles,
de fiecare dată altul, dar adevărat
pentru cel care din duzină l-a ales: psi, dordefemeie, Vero, Scorpio, Dia na, Dictatura justiţiei, almanahe, cammely

Nu sunt ce par a fi

Când îmi citiţi cuvântul,
Partea aceea din mine ce vrea să se arate,
Poate adevărată ori spoită jumătate,
Uneori înfrunzită, alteori împletită cu cântul,
Voi ştiţi că nu-s întotdeauna aşa cum par a fi.

Când îmi citiţi printre cuvinte gândul,
Uneori întreg, alteori scântei repede stinse,
Scăpând privirilor neatente, prinse
Numai de cei ce-l vânează înţelegându-l,
Voi ştiţi că nu-s întotdeauna aşa cum par a fi.

Când printre gânduri îmi citiţi în inimă adâncul şi întinsul,
Ori lacrima, surâsul sau vreo bătaie rătăcită
Pe care-o simte numai cel ce poartă-n suflet oglinda potrivită,
Netulburată cât îi ţine necuprinsul,
Voi ştiţi atunci că sunt ce par a fi.
(2012)

Cine ori ce nu e ce pare-a fi
Aflaţi urmând cărările la psi.

Încă n-au venit cei care ar trebui să-mi instaleze netul. Mă chinui citind pe un telefon, dar îmi lipseşte dialogul cu voi. 

Al cincilea anotimp

În primavară înfloresc speranţele pe gând,
din muguri cresc plăpânde aşteptări
şi promisiuni se-apleacă pe ramuri fremătând
de dor de împlinire în cele patru zări.

Vara se coc în arşiţă iubirile promise
şi se aprind în zboruri flăcările vii,
ploile-s repezi şi nu sting din vise,
ci numai norii la apus în ape sângerii.

Din când în când furtunile aduc şi toamna
cu rodul greu sau cu tristeţe cenuşie,
cu dor de foc pictat de vânt în goana
dupa foi veştede, iubire ce n-a fost sa fie.

Iarna nu vine totdeauna. Uneori mai blândă
e vremea care stăpâneste inimă şi dor.
Dar daca se întâmplă, dragostea plăpândă
îngheaţă-n ger, se spulberă în vifor neîndurător.

Mai e un anotimp, ramas fara de nume,
iar timpul lui e totdeauna şi oricând,
e anotimpul împăcării între dor şi lume
al liniştii din sine, al gândului visând.
(2012)

Din anotimpuri de cuvânt ne-am adunat
şi cred că nu ne-ajung nici cinci cu-adevărat.
Câte-s de toate să le numărăm la psi,
acolo unde gândul e rost pentru a fi.