Sufletul frânt și-odată rece își caută din nou izvorul
care să-i potolească setea într-un abis obscur și sec
și-n care arde în acid. Un scut metalic îmi petrec
ca o umbrelă peste zâmbet și peste flacăra adâncă.
Tăind speranța în fractali de la nivelul cuantic încă,
pentru-a-mi pătrunde până-n os și ca să-mi umple iar ulciorul,
din când în când învolburat, fără zăgazuri mi-este dorul.
(2026)
Încă o dată duzina de cuvinte, de data aceasta inspirată de Vero.

Mă bucur că am fost sursa ta de inspiraţie! 😊
RăspundețiȘtergereNoapte bună, dragă Carmen, şi o săptămână foarte bună!
Și eu mă bucur! ☺♥
RăspundețiȘtergereSeară plăcută, dragă Vero!