Sunt folosite, vechi şi-n minte nu-mi mai vine
Vreo vorbă nouă, frumoasă, care să înfioare
De fericire sau tristeţe dacă iubirea moare.
Nici nu mai arde, nici nu lumineză
Flacăra ei şi poate că nu-i trează,
Poate că jarul ei s-a stins înăbuşit sub scrum,
Cum i s-au risipit şi urmele de fum.
Caut prin amintiri la zile zbuciumate
Când încă mai credeam că eu le ştiu pe toate,
Că nimeni şi nimic din calea mea nu poate
Să spulbere iubirea, s-o poarte prea departe.
Mi-aduc aminte de prea puţină fericire
De când tânjeam, nesăbuită, după o iubire,
Era speranţă, dar erau şi lacrimi
Era şi dor curat, şi-nnebunite patimi.
Acum aproape că nu mai înţeleg
De ce mi-era prea greu să fiu ca un întreg,
De ce credeam că înc-o jumătate
Mi-ar trebui să mă ferească de singurătate.
M-am întâlnit târziu, din nou, cu mine
Şi nu mi-a fost urât, ba m-am simţit chiar bine
Să-mi sprijin gândul obosit pe umărul meu drept,
Să îl adorm c-un cântec, pe urmă să-l deştept,
Să îmi rezem visările pe umărul meu stâng,
Să le păzesc, să le păstrez, să nu le frâng,
Să mă adun întreagă din gânduri şi visări
În suflet, înăuntru şi-n cele patru zări,
Să fiu una cu mine, să-mi fie împlinită
Pacea, şi bucuria, şi câte o ispită,
Să nu-mi atârn de nimeni speranţele şi dorul
Şi să-mi croiesc din vise albastre viitorul.
(2011)
Pentru Blog Power, ediţia a treia, cu tema Cântecul iubirii propusă de Little Thoughts
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu