Odihna mării

În suflet, deseori, mi s-au zbătut
Ape, în zbucium furtunos,
Şi-am fost navigator temut,
Şi am iubit vâltoarea valului spumos;

Până-ntr-o zi când umărul tău bun
Mi-a stat sub tâmplă liniştit
Şi-am început avară să adun
Clipe de pace fără de sfârşit.

Atâta tihnă sufletu-mi cuprinde
Când te privesc dormind,uitat de rele!
Cu ape limpezi vrea să mă colinde
Odihna ne-ncercată-a mării mele.
(2000)

Ca fluturii

Ne-am strecurat ca fluturii prin vară,
Şi am cules nectar până spre seară,
Pe urmă am spus noapte bună şi-am mers la culcare,
Iar dimineaţă n-a mai fost soare.
(2000)

Descântec

Să-mi prinzi în păr bijuterii,
Fluturi cu cercuri argintii,
Să-mi pui pe umeri mantie strălucitoare
Încropită din raze de soare,
Să mă învălui în nori,
În jur să aduni aripi de cocori,
Să scrii, cu semne de lumină,
Începând de la rădăcină
Până la frunzele aburite,
Cântece, triluri neistovite.
Să nu mai stiu de sunt femeie
Sau vreo liană despletită
Ce se înalţă din curmeie
Într-o pădure de iubire nesfârşită.
(2000)

Spaimă

O umbră albastră de munte, terminându-se-n cer,
Privirile captive ce vor să se scufunde în nesfârşitul eter;
E-un dor de plecare sau, poate, e-o spaimă ce-ndeamnă la fugă;
Să laşi totul în urmă şi-ajuns pe culme, să fii ca o rugă,
Să cauţi nimicul sau să cuprinzi tot ce trăieşte,
Să fii ca un abur subţire, să simţi cum durerea te creşte,
Să ajungi aripă numai, sau să fii numai zbor;
E-o spaimă ce-ndeamnă la fugă sau, poate, de plecare e-un dor.
(2001)

Toamnă

Priveşte, înc-o toamnă a trecut
Cu tot cortegiul ei de frunze moarte,
Cu întristate ploi prin crengile uscate
Şi păsăsri care au plecat spre sud.

Şi înc-o toamnă-a picurat în lume,
Prin ploi sălbatice şi reci, iubirea;
Şi doruri grele pustiit-au firea
Cu vântul lor temut şi fără nume.

Iar mâini însingurate-au întomnat,
Ca frunzele ce şi-au foşnit ruina
Când prin culoarea lor s-a-ntins rugina,
Şi în ţărână mâini şi frunze s-au culcat.

Iar, dacă păsările cu aripi nebune
Plecând, prin ochii noştri au zburat,
Orbi, într-o iarnă-a inimilor, ne-au lăsat
Să răscolim lumina când soarele apune.
(1991)

Frunze

Se strecoară nişte frunze
Între ochiul tău si-al meu
Şi îţi văd lucind pe buze
Colţuri reci de minereu.

Se sleieşte chiar tăcerea
Când pe geam te uiţi, privesc
Peste umărul tău zarea,
Dar în noapte n-o gasesc.

Şi mă tem că nu mai este,
Dacă frunze şi sleiri
Au adus deja o veste
De-ntuneric în iubiri.

Cu un vânt ca o colindă
Ţi-aş goni uitarea-n gări
Când prin mâini mi se perindă
Gesturi vechi pe vechi cărări.

Să alunec mi se-ntâmplă
Un cuvânt spre fruntea ta
Şi îţi pun palma pe tâmplă
Cu iubirea mea în ea.
(1988)

Şi eu trăiesc

Şi eu iubesc caii verzi de pe pereţii viselor,
Şi eu cunosc setea de ploaie
A pământului crăpat în secetă,
Şi eu aştept venirea cailor verzi din vise
Şi galopul lor hohotitor de ape.
Aud orele repede curgând în văile mele
Ca râurile în hăurile munţilor
Şi mă grăbesc spre rodirea pământului
Sub ploi de vise.
Şi eu trăiesc.
( 1988)