Clepsidra timpului

Ador misterul, durerea îmi displace.
Splendoarea lumii sub linţoliul argintiu,
cu farmec imposibil, curios mă face
să tac, să cuget, să mă pierd, să fiu.

În drumul unui bob de timp, cădere
prin leica de cristal cu două sensuri,
e şi necunoscut, e şi durere -
un univers pierdut în alte universuri:

un fir de praf neînsemnat pe harta vremii,
un strop de frumuseţe sau o pată,
răscruce de destin cu umbre mii
sau doar o promisiune ce a fost uitată.

Tac, mă adun, şi cuget, şi mă pierd
între sclipirea lunii şi a gheţii.
În calea inimii şi-a minţii mă încred
şi nu în noaptea ce urmează vieţii.

Mi-s răsfăţate gândurile mătrăşind durere,
dar gerul mi se ghemuieşte-n oase.
Nu ştiu ce treabă are timpul peste ere,
ştiu doar că vremurile-s friguroase.

Şi, ca să scap de viforul de-afară
lăsat-am în clepsidră azi să cadă
cuvinte-n loc de fire de nisip şi, iară,
la Eddie am legat un semn drept nadă.
(2017)

Urme în alunecare

Alunec dinspre mine, prin mine, către mine.
Alunec, mă găsesc, mă rătăcesc.
Sunt umbră cu mişcări străine,
sunt eu, cu tot ce mi-e firesc.

Şi mă învăţ de-a-ntregul pe de rost,
şi mă dezvăţ silabă cu silabă.
Sunt şi ce-am fost şi sunt şi ce n-am fost,
dar nu ştiu tot ce sunt când cineva întreabă.

Îmi sunt străină de la depărtare,
iar de aproape mă cunosc în amănunt.
Amestec stări cu firmituri de zare
şi deveniri cu frământări în lut.

Alunec dinspre mine, prin mine către lume
şi lumea mă cuprinde într-al ei tumult.
Ca să mă recunoască, mă strigă după nume,
dar când revin în mine sunt cu ceva mai mult.

Şi poate cât alunec prin lume, ne-nsemnată,
ca o patină scrijelesc pe scoarţa ei,
printre atâtea urme, o urmă delicată
ce-are să ţin-o vreme - o urmă de idei.
(2016)

Singur în mintea ta

Cuvintele mele se lovesc de tine ca de un zid
Unele ricoşează, altele se prind.
Le absorbi şi când te pătrund se schimbă
după chipul tău, tălmăcite într-altă limbă.

Cuvintele mele îţi vin ca o mănuşă
după ce le-ai mistuit până la cenuşă
şi le-ai renăscut din ceea ce eşti.
Să spui că-s încă eu în ele, să nu îndrăzneşti!

Singură în mintea mea făuresc o scânteie.
Singur în mintea ta aprinzi o idee.
(2015)

Zăpăceală

Mă trezesc de dimineaţă
cu un ghiont înfipt în coastă.
Mintea-i năclăită-n ceaţă
şi aproape-absentă-n ţeastă.

Iau din raft niscaiva haine
şi le-aplic pe trup frumos
Tenul, ca să nu se caine,
îl îmbrac cu ir. Pe dos!!

Nu-l îmbrac pe dos adică,
ci aplic în loc să-mbrac.
Casc apoi ca o pisică
şi mă prind cu mâţa-n sac.

Că-mi fur singură baticul
când îmi spun că-mi iau avânt.
Mă îmbrobodesc şi frigul
nu mă bate. Era vânt!!

Trag o cizmă pe o mână
şi mănuşa pe-un picior.
Mă apuc de căpăţână
şi le schimb. Tot fără spor.

M-am aprins deja la faţă
de mânie si de jenă.
N-am să mai ajung la piaţă
dacă mi-o plesni vreo venă.

Înşfac iute săculeţul
scos ieri din aspirator.
Cine oare-i nătăfleţul
ce-l lăsase în pridvor?!

Caut geanta cinci minute
şi-o găsesc în frigider.
Îngheţau la curs valute...
dacă îmi picau din cer.

Dar aşa mă duc la market
tot cu leul fără vlagă.
Când să ragă are target,
parcă e o mâţă bleagă.

Scot din portmoneu o turmă
cu foşnitul accentuat 
şi rămân până la urmă
c-un leu chior şi-anemiat.

Dar m-am aprovizionat
cu destule bunătăţi,
cât să umplu un palat.
Cel din gură, nu cetăţi!!

După ce-or fi gata toate
am să-mi iau doi covrigei.
Sau mă fac covrig şi, poate,
m-or vâna turme de lei.

E sezon de vânătoare.
Se trage cu lei în noi -
cu efecte-ameţitoare -
şi se-mproaşcă cu noroi

pe ecranul cu ispite.
Dar mă tem că-s vorbe goale.
Promisiunile primite
sunt doar preelectorale.

Zăpăci-s-ar ei pe liste -
cei care aleşi se vor -
cei mai vechi să nu existe,
alţii noi în locul lor!

Iar eu să încurc cuvinte
lucruri, fapte şi idei,
dar să am destulă minte
să n-aleg pe covrigei.
(2016)

Eddie e gazda primitoare a duzinarilor.

Perle care cad

Tăcere pe gând;
gânduri păstrate şirag,
smuls de uitare.

***

Trecute iubiri
cad din scoica inimii,
mărgăritare.
(2016)

Alte perle care au căzut  s-au adunat în vitrină la Eddie. 

Globul de cristal

Ochi ce deschide
fereastră spre destin,
cu halou de vis.

***

Vrajă prefăcând
crâmpeie de viitor
în amintire.
(2016)

Portal prin care
tragi cu ochiul la alte
"Globuri de cristal".

De ne-nţeles nimicul, greu de-nţeles vecia

Pe totdeauna vreau să îmi rămân
şi pentru totdeauna să-mi fie moştenirea,
iar toate clipele în care, blazată, îmi amân
cuvântul să-mi îmbrace cu adevăr gândirea
sunt zarurile morţii oprite pe un cant,
purtând ca pe-o pecete rostogolirea frunţii
în fumul gros şi mut al cruntului neant
care înghite deopotrivă şi oamenii, şi munţii.

Am început cândva şi eu să mă termin,
dar sigur voi rămâne profund neterminată.
În cupa gândului va fi măcar un strop de vin
lăsat la limpezit pe altă niciodată.

Ca lumea să-şi găsească mai lesne înţeles,
îmi spun că tot ce-ncepe-i menit să se sfârşească
şi sunt atâta vreme cât încă am de-ales,
iar vremea nefiinţei îmi pare nefirească.

Dar orice început nu e decât părere
şi tot părere e sfârşitul a orice,
căci din nimic nu creşte nici lucru, şi nici vrere
şi tot ce-a fost vreodată s-a preschimbat în ce
este şi-o fi sub zarul rotund al întâmplării.

Când spun pe totdeauna, gândesc de-acum 'nainte,
când spun în depărtare, văd peste muchia zării.
Dar strâmtă e ideea închisă în cuvinte,
c-a fost întotdeauna şi-n urmă veşnicia
şi depărtarea plină de lucruri schimbătoare.

De ne-nţeles nimicul, greu de-nţeles vecia
ce n-a-nceput vreodată şi care nu dispare.
(2015)