Cine sunt eu?

Cine sunt eu? Of, numai de aş şti
În fiecare clipă ce alt aş deveni,
Ce vis aş încolţi, ce răsărit de gând
M-ar umple de mirare ori m-ar lăsa plângând!

De-ar trebui să mă cuprind în câteva cuvinte,
Trecut, prezent şi vis, cum mi s-au scris în minte,
M-aş înroşi, m-aş bâlbâi, aş tremura de spaimă
Că tot prezentul meu abia de se îngaimă.

Apoi m-aş aduna, secundă cu secundă,
Şi mi-aş simţi trecutul cum râuri îşi scufundă
În negrul din uitare şi, nici cu ochelari
Şi hapuri pentru minte, tot n-aş vedea mai clar.

M-aş proiecta, pe urmă, sperând, în viitor,
Visând la zboruri pline şi... oase care dor.
Ştiu să-mi croiesc visarea cu aripi mari de ceară.
Mai trebuie să cumpăr norocul de la moară.

Moara macină timp şi-mi dă înţelepciune
Făina mi-e cernută pe tâmple... Ce minune!
Cine sunt eu? Îmi cer umil iertare
Că n-am răspuns valid la întrebare.

Aş fi putut să copii, să mă citesc din urmă.
Jurnalul meu cu versuri ar fi făcut o sumă.
Ar fi avut şi lipsuri, furate la cântar,
Ori vorbe care mint şi-s spuse în zadar.

Dar, vai, ce plictiseală, ce somn m-au doborât!
Să mă repet pe mine nu-mi ţine de urât.
Cei care mă cunosc mă ştiu după surâs
Şi-aşa are să fie cât împărţim un vis...
(2012)


Abia aştept să citesc cum s-au povestit pe ei înşişi, astăzi, duzinarii: psi, almanahe, jora, Vero, dordefemeie, Scorpio, Irealia, Some Words, incognito, Dragoş

După încă cinci ani Eddie pune aceeași întrebare. Eu rămân consecventă și răspund la fel. Dar sunt curioasă ce alte răspunsuri va primi. 

Who Am I?

Who am I? Oh, if I could only know

What else I would become as moments go,

What dream would sprout, what sunrise of a thought

Would fill me with delight or leave me distraught!

If I should sum myself in just a word or two,

Past, present, and the dream—as they came through,

I’d blush and stutter, I would shake with dread

That all my present is but barely said.

Then I’d collect myself, each second in its place,

And feel my past as rivers hide their trace

In dark oblivion; no glasses, no, not even

Some pills for memory would make my vision even.

I’d cast myself then, hoping, in what’s yet to be,

Dreaming of lofty flights and… bones that ache in me.

I know to craft my dreaming with waxen wings so wide.

I only need to buy some luck from the mill’s side.

The mill is grinding time and gives me wisdom’s light,

My flour is sifted on my temples… What a sight!

Who am I? I beg for your forgiveness, please,

For not having an answer with such a simple ease.

I could have copied notes, to read my former self.

My journal filled with verse, a sum upon a shelf.

It would have had its gaps, or cheated on the scale,

Or lying words that meant to simply try and fail.

But, oh, what boredom, what sleep has struck me down!

Repeating who I am is like a heavy gown.

But those who truly know me, they know me by my smile,

And so it stays. We share our dreams for a long while.

Ard numai ce doare

Ieri, prin păduri, prin munţi, prin soare,
Călătorind prea repede – mereu mi se întâmplă –
Se strecurase pe la coada ochiului, la tâmplă,
Şi de la brazi la vale, toamna trecătoare.

Era greu s-o zăreşti, era o ghicitoare.
În linişte îşi trimisese peste frunză o solie…
Vântul cel blând părea să o învie,
Iar ea se pregătea să intre în culoare.

Pe-o ramură zvâcnea, zvâcnire-amăgitoare,
Un mugur ca un vers din vara cea târzie,
Dar frunza lui nicicând nu are să mai fie
De vânturi mângăiată şi nici scăldată-n soare.

Nimic nu e statornic, doar timpul şi măsura –
Căuş să îl adun şi să îl drămuiesc –
Dar parcă tot mai bine-i să uit şi să trăiesc
Cu dor oricare clipă prin care-mi trec făptura.

Îmi ţin încă fereastra deschisă către zare
Când mi se face toamnă, când mi se face seară.
Nici frunzele, să urce pe ram, nu au o scară,
Iar eu, în focul toamnei, nu ard decât ce doare…
(2012)

Cuvinte ard, şi tot ele alină
Aşa cum le-au legat cu toţii în duzină:
psi, almanahe, anaconde, virusverbalis, dragoş, Dictatura justiţiei, Irealia, altcersenin, dordefemeie, Some Words, Lolita, cammely

Am fost odată prieteni

Motto:
"nu ştiai că inima mea
nu are ieşiri,
nu-i aşa?"
(Nuţa Istrate Gangan)

Ne-am aşezat alături şi ne-am cuprins cu gândul,
Şi ne-am închis sub pleoapa dospită a tăcerii
Adânc împărtăşită cu vinul întâmplării
Că în acelaşi timp, destinul căutându-l,
Vânăm aceleaşi stele, visăm acelaşi zbor.
Ne-am luat tot înţelesul, chiar de ne-a fost părere…
Ştiam unul de altul cât nor aveam în dor
Şi nu era cuvânt cât cuprindea-n tăcere
Blândeţea şi surâsul din clipa unui ochi.
Ne socoteam atent emoţii-întâmplări,
Ne căutam în palme descântec de deochi
Pentru neaşteptate tristeţi în aşteptări.

Furam doar bucurie, ne-o dăruiam întreagă,
Haiduci prin codrii noştri cu stelele pe ram,
Cărarea dintre noi, oricât ar creşte, leagă
Crengile, sus, de stele şi stelele pe geam.
S-a întâmplat ca timpul furiş să se strecoare
Între-ale noastre glasuri, nu între-auz şi glas.
Ecoul se încheagă când trece peste zare,
Eu ştiu că eşti acolo şi tu ştii c-am rămas.

C-am fost odată prieteni ar spune unii-n grabă,
Noi ştim că încă suntem tot ce am fost odată.
Când ni se-adună calea privirea nu întreabă,
Gândul nu se-ndoieşte şi inima e toată
Înfiptă cu-adevăr în fiece cuvânt.
La fel şi în tăcere, în inimi e tumult
Ce toarce vreme bună, furtună grea cu vânt...
Dar întâmplarea noastră-i acum ca şi demult.
(2012)

Povestea despre prietenie se spune şi la: psi, almanahe, jora, Dictatura justiţiei, Vero, Scorpio, Some Words, cammely, anacondele, Dragoş, tibi, virusverbalis

Iarba copilăriei

Am străbătut toată iarba copilăriei cu tălpile goale.
Era spălată cu rouă, mătăsoasă şi moale.
Nu creşteau în ea mărăcini, nu erau pietre ascuţite
Să-mi cresteze tălpile, socluri de vise desţelenite.

Mai târziu, cu opinci de fier în picioare,
Am tăiat prin codri de spini îngustă cărare.
Visele îmi crescuseră pe umeri înaripate.
Uneori le purtam strânse, alteori întindeam zboruri înalte.

Iarba copilăriei e încă sub tălpile mele -
Amintire sau nu, roua e plină de stele -
Şi tot o mai simt rece, şi umedă, şi curată.
Îmi spală noroi de pe tălpi şi din inima toată.
(2012)

Căutând înţeles

(Căutând înţeles)

Deşi cuvintele duzinei m-au prins ca un magnet,
Nu mi s-au închegat în niciun rând concret.
Le-am petrecut prin tâmplă şi-am încercat să ţes
Pe înţelesul lor tipar cu înţeles.

(Muzeu)

Am viztat muzee, am admirat picturi
Şi mi-am umplut privirea de plinul lor de nuri.
Am străbătut cărare întinsă de penel
Cu adieri, parfumuri şi sunet în pastel.

(Vrăji)

Am frământat aluatul iscând o tulburare
Cu drojdia, făina şi izul lor de soare.
Aşa s-a copt şi pâinea, ca grâul copt în lan,
Cuptorul rumenind-o cu foc şi cu alean.

Şi m-am gândit: făina-i venită de la moară.
Morarul are-o vrajă în apa ce coboară
Sub roată şi învârte pietre atât de grele.
Vraja e dor teluric şi e închis în ele.

(Concluzie)

Apoi melancolie pe un picior de vers,
Pe-o margine de gând, pe sete de-nţeles
Am spulberat zâmbind. Perpetuu aş atinge
Cuvintele cu gând şi gândul nu s-ar frânge.
(2012)

Mai mult înţeles din cele douăsprezece cuvinte s-a închegat în textele scrise de: psi, almanahe, jora, dordefemeie, Dragoş, Verovers, Vero, tibi, cammely, Scorpio, Dictatura justiţiei, Some Words, virusverbalis, Irealia

Incandescente neiertări (III)

Dar cu surâs

Flori în grădină,
viaţa prinsă în haiku
e dar cu surâs.

Grădini
Grădini în floare
ne rămân bunicile
toată vecia.

Viaţă
Mereu trăire,
nimic nu o vindecă,
nici măcar timpul.

Haiku
Teatru prescurtat
în silabe cu număr:
personaj impar.

Dar
Poem şi cântec
se dăruie, se primesc
cu surâsuri vii ...

Timp

Neîntâmplate
bucurii sapă adânc
rid între aripi.

Bucurii
Orice bucurii
retrăite-n memorie
sunt timp înmulţit.

Neîntâmplate
Timpul se-duce.
Îţi spui sub pleoape poveşti
neîntâmplate.

Rid
Îi cer timpului
tinereţea inimii,
un rid mai puţin.

Aripi
Vântul deschide
zborului colivia
sus-ţinând aripi.
(2012)

Surâsuri impare

Se spune că-ţi găseşti împlinirea în numerele pare
Şi legi cuvintele cu miere,
Pui în privire zâmbet şi mirare
Şi îţi deprinzi tăcerile să spere.

Apoi, cu sufletul curat, pleci în savane,
În jungle încâlcite de tot în înţeles.
În primele, prin ierburi, se-ascund fete morgane,
În jungle prădătorii lianele le ţes.

Vânezi printre iluzii bucăţi de realitate,
Le descâlceşti, le legi şi cauţi să închegi
Din ele, pentru suflet, colibă ori cetate,
Apoi îţi faci un gard şi scrii un cod de legi.

Când ielele nebune-ţi dansează-n bătătură
Din vânător în pradă te schimbi într-o secundă.
Iubirea-ţi frânge legea doar cu o muşcătură
Şi sângele de şoapte şi doruri ţi-l inundă.

Ţi-ai împlinit menirea? Ţi-ai săvârşit destinul?
Un număr par de braţe aveai şi pân-atunci.
Un număr par de minţi ar făuri deplinul?
Ori sufletul mai cere?... Mai cere nişte prunci.

***

De vânătoru-i blând şi-ţi trece prin grădină
Doar culegând copacii de rodul cel zemos
Şi nu îţi rupe ramuri şi nici din rădăcină
Nu smulge nicio floare s-o scuture pe jos,

De ştii să desfaci laţul din jurul cui s-a prins,
Şi să-i lipeşti pe umeri aripile-napoi,
Dacă zăbrelele de colivie le schimbi cu zbor întins
Afli întregul cuprins de cifra doi.

De nu, tot prin grădină, creşti zâmbete impare
Prinse pe ram. Cu ele ştii să împlineşti
Cu pacea inimii, cu aripi şi cu visări şi zare
Oricâte întâmplări prin care eşti, nu rătăceşti.
(2012)

N-am scris aceste versuri acum, ci în urmă cu câteva zile. Stăteau la rând în aşteptare. Între timp am citit despre surâsuri pare de porţelan şi m-am bucurat pentru blândeţea lor.