Sunt aici...

(traducere acelaşi autor)

Când noaptea stinge-n cer lumina
Nu-i greu să-i las minciunii vina,
Fără să plec, fără vreun pas
Privind tăcut spre ce-a rămas.

Unde eşti, dulce fată?
„Sunt aici...”

Aşa-i şoptesc uşor cuvinte
Ce ştiu că-i plac şi le ţin minte,
Apoi se scurg, pe jos lăsate,
De nu le strângi, vor fi uitate.

Unde eşti, fată?
„Aici...”

Când plec un trandafir pictat cu cer
Pe prag l-aşez uşor că-i efemer,
Mă uit în ochii verzi ultima oară
Şi cel din urmă vers sub mâna mea coboară.

Unde eşti?
(2010)


Un vis frumos scris cu acelaşi talent de Andrei: I'm here...

Pofta de cireşe

Parcă aş merge printre mărăcini şi stânci,
Cum mă lovesc şi mă zgârii de oameni.
Prea mulţi lasă în urmă semne adânci.
Sunt sătulă de cei care trec mai departe!
Prea rar cineva îmi şopteşte prea rece
Că va veni vremea cireşelor coapte,
Dar eu ştiu că ea va veni şi va trece...
(1989)

Despre pofta-mi de cireşe de la douăzeci de ani mi-am adus aminte astăzi, când cireşele-s coapte...
Irealia mi-a stârnit amintirile.

Pietre

De multă vreme drumul mă duce în spate
Fără greutate.
De multă vreme pietre de aceeaşi culoare
Se prind de picioare…
Unele sunt necesare
Pentru înaintare
Şi le duc pe unghia de la degetul mare.
Pe altele, nu ştiu de ce, le iubesc
Şi n-aş vrea să le rătăcesc,
Le ridic mai sus, aproape de inima mea
Unde le pun să lucească precum o stea.
Mai sunt şi pietre mai mici
Ca nişte furnici
De care mă scutur cu atenţie
La fiecare intersecţie
Pentru că ele cresc forţa de frecare
Şi mă încetinesc prea tare.
Din când în când îmi ies în cale
Sub tălpile goale
Pietre care par mai însemnate…
Din ele fac conglomerate
Şi le pun la răspântii semne
Cum că am avut câteva momente demne
De menţionat
Pe care nu le-am uitat.
Drumul mă duce în spate
Fără greutate
Cu toată povara de pietre către zare…
Care e o piatră şi mai mare.
(2010)

Un singur surâs

Când prea monoton zilele trec,
Când visul s-a frânt şi nu pot să plec,
Când prinsă-ntr-o clipă sau o întâmplare
Mi-e ceaţă în gânduri şi nu-i nici o floare,

Când n-am ce să plâng şi inima-i seacă
Şi nici nu mai ştiu dacă-s încă întreagă,
Când m-am rătăcit prin roi de-amănunte
Ce n-au nici un sens şi-s atât de mărunte,

E de ajuns o vorbă frumoasă
Ca un poem să-mi fie întoarsă
Şi-un singur surâs, o privire ce ştie
Spulberă norul şi clipa pustie…

E iar bucurie!
(2010)

Capitolul II

(traducere, acelaşi autor)

Dulce candoare care aminteşte
De-o lume inocentă, pură,
Un loc care cu greu se regăseşte
Şi poate chiar şi-atunci visul mă fură.

Încă un început mi s-a ales?
Sau e-un capitol scris în continuare
Povestea creşte fără înţeles
Şi cine ştie unde duce oare...

Chiar şi aşa, încă o dată
Mă-ntorc în urmă spre-acel gând
Că fiecare rimă îngânată
Era acelaşi, unicul cuvânt.

Şi nu-i trecut, şi nu-i nici viitor,
Acum am înţeles, în fine,
E numai sufletul meu călător
Ce umblă căutându-se pe sine.

Nu pot să uit nişte cuvinte
Şi peste altele să trec nu pot,
E glasul care îmi răsună-n minte
Şi-mi stăpâneşte sufletul de tot.

Povestea merge înainte...
(2010)


Un capitol de viaţă, o căutare continuă, o poezie ca o speranţă: Chapter II de Andrei

Plouă

Plouă sălbatic, plouă în lume
Plouă-n şuvoaie, plouă cu spume,
Plouă cu sunet de tobe-nfundate,
Plouă in noapte cu fire legate,
Plouă la streşini, plouă pe geamuri,
Plouă în iarbă, plouă pe ramuri,
Plouă ca şoapta unui izvor,
Plouă cu lacrimi căzute din nor,
Plouă pe toate, pe toate le spală,
Plouă, dar noaptea rămâne de smoală,
Plouă pe suflete nemângâiate,
Plouă cu dragoste şi bunătate.
(2010)

Căutare

M-am rătăcit într-un labirint
şi de atunci mă caut mereu.
E o căutare ciudată sau, poate,
un labirint ciudat
pentru că nu reuşesc deloc
să mă regăsc întreagă.
Uneori dau peste o frântură de gând,
alteori peste o trăsătură mai importantă,
însă, când cred că reconstituirea
se apropie de sfârşit,
descopăr cu mirare
ori că un gest mi-a luat-o razna,
ori că, între timp, o idee a mai evoluat
şi trebuie să o fugăresc
până după colţul următor.
Numai de m-aş termina de adunat
până la terminarea timpului
de şedere în labirint.
(1987)