Livadă

Ne-am fi împărtăşit din taina caiselor
Cu parfumul viselor,
Cu gustul dulce şi drag,
Când ni le dăruiam peste prag.

Dar vara care ne-a copt pe noi
Nu ne-a adus fire de ploi
Şi ne-a lasat secetei pradă,
Să ne usuce caisele în livadă.
(2000)

Floare de dor

Sub un vârf pleşuv de munte,
Printre stâncile cărunte,
Unde norii-şi scurg o geană,
Stă, uitată, o cabană.

Şi acolo, în pridvor,
Întristat, un vrăjitor
A adus de la izvor
Apă rece în ulcior,

Apă clară, ne-ncepută,
Ce alină şi sarută
Ochii care-au plâns de dor
La ivirea zorilor.

***

La cabana din pădure,
Printre stânci şi creste sure,
A crescut o floare rară
Cu miros de primăvară,

Cu petale de-abur rar,
Cu lucire de cleştar;
Şi-a deschis către lumină
Cupa sufletului, plină.

Vrăjitorul se închină
Către-a inimii regină
Şi-i şopteşte trei cuvinte;
Nimeni nu le ţine minte.

Toarnă apă ne-ncepută
Ce alină şi sarută
Ochii care-au plâns de dor
La ivirea zorilor.

Floarea-n abur se preface
Şi din ceaţă se desface
Chip frumos de-mpărăteasă,
A-nălţimilor crăiasă.

Fruntea ei de catifea
Poartă, în cunună, stea,
Ochii-ascund în apa lor
Taine vechi şi ard de dor,

Dor de vrăjitorul ei
Care-o-nvăluie-n scântei
Şi-o ridică-n zbor duios
Către cerul luminos.

Şi se pierd în alba zare,
Se topesc, plutind, în soare,
Se cuprind în blânda fire
Şi-amândoi devin iubire.

***

Timpul scurge altă vară,
Vrăjitor cu floare rară,
Iar şopteşte trei cuvinte;
Nimeni nu le ţine minte.
(2010)

Dragi mi-s toate

“Să nu laşi speranţa şi dragostea să moară”,
Am scris, cândva, pe-o pagină-ntr-o doară
Şi-acum, privind spre toate câte-au fost,
Mă-ncredinţez că au, adânc, un rost.

Speranţa şi iubirea, când pe-aripi mă poartă,
În zboruri albe, fără nori şi ceaţă,
E dansul vieţii dintr-o dimineaţă
În care se deschide, ca-ntr-un vis, o soartă.

Din negură, din dragoste, din ură,
Din toate câte-un pic, răsare-n urmă
Durerea, crâncenă măsură
A tot ce-ncepe şi apoi se curmă.

Şi mă întreb: ce-aş fi fără durere?
Un suflet sterp, un om fără putere…
De unde-aş aduna atâta forţă
De a spera şi de-a iubi precum o torţă?

Sunt ale mele, totdeauna, toate,
Iubire, şi durere, şi speranţă,
Nimeni nu mi le poate da deoparte,
Şi dragi mi-s toate, că au scris o viaţă.
(2000)

Toate-or fi gata îndată

Toate-or fi gata îndată.
Am lăsat uşa descuiată
Peste inimă şi peste gânduri,
Să nu se piardă printre rânduri.

Am fost o întâmplare
Îngăduită de soare,
Mângâiată de stele şi lună;
Din ele mi-am făcut cunună.

Am legat în cercul ei
Iubire, şi ură, şi scântei,
Am pus zboruri şi căderi în abis
Şi-am stat cu sufletul deschis.

Aripile-s făcute să se frângă,
Ochii să plângă,
Dar poţi zidi oricând altă plutire
Şi poţi deschide pleoapa către fericire.
(2010)

Viaţa mea

Viaţa mea-i dăruită cu noroc,
Scrisă pe-o pagină de foc,
Cu umbre, cu stele, cu nori,
Cu semne neînţelese uneori,
Urcând dinspre rugină
Către vâltoarea deplină
A gândului aprins
De flăcări de vis.

Vorba aceea se poate pierde,
Dacă nimeni n-o crede,
Şi-ar fi o tulburare adâncă.
Sufletul o fi de stâncă?
Mulţi au vrut să-l dezveţe de iubire
Şi-au vorbit în neştire.
Cine i-o fi ascultat ?
Auzul meu e ciudat;
Îi plac numai sunetele clare,
Venite dinspre soare,
Încărcate de bunătate,
Zidite ca o cetate.
(2000)

A fost o rătăcire

Tot ce a fost, a fost o rătăcire,
O întrebare fără vreun răspuns,
Un dor prea aprig pentru-a fi ascuns
Sau alungat de prin cuvinte şi privire.

Nu te-am uitat în zilele străine
Ce-nsingurată le-am trecut în vis
Şi-am nins din ramuri albe de cais
Zadarnice petale peste tine.

N-aş vrea să risipeşti vreodat-atâta viaţă
Într-o iubire tristă, fără început,
Chiar dacă flori uscate în suflet mi-au crescut
Şi ochii-ades s-au cufundat în ceaţă.

Parte să ai, la vremea când dorului te pleci,
Nu de amara rătăcire-ndelungată,
Ci doar de-o clipă crâncenă şi îngheţată,
Cu lacrimi grele-n suflet şi cu ochii seci.
(1990)

Despre

Să povestesc despre mine
Ca şi cum despre un străin aş vorbi,
Să spun câte ramuri îmi înmuguresc
Şi câte flori rămân netrezite în noapte
Şi să mai spun despre dragoste şi neadevăr
Şi despre adevăr şi dragoste,
Să vorbesc despre zâmbet şi lacrimi,
Despre risipa lor întru bucurie
Şi despre multe altele încă.
Dacă dezbrac haina aceasta de cuvinte,
Ce mai rămâne din mine?
(1991)