miercuri, 31 iulie 2019

Trăim sperând

Robin Wight
Trăim sperând că dragostea-i eternă
când noi suntem atât de efemeri.
Trăim sperând că viața nu e ternă
și-o risipim pe umbre și păreri.

Trăim sperând că boala ne-ocolește,
că bătrânețea nu e pentru noi
și-atunci când ne ajung așa, firește,
am vrea să-ntoarcem timpul înapoi.

Trăim sperând să ne găsim un rost,
să dăm sens clipei care suntem pe pământ
și când privim în urmă la ce-am fost
găsim un gest, un gând ori un cuvânt.

Trăim sperând că nu există moarte
fiindcă gândul scris n-are apus.
Prin el străbatem timpul și-l supunem (poate)…
Cu modestia între paranteze-am spus.
(2019)

Desferece porți

Suspendat între clipe, pe-un acord de chitară
cu sufletul strâns într-un murmur de cânt,
cu o voce șoptită, pătrunsă de seară,
păstrează în el întregul Pământ.

Și-l inundă cu marea ce-i curge pe strune
când gândul izbește în țărmuri de piatră.
Desferece porți în noapte și-adune
din talazuri o perlă, să-nceapă o vatră.

În casă, pe cer arc de stele-și aprinde.
Îl culege și-l dă pe-un surâs și pe-un zbor.
Surâsul îl ține, iar zboru-i desprinde
de colbul anost pe cei care vor.

Un lanț de secunde împreună ne leagă
mai liberi în noi, mai aproape de miez.
Par jocuri, dar cei care pot să-nțeleagă
își fac din talazul acesta un crez.

Când strunele tac și vraja se stinge
ecoul răsună din palme ce dor,
mulțumire de-o clipă ce totuși atinge
și lasă în urmă un dor de alt zbor...
(2019)

luni, 29 iulie 2019

Oceanul sau un strop de rouă

Vladimir Kush
S-ar umple inima prin vreme de iubire,
de dor, de supărare sau mânie oarbă.
Atâtea sentimente ni-s în fire
și ea le stăpânește și li-i roabă.
Și-atunci pe unele le risipim tăcut
în marea nesfârșită a uitării.
Păstrăm prin colțuri din acest tumult
ecouri din aripile visării.
Și bucurie, și durere deopotrivă
rămân înfipte-n amintire ca un ciob
pe când ce-i anacronic, în derivă,
din sine se destramă, scrum și colb.
Căci e uman balastul ce apasă
să-l uiți, să-ți scuturi cerul să respire,
iar răsuflarea-i poartă care lasă
să-l umple altă lume de trăire.
Și fiecare lume nouă
puternic și tulburător descrie
oceanul sau un strop de rouă,
clipă cu miez ori veșnicie.
(2019)

Alte scrieri (mai puțin anacronice) cu aceleași douăsprezece cuvinte s-au înscris ca de obicei la gazda jocurilor noastre.

Pe unii i-a furat iubirea

Eram cu toții împreună
pe undeva prin univers;
coseam cuvintele cu lună
și-apoi le picuram în vers.

În vers creșteau, iscau idee;
pe ea ne-o dăruiam cu jind
și-o aprindeam în curcubeie,
punți între inimi zămislind.

Pe unii i-a furat iubirea,
pe alții banul ni i-a luat,
mândria vană și mărirea
și-au cerut partea și-au plecat.

Unii s-au risipit în stoluri,
alții prin alte galaxii
și-au înălțat măiastre zboruri
lăsând 'napoi locuri pustii.

Pe unii i-a furat iubirea,
pe alții - ban, nevoi, durere
ori bucuria sau mâhnirea,
mândrie, sete de putere

și timpul crud care ne cere
secunda s-o alegem iute
între idee și avere,
între ce-am fost și neștiute.
(2019)

miercuri, 10 iulie 2019

Ducă-s-ar pe pustie!

Cine și-ar face cuib în ochiul furtunii?
Unii ar spune că numai nebunii.
Eu cred că acolo ar sta ca un far
cu inima pură, cu mintea pe jar
un visător agățat de visările lui
sădite de vânt în gândul haihui.
Visarea i-ar fi ancorare în toate
ce sunt sau vor fi cândva realitate.

S-ar desfăta-n singurătate.
N-ar îndrăzni nici pași și nici șoapte
să-i tulbure pacea din miez de urgie.
De pază îi stau talazuri o mie:
talazuri idee de care se tem
cei ce nu știu să deznoade un ghem,
când el dezleagă o lume întreagă
și-abia de începe să o înțeleagă...

Și-apoi când întrebi cine stă și visează
în ochiul furtunii cu mintea lui trează,
ei îți răspund: "Un nebun, cin' să fie?"
și-și scuipă în sân: "Ptiu! Ducă-s-ar pe pustie!"
(2019)

"O sămânță de poveste"
a spus Vero. Iată crește,
chiar de încă-i doar un mugur...
De-o-nflori am să mă bucur,
iar de va rămâne-atât
nu e numai vorbă-n vânt.

marți, 9 iulie 2019

Ochiul furtunii

Am strâns atâta furtună
nebună,
am lăsat-o să mă cuprindă,
să-mi fie leagăn și grindă,
să-mi dea de înțeles
adânc și ales,
să mă orbească, să mă crească
într-o dezordine firească,
în armonie
de răzvrătire și mânie.

M-am contopit cu potopul, cu vântul,
mi-am răscolit cugetul și pământul,
m-am căutat printre firele ploii,
m-am regăsit unde fulgeră norii.

M-am cuibărit în ochiul furtunii,
am prins inima la cârmă cu funii,
și-am învățat liniștea pe de rost.

Mi-e cald, mi-e plutire, mi-e senin cum n-a fost
înaintea furtunii vreodată în mine,
aripi ascuțite de vânt sunt puține,
uneori se zărește steaua polară
și visez aurore care care vin să mă ceară.

Mă paște furtuna de jur imprejur
și nu mă ascund, dar știu să îi fur
clipa în care îmi face din ochi,
din ochiul furtunii nu mă dezghioc.

Nu știu unde-ncep și unde furtuna,
poate că suntem de-acuma tot una,
de când o tot strâng mi se-adună în palmă.

În ochiul furtunii e marea mea calmă.
(2019)

duminică, 7 iulie 2019

Regăsirea

Poate că mâine nu mai suntem tineri,
poate că ieri am pus pe orizont un semn.
Era spre seară într-o zi de vineri
și spre duminică simțeam îndemn.

Eram ca totdeauna împreună,
mânați de vânt, de val, de amintiri,
să răscolim pământul în furtună
în căutări de diamante și iubiri.

Dar lunea ne-am întors acasă
unde mocnește-n vatră o scânteie.
Un semn pe zare încă ne veghează
și încă ne mai mână o idee.
(2019)

Chiar dacă unde îmi era acasă
astăzi mă simt un pic străină,
o amintire cheamă și-i frumoasă,
și dac-o pierd doar eu voi fi de vină.

marți, 2 iulie 2019

Dor de ducă

Soarbe zările
însetata nălucă -
dorul de ducă.
(2019)

Mânați de un dor
prin cuvinte călător
se-opresc în pridvor...
la Eddie.