Asfinţit de toamnă

Căram către cramă strugurii
într-un senin de seară.
Urcam dulceaţa aurie pe fuştei de scară
şi o striveam în valţuri şi în cerul gurii.
Coaja plesnea cu scrâşnet ca sub coasă.
În carnea macră-a boabei sâmburii sălcii
ca promisiunea rătăcită în clipele târzii
dormeau cu nepăsare crasă.
Mustul curgea - licoare sacră.
Mi se topeau pe buze razele de soare,
sărut lichid, dulce înfiorare
şi amintire încuiată-n lacră.
Pierdusem cârma gândurilor toate
în asfinţitul auriu de toamnă,
iar mustul, limpezindu-se în cană,
nu ameţea-n cuvinte, nu tulbura în fapte
şi nici măcar nu ostoia vreo sete,
alta decât de dor de tinereţe,
ochi strălucind şi-aprinsă frumuseţe
prinse în ramă, într-un cui, pe un perete
sau pe o marcă de scrisoare
uitată-ntr-un sertar cu stele
căzute-n viaţa-mi pe podele
şi adunate cu silinţă spre păstrare.
Nu îmi era demult sărac cuvântul,
dar înserarea mă lăsase mută
şi-nmărmurită ca pe-o ciută
când un arcaş ţinteşte şi-i spintecă avântul,
ca pe-un caras ce-şi unduieşte-argintul
în argintiul de lumină dizolvat în ape,
şi n-are unde să mai scape
când plasa îi încurcă labirintul.
Priveam uimită-acest apus de eră
însângerat şi auriu,
când sângele curgea dulceag şi-atât viu
pe muchia zării dintr-o boabă efemeră...
(2015)

Din anagrame-anagramăm idei,
le înşirăm pe aţă-n rânduri scrise,
apoi, cât numeri pân' la trei,
ne înşirăm la Eddie în tabelele deschise.