Nu mai trece demult nici o umbră pe-aici,
cărări s-au ascuns de o vreme sub iarbă,
urma pașilor nu-i nici pe stele și nici
pe urzeala de foșnete, oarbă.
Crește lung în văzduh tânguire de vânt,
dedesubt rădăcini îngânau înserarea,
nu mai e niciun om rătăcit pe pământ
să-i asculte, șoptită, chemarea.
Îndărătul ferestrei licărește timid
o privire spre-adâncul de zare,
se crestează pe frunte vremelnic un rid
și în gânduri un semn de-ntrebare.
Unde-i drumul știut de pe care mă strâng?
Unde-i cerul în care mă-împrăștii
când n-ajung, când nu sunt ori atuncea când plâng
pe tăcute în spatele măștii?
Pleoapa serii plecată-i pe cuvinte demult,
vântul tremură trist printre gene,
clipa curge și-ncerc insistent s-o ascult,
dar mi-e somn și mi-e, poate, prea lene.
Ca un bulgăre galben de praf auriu,
rostogol urcă luna în visuri,
în surâsul ei cald pot s-ajung, pot să fiu
un potop renăscut de surâsuri.
(2025)
Ca să nu treacă anul fără vers...
Un An Nou cu sănătate, bucurii și belșug vă doresc!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu