duminică, 14 iunie 2015

Arcuşul fermecat

Alunecă pe-a sufletului strune şi sufletul, uimit, vibrează,
iar în cupola lui cu stele care se nasc reverberează
în arcuri vii, nebănuit de ample, alcătuind spirale de ecou,
magia unui singur gând limpede, ascuţit şi nou.

Şi creşte-n valuri de mirare, se adânceşte-n înţeles.
Din el răsar lumini ce, altfel, s-ar fi pierdut în univers.
La margini, destrămat în întrebări avide de răspuns real,
deschide zări. Prin ele intră ecoul rătăcit al altui val.

Ecouri se ciocnesc, se-amestecă, se leagă şi scânteiază armonii:
e gândul stea ivit pe faţa lumii din suflete - cupole vii.
Alunecă pe-a sufletului strune şi le-acordează în alunecare,
la fiecare trecere-adâncind şi deschizând, albastră, altă zare.
(2015)

Arcuşul fermecat al gândului, alunecând pe strunele de suflet,
a zămislit cuvintele păstrate la Eddie, în tabelul-sipet.


Un comentariu :

  1. Din cer cădeau arcuşuri fermecate
    şi strunele vibrau nori de furtună,
    se tânguiau a dor stelele toate,
    iar orele treceau fără ranchiună.
    Eu te mai plămădeam din lut, minune,
    cu ochii tăi înlăcrimaţi de ploaie,
    şi ne iubeam în praful din genune
    iar ore se scurgeau din cer, şiroaie.


    RăspundețiȘtergere