Logodnă de o seară

Deschizi fereastra larg, aripi îi sunt canaturi,
prin ea zăresc furtuni şi pace şi intru ca în templu,
cuvintele sunt pline şi miezul îl contemplu
până-s furtuni şi pace în mine. Le legi şi le frămânţi, aluaturi
ce cresc şi plămădesc noul cel fraged şi născând,
emoţie neîncepută, cuvânt, idee fremătând.

Ai palmele cu inimi pline şi ele bat în ritmul tău,
dacă le spui să se oprească oftează o secundă,
dacă le-alergi se-avântă, le-arunci şi cad în hău,
le prinzi cu mila unui rege bun din valul ce inundă,
salvare pentru încă un salt, un zbor, o stea
pe care-o laşi pecete pe fiecare dintre ele
şi care nu apasă, nu arde pân' la scrum şi-i grea
numai în înţelesuri despletite închipuind inele:
logodnă de o seară printr-un surâs, o lacrimă,
ori un sărut, tăcere, o şoaptă şi-un sâmbure de patimă.

Un pas în faţă, ieşi de sub reflectoare,
deschizi fereasta larg, pierzi aura de zeu,
devii un om, dar cu atât mai mare
şi prin fereastră laşi, sublimă întâmplare,
emoţii să reverse şi să se-ntoarcă între eu şi eu.

Rămân c-o întrebare: cum aş putea să prind
într-un balon de spumă fără sfârşit în timp
logodna de o seară şi să o ţin vie, mereu la fel trăind,
zi după zi şi anotimp dup-anotimp
până ce iarna albă-mi va ninge printre rânduri
şi-mi va-ngheţa de tot ferestrele din gânduri?
(2013)