(D)Uzina de cuvinte - Cucuiul

Călcai pe nori cu capul printre stele.
Norii îţi înghiţeau picioarele calin în spuma lor.
Ţi-ai spus că de te sui de-ajuns de sus, printre inele
pe care le învârte Saturn sau alt nemuritor,
te ţine cerul în palmele deschise ca o floare
pe tine, cel care a-ndrăznit să creadă în visare.

Ţi-ai prins în crăpătura de la răsărit, ca din greşeală,
o urmă de călcâi şi-ai încrustat-o-n pardoseală.
Conturul mat în luciul şlefuit de zare,
deşi firav în transparenţe şi în oglindă şui,
era un început timid, avânt şi-mpiedicare,
din care, prin rostogolire, să-i crească frunţii un cucui.

Tăcerile-ţi prea ţipă, cuvintele-ţi prea tac
şi în deşert ai pune stelele ca un lac
nisipul s-oglindească, să-ţi potolească sete
de gând nou, negândit. Un dor pacea ţi-o fură
când în cucui se-nvârt şi vor să se repete
aceleaşi întâmplări cu unică măsură.

Cărări de-aceeaşi teapă se ţintuiesc pe hartă
în gaşcă. O reţea ca un fileu înalt
pe care nu-l poţi trece, prin care să se-mpartă
în mici firimituri neînceputul salt,
încerci s-o ocoleşti, atlet în şort şi bascheţi
din pânză de duzină, (ce de la mâţ o capeţi).

La ţanc îţi pică fisa şi stă în echilibru
pe cant, fără să fugă şi făr' să se răstoarne,
un centru de idee ce-aşteaptă un calibru
de vorbe strâns legate şi prinse ferm de coarne
cu care ari un cânt ori un poem în proză
şi speri să-mbobocească un ţânc de gând, o roză.

Unde ai pus călcâiul, elan cu şovăială,
în crăpătura zilei ivită cu sfială,
ţi se arată darnic ospăţul de lumină,
desert dulce-amărui cu lacrimă şi vină,
şi cu surâs iertare în fragedul lui nou
din care-n cerc norocul întinde un ecou.



Cucuiul e fierbinte, din el deşert o ploaie,
din stropii ei bat ritmul şi cânt din nori şiroaie.
Mi-am tras în ţeapă pacea, dar o salvez apoi
cu boabe de călin ţinute-n şorţ ciochine
din care-mi fac mărgele, inele, cercei, podoabe noi
ca să-mi ascund cucuiul atât cât pot de bine.

O tipă ca o gâscă cu grijă pentru maţ,
un tanc umplut în grabă şi fără niciun saţ,
fără cucuie creţe, cu netedul prin minte,
uşor mi-ar fi aşa, uitată de cuvinte?
Nu cred că vreau să ştiu, chiar dacă gândul treaz
din când în când descoperă în plus câte-un necaz.

Astăzi surâd cu voi (necazu-i doar o rimă)
şi vă invit pe toţi la psi unde se-animă
iubirea de cuvinte, de joc, de gând frumos.
Nimeni nu le împarte după sort, pe rânduri,
ci cresc toate cu spor în locul cel mănos,
cu grijă altoite cu tânăr ram de gânduri.
(2013)