luni, 5 noiembrie 2012

Copilul ei

Era ea cea mai fericită, purta viaţă în pântec.
Pe faţă-i înflorise zâmbet, în suflet numai cântec.
În aşteptarea unui prunc era atâta dor!
Până atunci n-ar fi crezut... Acum părea uşor
de îndurat tot ce-i fusese şi tot ce-are să-i fie.
Acum ştia că are-un rost, că e iubire vie
pentru cât timp, pentru cât loc şi pentru câtă zare
îi stau în faţă, şi ştia că e nemuritoare.

Când l-a pierdut, copil frumos, copilul ei cel mic,
sufletul ei, înnebunit, nu a mai vrut nimic
şi-a păşit oarbă-n întuneric spre-o noapte-aşa deplină!
Palmele mici, întinse-abia, nu mai ţineau lumină
şi nu se mai prindeau cârcei de degetul flămând,
iar plânsul lui îi răsuna fără sfârşit în gând.

Peste pământ şedea plecată şi pasul i s-a frânt.
Fiori o scuturau adânc ca cel mai aprig vânt.
În ea se-nlănţuiau furtuni. Cu cât se răzvrătea
mai mult în faţa sorţii crude, cu-atât era mai grea
uşa pe care-o închisese în urma lui cu tunet
de piatră seacă în cădere pe trup şi peste suflet.

Degeaba răsărea iar soare, că nu avea un rost
nici dimineaţa şi nici seara. Nimic nu i-a mai fost
la fel, la loc, la inimă, la timpul potrivit.
De-atunci surâsul din privire în gheţuri i-a pierit.
Lacrimi le-a plâns pe toate pe care le-a avut
I s-au uscat ori au secat, ori poate au dispărut
din lume fiindcă nu-i mai curg. De-aceea îi e sete
că marea sufletului ei i s-a umplut cu pietre.

Prea mult amar, prea greu suspin i-a îngheţat în piept.
Nu poate nici să înţeleagă, a fost mult prea nedrept
că i s-a smuls din braţe moi alintul şi iubirea
şi că acum nu mai e mamă şi şi-a pierdut menirea.
(2012)

Încă un motiv pentru a participa la campania "Salvaţi copii", eveniment organizat în Kristal Club de All Time Clubbing.
În fiecare an 1900 de familii cunosc această durere. Banii adunaţi în campanie vor fi folosiţi pentru dotarea cu incubatoare a cincisprezece maternităţi.

9 comentarii :

  1. Doamne, că mi s-a contorsionat sufletul de tristeţe...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a venit ideea să scriu despre mamă după ce am văzut toată dragostea din articolul tău.

      Ștergere
  2. unii oameni poartă pe suflete cruci
    unii oameni îşi poartă pruncii morţi în piatră
    nu-i nimeni în jur să recunoască
    că nu-i durere mai mare să duci
    decât viaţa prea repede stinsă
    decât lacrima albă... şi ninsă

    îţi mulţumesc din suflet carmen pentru că m-ai amuţit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cunosc pe câţiva oameni din oamenii aceştia...
      eu mulţumesc... pentru tot!

      Ștergere
  3. Nu stiu cum poti, nu stiu cum faci, dar Doamne, ma infioara poezia ta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am scris cu lacrimi, încă nu mi-am revenit...

      Ștergere
  4. În morţile celor care au trecut cât de cât prin viaţă, găsim întotdeauna un sens, o consolare. În morţile celor care nici măcar n-au ajuns să înţeleagă că au venit pe lume, nu e niciun sens. Fireşte, ai putea zice că semnul e pentru părinte, că el trebuie să înţeleagă mesajul. Dar cât de tare să fi greşit mama aceea, care abia a născut, ca să "accepte" ca pe-un semn, că i-a dispărut pruncul ca şi cum n-ar fi fost viaţă nouă luni, în pântecu-i?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred nici eu că e un semn, aş spune că e o nedreptate... Dar, dacă mă gândesc mai bine, cred că e o întâmplare nefericită, lipsită de orice sens, de orice logică. De aceea nu-i nimic de înţeles, e greu de acceptat şi e nevoie de un munte de putere ca să răzbeşti mai departe...

      Ștergere
  5. Mame de ingeri sunt langa noi, stiute sau nestiute, cu lacrimile oricand gata sa rasara, cu gandurile incatusate cu lacate grele pentru a putea razbi spre mai departe. prea trist si prea frumos ...

    RăspundețiȘtergere