Al cincilea anotimp

În primavară înfloresc speranţele pe gând,
din muguri cresc plăpânde aşteptări
şi promisiuni se-apleacă pe ramuri fremătând
de dor de împlinire în cele patru zări.

Vara se coc în arşiţă iubirile promise
şi se aprind în zboruri flăcările vii,
ploile-s repezi şi nu sting din vise,
ci numai norii la apus în ape sângerii.

Din când în când furtunile aduc şi toamna
cu rodul greu sau cu tristeţe cenuşie,
cu dor de foc pictat de vânt în goana
dupa foi veştede, iubire ce n-a fost sa fie.

Iarna nu vine totdeauna. Uneori mai blândă
e vremea care stăpâneste inimă şi dor.
Dar daca se întâmplă, dragostea plăpândă
îngheaţă-n ger, se spulberă în vifor neîndurător.

Mai e un anotimp, ramas fara de nume,
iar timpul lui e totdeauna şi oricând,
e anotimpul împăcării între dor şi lume
al liniştii din sine, al gândului visând.
(2012)

Din anotimpuri de cuvânt ne-am adunat
şi cred că nu ne-ajung nici cinci cu-adevărat.
Câte-s de toate să le numărăm la psi,
acolo unde gândul e rost pentru a fi.