Tăceri în oglindă

"Ne cheamă sfinţii, ne veghează morţii"
şi lacrimile ce-au rămas neplânse
se-adună pietre în sufletele strânse
ca pumnii şi păstrează iubirile în porţii.

"Ne cheamă sfinţii, ne veghează morţii"
şi ne lăsăm tăcuţi în veghea lor
când în adâncul inimii ne dor
icoanele supuse sentinţei crude-a sorţii.

"Ne cheamă sfinţii, ne veghează morţii"
şi ne-am întoarce drumul spre chemarea lor,
un jind care-şi desface în fire lungi fuior,
de-am şti cum să desferecăm zăvorul porţii.
(2014)

Tăceri oglindite în vers de la psi...

Invitaţie la şuetă - psi-luneală după imagine

Şedem vreo trei în tabel, dar numai în aparenţă,
căci una dintre noi face de două ori prezenţă
sub identităţi diferite că poate, poate,
s-or mai înghesui şi alţii în spate.
M-aş multiplica şi eu, dar n-am dormit astă noapte
şi mi-s pleoapele grele şi minţile deşarte,
iar inima nu vreau s-o donez de mai multe ori.
În desagă-i întuneric şi mă trec fiori.
Uite că dacă tot i-am răspuns Marianei şi mi-am descărcat oful în vers
m-oi copia pe blog şi cred că nu am de-ales:
mă înscriu şi eu în tabel încă o dată
Dăm buzna amândouă (sau toate patru?) la psi pe poartă,
ne adunăm în bătătură, şi ca să ne treacă vremea uşor
închinăm cu palincă un păhărel elegant, cu picior.

Aşa discutam cu Mariana în bătătură,
Vero ne asculta în timp ce traducea pentru o editură,
cealaltă eu se făcea
că îşi pune cenuşă în cap şi râdea
de una singură de ea...

Pentru cine are inima vitează
şi cutează
să ni se alăture la şuetă
mai avem nişte palincă virtuală şi locuri libere pe banchetă.
(2014)

Au venit la şuetă: Scorpio, Vladen, Oglinda lui Erised

Fur clipei de acum

Fur clipei de acum o umbră din trecut.
Poartă în ea un zâmbet înseninat de vreme.
Din tot ce am trăit nu caut ce-a durut
şi înfrumuseţez memorii în poeme.

Clipa de-acum o umplu, astfel, de două ori:
cu ce-mi aduce calea, cu zâmbetul de ieri,
din când în când fugită din clipe închisori,
întoarsă-ntotdeauna la noile poveri.

De-aş fi rămas cuprinsă ca-ntr-un balon de spumă
într-un anume timp, oricât de fericit,
ar fi cum aş fi luat întreaga viaţă-n glumă
şi n-aş fi râs nici eu, nici alţii la sfârşit.
(2014)

Concluzia, rescrisă în versuri, la povestirea "Pe gânduri" a Danei Alistar.

Dreptul la timp...

N-am timp.
Greutatea grabei atârnă în balanţă.
Bineînţeles că uit esenţialul.
Străbat un hol lung, fără ferestre.
Vedeam cândva macii pe marginea drumului
şi mi se părea că drumul are culoare.
Acum toate drumurile sunt culoare de asfalt
cu zarea lipită de ele.

N-am timp.
Secunda îmi e cămaşa de forţă
din care nu i se dă drumul fanteziei.
Drumul se dă numai pentru picior,
pentru roată,
în cerc închis,
în lanţ,
în cuşcă...


N-am timp.
Ceasul poate să-şi latre
bătăile
în dreptul fiecărei ore.
Mie mi-e prea strâmt în cuşcă, între două bătăi.
Şi în viaţă mi-e strâmt.

Am dreptul la viaţă,
am dreptul la drum,
am dreptul,
am stângul,
am strâmbul.
N-am timp,
n-am niciodată la timp
dreptul la timp!
(2014)

Şi când am timp
îl las să curgă în cuvinte
aici, în clubul psi.

Pe sub uşi ferecate

Pe sub uşi ferecate caii verzi se strecoară
şi liberi, sălbatici, se-avântă şi zboară.
Pe sub uşi ferecate sparg lacăte gânduri
şi scriu pagini albe, le umplu de rânduri.

Pe sub uşi ferecate răzbat şi dureri
din vremuri mai vechi sau numai de ieri
şi ard în cuvânt, pecete se prind
în versul ce lumea din noi o cuprind.

Pe sub uşi ferecate se scurge speranţa,
ei nici un zăvor nu-i termină viaţa,
iar sufletul de aceea nu-i gol niciodată,
că uşa-i ca fumul şi se spulberă-ndată.
(2014)

Muza uşilor ferecate învinse de caii verzi a fost Maya.

Pe sub uşă

Mi-ai fi strecurat pe sub uşă,
pe furiş, ultima sudalmă
ca pe-o palmă
nefăcută încă cenuşă,
dar te-ai împiedicat de prag
şi-ai strecurat-o printre dinţi
pretinzând că taci,
încercând să dezminţi
că te prefaci.
Tot pe sub uşă îţi trag
preşul de sub picioare
căutând un cuvânt, o scrisoare.
Nu-i răzbunare,
ci întâmplare banală.
Nepăsarea nu se înşeală.
Sub preş am găsit un pumn de cenuşă
îmi pun o singură mănuşă
pe mâna stângă
ca să nu se prindă trecutul ca o boală
molipsitoare şi să mă frângă.
Mâna dreaptă
era deja pătată
şi trebuie spălată.
(2014)

Uşile-s larg deschise
la fabricile de vise.
Ideile atent finisate,
diferite, dar purtând toate
aceleaşi titlu au fost înscrise
la psi ca să se-audă în cetate.

Şah mat... şi transparent

Fotografia
prinde o iluzie.
Ochiul alege.

Piese de sticlă
se aruncă pe tablă
pentr-un singur joc.

Joaca le este
unica slăbiciune
în jocul de şah.

Se lasă jocul
la voia întâmplării.
Rostul se pierde.

Durerea de cap
contra uimirii mute:
şanse egale?

Regii zac răpuşi.
Războiul continuă
după remiză.

Forţa gândului
anulată de-o toană,
ireversibil.

Albul şi negrul
închid viaţa-n simboluri.
Nedrept de simplu.
(2014)

Pisoi joacă şah
după reguli schimbate
de psilunatici.