duminică, 15 februarie 2015

Memoria străzii

Ce poate ţine strada minte?
Imagini, paşi ori legăminte
care s-au perindat pe ea
şi s-au pierdut sub fulgi de nea,
sub bălţile de după ploi
ori într-o groapă cu noroi?
Nici în lumină n-au rămas
mai mult de-o clipă. Dar un ceas?
Strada-i uitucă, sclerozată,
nu ţine minte niciodată
fiindcă e nepăsătoare.
Tot ce-a trecut pe ea dispare
îndată după ce-a trecut
Strada nu are început,
nu are ieri, nu are mâine,
ci doar prezentul îi rămâne
cât ai clipi, apoi se schimbă...
Nimic nu stă, oameni se plimbă,
aleargă, spun, gesticulează -
lume dezlănţuită, trează -
apoi sub felinare,-n noapte,
paşii răsună printre şoapte.
Pierdute sunt şi-acestea toate
în vânt ca frunzele în moarte.
(2015)

Pe alte străzi alt înţeles
din alte gânduri s-a ales.
De vreţi să le aflaţi, ştiţi cum.
Priviţi la Eddie în album!

sâmbătă, 14 februarie 2015

Blestemul Tincăi

Straiţe, zdrenţe şi covoare,
trompa unui gramofon,
trei săgeţi cu aripioare,
un arc frânt şi-un telefon,
un ghiveci fără de plante
şi seminţe-ntr-un flacon,
foarfecă şi coasă boante,
un joben şi un palton,
o maşinărie roasă
de rugina unui veac
şi o cheie unsuroasă
într-o cârpă de bumbac
stau în podul ţaţei Tinca
printre printre alte hondrobeie,
valorând cam cât nimica,
ori în pod, ori în muzee...

Tinca le-a ţinut o viaţă
ca pe nişte moaşte sfinte,
ascunzându-le într-o ceaţă
care îşi avea sorginte
nu-n descântec necurat,
cum i se dusese buhul,
ci-n, mereu necurăţat,
praful strâns din tot văzduhul
în cei ani, nimeni nu ştie
câţi, de i-a trăit bunica,
de-o credeau cu toţi stafie
şi înfioraţi de frica
arătării cu un dinte
şi cu tenul încreţit,
cocoşată, cu veşminte
rupte, fără colorit
ca o noapte fără lună
îşi scuipau în sân grăbit
ca să scape de nebună
şi de ceasul cel cumplit.

Când s-a stins au căutat
prin tot podul o dovadă
că-i ascuns cel necurat
între ţoalele din ladă,
între străchini şi borcane:
o copită sau o coadă
ori acele două coarne.
N-au găsit nimic concret
să confirme bănuiala,
dar nu e niciun secret
că din toată osteneala
s-au ales c-o tuse seacă.
Unii cred că e blestem,
alţii, mai isteţi oleacă
ori naivi ce nu se tem,
spun că praful e de vină
pentru lipsa de-oxigen
şi au şters-o în grădină
ca să scape de-alergen.

Ceilalţi au tuşit o vreme...
Era vreme grea şi rece,
bună pentru scris poeme,
uneori, puţin zevzece.
Eu descânt să nu tuşiţi
când îmi veţi vedea lucrarea
şi vă rog să mai citiţi
căutând cu lumânarea
vorbele ce se repetă
în acele texte-aduse
în tabel, la o şuetă
între prieteni. Fără tuse!.
(2015)

(continuarea aici)

duminică, 8 februarie 2015

Vis e?

Mi se umpluse sufletul de rouă
de-atâta prospeţime-n zorii vieţii,
îmi răsărea sub tălpi mătase verde, nouă,
cărare ne-ncepută la ceasul dimineţii.

În arşiţa amiezii mi-a dat în pârg iubirea
şi mi-au cosit de flori un vis sau două...
Mătasea de sub tălpi se sfărâma, dar firea,
prin sfori de curcubeie, s-a hotărât să plouă.

Pe înserate număr stelele în palmă
sau poate-or fi încă pe cer şi-mi pare
că le-am cules. De-aceea mă tot cheamă
stele de rouă pe mătasea din cărare.
(2015)

Vise în somn sau visuri de-o viaţă,
unele frânte, altele vii,
vândute trist pe-un franc într-o piaţă
sau sfânt păstrate în suflet - iubiri,
idealuri sau fantasme de-o clipă
găsiţi înşirate-n tabelul de azi.
Le-au scris pe-a cuvântului dezinvoltă aripă,
înălţându-le-n zbor din inimi de barzi.

vineri, 6 februarie 2015

Libertate

Peste păduri, prin munţi de piatră, peste prăpastie adâncă,
acolo unde-şi are vatră vulturul falnic pe o stâncă,
acolo unde-a pus sigiliu de ceară ne-ncepută încă
pe adevărul unui zbor c-o pană smulsă din aripă,
peste izvor de care timpul se-agaţă-n fiecare clipă
cu limpedele neştirbit de vântul unduind în pripă,
acolo unde-şi schimbă blana cuvântul petrecut pe gânduri
şi unde se desfac noi sensuri în cercul strâmt pe-atâtea rânduri
şi îl întind în largul zării ca vulturul lărgindu-şi zarea
sau văluresc oglinda minţii ca vântul toată depărtarea,
acolo unde îşi aruncă temniţa minţilor sutana
şi niciun pergament nu-şi are peste cerneală-nchisă rana,
acolo unde nicio stemă nu-i veşnică pe fruntea lumii
şi unde ochii se deschid în nesfârşirea-nţelepciunii,
acolo afli înţelesul din raza de lumină-aprinsă
care străpunge spaţiul, timpul cu libertate necuprinsă.
(2014)

Aceleaşi cuvinte li s-au legat în alte idei...
Din tabel de la Eddie ajungeţi la ei.


O melodie cu aripi înalte,
cu dor nestins de libertate 
îmi însoțește astă poezie,
ca iar la Eddie-n listă să se-nscrie.

luni, 2 februarie 2015

Clipe de viaţă

Stele-n colier
la gâtul întâmplării -
căi de lumină.

Şoapta vântului
prin lujeri de trestie -
val mângâietor.

Umbră de floare
pe iarbă de mătase -
râu de miresme.

Pahar cu gânduri
sorbit vorbă cu vorbă -
dascăl de-o seară.

Zmeu de hârtie
prins de-o curea prea scurtă -
un zbor retezat.

Oră târzie
de înscriere-n tabel -
duzina de... luni.
(2015)

duminică, 25 ianuarie 2015

Zâmbetul tău

(mamei mele)

Îmbrac inima,
ca într-un tandru alint,
cu surâsul tău.

Deschid noi cărări
după orice cădere
din surâsul tău.

Îmi răsar aripi
pe umerii speranţei
prin surâsul tău.

Îmi e acasă
în fiecare clipă
sub surâsul tău.

Cu iubirea mea
mă scufund în iubire,
în surâsul tău.
(2015)

La mulţi ani, mama!
Poimâine e ziua ei.
Zâmbim la Eddie...

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

O dată-n an

O noapte de cerneală, un pled de întuneric
acoperea de-un ceas acel bătrân castel
ce străjuia de veacuri, dărăpănat, himeric,
pe-o stânca solitară în buză de muncel.

Boierul scăpătat care îl moştenise
îi coborâse rangul de la palat la han
şi-ar fi primit pe-oricine cu braţele deschise,
dar hanul se umplea numai o dată-n an,

în noaptea cea mai neagră, când buha strigă-a jale,
când luna nu răsare şi stelele se sting,
când ziduri vechi trosnesc şi cerul se prăvale,
o smoală-n care spaime se-amesteacă, se-ating...

Din vale un drumeag urcă pe ocolite
pân' la podeţul rupt şi-apoi până la poartă.
În curte, printre arbori, căruţe-ngrămădite
cuprind sub coviltire şoapte, mister şi soartă.

În mijloc, dintre umbre ce-alunecă tăcute,
un foc întinde limbi de cupru şi scântei
către-un proţap din care deja sunt hăcuite
hălci fripte de mistreţ muiate în mujdei.

Chipuri se-aprind o clipă scăldate de lumină
şi-apoi dispar în noapte, ca şi cum n-ar fi fost,
la gâturi bani de aur stârnesc un fel de vină
că spintecă în beznă un fulger fără rost.

Cu haine largi, cu poale târâte în ţărână
pe care-abia ghiceşti amestec de culori:
un stacojiu de sânge uscat demult în lână,
un galben de la soare murdar şi plin de nori,

dâre de verde putred furat cândva din iarbă
şi negru din tăciunii cei stinşi ai altui foc,
fantomele-s ieşite mai mult dintr-o cocioabă,
nu de la curţi domneşti bătute de noroc.

Un cal nechează straniu ca şi cum zeci de bice
i-au coborât pe greabăn şi pinteni s-au înfipt
în pulpe încordate şi-ar vrea să îi despice
în aşchii de durere tot trupul amorţit.

Apoi tăcerea cade mai grea ca înainte...
Cortina se destramă uşor şi tânguit
când o vioară cheamă aducerile-aminte
cu glasul ei blajin, în inimi arcuit.

În mâini halbe de bere cu gulere înalte
se întâlnesc în clinchet de sticlă ordinară,
curg toasturi între umbre şi berea se împarte
să îndulcească viaţa cu-aroma ei amară.

Şoapte se trec în zvon de glasuri răguşite
şi clipocesc de râset, destinse de beţie.
Vioara-şi înteţeşte ritmul pe nesimţite
şi voci o însoţesc duios în armonie.

Un tropotit uşor se leagă pe cântare.
În jurul flăcării o roată de stafii
se-nvârte tot mai iute şi bate tot mai tare
ritmul nebun de-acum al altei melodii.

Ameţitor tablou pe care nu-i artist
să-l poată captura cu tuşa de penel
în veşnicia pânzei, cu aerul ei trist
de nemişcare mută pe vârful de muncel,

prinde întâi lumină piezişă dinspre zare
şi noaptea-i risipită de zorii cenuşii,
apoi tot peisajul se scaldă în culoare
firavă şi curată, cu tente străvezii.

Caii-nhămaţi trag vajnic povara din căruţe
şi căruţaşii mână peste podeţul rupt,
scârţâie roţi şi osii, în spate dorm chivuţe,
copii scâncesc prin somn de-un vis necunoscut.

O dată-n an castelul trăieşte cu ardoare,
o dată-n an la han căruţele ajung...
În rest se-aşterne praful pe-odăi şi pe culoare
şi praful se stârneşte sub roţi pe drumul lung.
(2015)

Cu speranţa că nu v-am pus răbdarea la încercare, vă invit să citiţi şi celelalte scrieri ale duzinei de cuvinte de astăzi înscrise, ca de obicei, în tabelul găzduit de Eddie.