Eclipsa

În văzduhuri, pe cărare,
Unde munţii stau călare
Pe coama pământului,
În bătaia vântului,
Pe portiţa dintre nori
Au intrat doi călători.

Ea-şi întunecă alene
Ochii reci cu negre gene,
Chipu-i palid se-nconjoară
De luciri de piatră rară,
Vântu-i tremură prin plete
Răsuflări de violete.
Strălucirea ei cea stinsă
E din lacrima prelinsă
Pe obrazul nopţii sale,
Iscată de dor şi jale.

Iar alături a păşit
Foc aprins în infinit,
În ochi, izvor de scântei,
Chip înflăcărat de zei,
Părul de lumină deasă
Ziua să-i fi fost mireasă.

Ea se-apropie sfios,
Purtată de dor duios,
Lunecă pe raza lui
Oprind arcul timpului
Şi-l cuprinde-n braţe reci.
L-ar ţine aşa pe veci,
Să-i soarbă lumina toată,
Şi iubirea s-o împartă.

Dar, de undeva, din cer,
Legi care nicicând nu pier
Îi despart fără cruţare
Şi-i trimit pe fiecare:
Ea, a nopţilor regină,
El, să dăruie lumină.

Şi, din când în când, prea rar,
Când portiţa din hotar
Le arată-ngăduinţă,
Îşi jură din nou credinţă,
Ea îl soarbe de lumină,
El i-o dăruie deplină.
(2010)

Ultimul vis

Zăpezi pustii şi grele
Pe umerii tăi buni
Cad greu şi peste ele
Alte zăpezi aduni.

Şi vii târziu acasă,
Fac focul în iatac,
Privesc cenuşa arsă,
Ochii mă dor...şi tac.

Prin flăcări îţi văd chipul,
Privirile aprinse
Şi ştiu că, simplu, timpul
Le-a stins şi parcă-s ninse.

Am strâns zăpada rece
În vremea ce-a trecut,
Lăsând visări să plece,
Un stol de păsări mut.

Zăpezile pribege
Le-au prins în dansul lor,
Nu ştiu să se dezlege
Şi plâng mereu de dor.

Zăpezi pustii şi grele
Prin gânduri ţi s-au scris,
Aş vrea să fiu prin ele
Ca cel din urmă vis.
(1989-2010)

Vis

Ochiul leneş s-a închis
Şi-a trimis furiş spre vis
Căutarea-i, cu sfială,
Şi-a căzut, iar, în greşeală.

Cerul parcă-i mai înalt
Şi te-avânţi uşor c-un salt
Către locul cel ascuns
Unde mintea n-a pătruns,
Unde gândul n-a ajuns.
Toate sunt ca o părere
Fără rost şi fără vrere,
Se înlănţuie, se leagă,
Curg încet şi se dezleagă.
Se desfac din deasă ceaţă
Şi, un timp, capătă viaţă.
Se pictează în culori
Scurse pe raze de sori.
Se întâmplă ne-ntâmplate
Şi le uiţi apoi pe toate.

Iar când ziua se despică,
Leneş, pleoapa şi-o ridică
Ochiul, cu mirarea-n gene,
Şi, sătul să-i fie lene,
Lasă visul să se culce
În uitarea lui cea dulce.
(2010)

Epigrame

Unui poet prolific ce scrie numai poezii de dragoste

Ce fericită e aceea
care-ţi acordă dulce struna.
Perfectă este Ea, femeia,
ori ochii-i ţii închişi întruna?

Sau poate că nici nu există
Şi doar iubirea o iubeşti.
Te rog ca să mă lămureşti,
să-nvăţ şi eu să fiu artistă.

***

De aş iubi fără-ncetare
şi nouă vieţi de aş trăi,
de-atâta dor şi-nfiorare
prematur ele s-ar sfârşi.

Cu inima etern sfărmată
în milioane de fragmente,
aş scrie mult, dar niciodată
poeme-aşa de abundente.

***

Librarul este fericit,
acum pe taste scrii.
Cerneala i s-ar fi sfârşit,
la fel caiete şi hârtii.

***

Aspiri la titlul mult râvnit
de menestrel al dragostei,
că, în afară de iubit,
în minte n-ai alte idei.
(2010)

Zi de toamnă

Va fi o zi de toamnă, poate,
când ai să ştii că nu mai sunt.
Sufletul meu fi-va departe
şi n-ai să-l mai auzi cântând.

Să nu mă cauţi printre pietre
şi să nu plângi peste ţărână,
firele ploii vor fi drepte,
voi sta prin ele în lumină.

Priveşte crengile aprinse
de focul toamnei cel târziu,
rugina frunzelor cuprinse
în mine, când n-am să mai fiu.

Ascultă vântul ce vuieşte
şi tandrele lui adieri
ţi-or domoli, atunci când creşte,
regretul că nu-s cea de ieri.

Şi, tot mereu, din toamnă-n toamnă,
prin ploi şi ramuri vestejite,
prin vânturi triste ce te cheamă,
de mine-ai să-ţi aduci aminte.
(1999)


O emoţie mare... lacrimi... Some day next fall
Nu mai ţin minte de acum 11 ani cum am simţit versurile acestea, dar sunt sigură că acum, citind poezia tradusă de Andrei, am avut parte de trăiri mult mai intense.

Lupul din vis

(traducere)

E întuneric, frig şi-s singur,
Patul de piatră mi-este dur,
Privesc la stele şi la luna plină.
Târziu o fi sau vremea nu-i să vină?

Cum vântul bate prin copacii rari
Îi simt suflarea cu fiori polari.
Şi o aud strigând al meu noroc:
“Trezeşte-te, iubire. Să jucăm un joc!”

Departe e, dar încă pot s-aud
Vocea ei dulce şi să simt acut
Mirosu-i cald de mure şi de fragi,
De frunze verzi cules din locuri dragi.

Mi-am înălţat privirea s-o zăresc
Şezând pe mal cu aeru-i firesc
Dincolo de lacul ce s-a-ntins departe
În valea porumbelului cu zboruri nalte.

Fără zăbavă-am alergat spre ea
Stârnind nisipul alb cu fuga mea,
Prin apa îngheţată am trecut în zbor
Şi n-am clipit deloc, purtat de dor.

Şi-apoi, când am vazut-o stând,
Frumoasă cum nu-ţi poate da prin gând,
Mi s-a părut aproape că-i nedrept
S-o legi cu un inel, chiar dacă-i înţelept.

Încet păşit-am spre a mea regină
Ce-avea în ochii verzi numai lumină,
Fără mirare, privind oglinda lină
Am regăsit ce-am fost şi încă mi-s,

Lupul ce-i bântuie prin fiecare vis...
(2010)


M-a cucerit de la primul vers, iar când am terminat de citit am fost sigură că nu voi avea linişte până n-o traduc. Deci, pentru a regăsi liniştea pierdută, am scris în română “Who am I?” ,o poezie superbă despre o lume fantastică scrisă de Andrei.

A fătat pisica

A fătat pisica
În pod la bunica
Şi-a ascuns, fricoasă,
Comoara pufoasă
Timp de-o lună-ntreagă,
Că nu-i mâţă bleagă.
Dar o mogâldeaţă
Azi, de dimineaţă,
A ieşit sfioasă
Sus, pe vârf de casă,
Şi-a alunecat
Şi a zgâriat
Tabla fără vină
Ce nu vrea s-o ţină.
C-un ţipăt de tablă
Scrâşnit ca o rablă,
Şi un mieunat
Aşa disperat,
Şi-a făcut simţită
Prezenţa uimită.
Când, într-un sfârşit,
Totuşi, s-a oprit
A privit suspect,
Foarte circumspect,
Şi-a concluzionat
Că-i de cercetat
O grădină mare
Cu lucruri pe care
Vrea să le cunoască
Până să mai crească.
Şi-a pornit atentă,
C-o mişcare lentă,
Cu mustăţi în vânt,
Nasul în pământ
Sau pe tot ce pare
Că e de mâncare.
Dar un pai subţire
Ca o amăgire
A sărit la ea,
Aprigă nuia.
Indignată toată,
Crunt de revoltată,
Pisicuţa blândă
S-a ascuns la pândă
În iarba şi-a stat
Până s-a mişcat
Paiul buclucaş,
Foarte nărăvaş.
Ghemul mic de blană
A pornit în goană
La atac turbat
De leu agitat.
Scărpinând de zor
Aerul uşor
Cu ghearele scoase,
Tare fioroase
A găsit în jur
Ceva ca un şnur
Care se mişca
Şi fugea de ea.
Nu ştiu să vă zic
Despre ghemul mic
De a priceput
De la început
Sau încă nu ştie
C-acea jucărie
Ce părea o pradă
E propria coadă.
(2010)