Rex

Am ieşit în ogradă,
A venit spre mine dând din coadă,
Cu urechile ciulite,
Ascuţite,
Cu un ochi închis şmechereşte,
Fiindcă ştie că lumea îl iubeşte.
I-am dat un os
Şi mi-a mulţumit frumos
Cu un hârâit blând
Ca şi cum ar lătra în gând.
Pe urmă a uitat de mine
Pentru că nimic nu-i mai bine
Decât un ciolan de ros...
„Hrrr... cât e de gustos!”
Când a terminat
De mâncat
I-am ciufulit gulerul de blană
Pe care îl are de astă iarnă
Şi, nu ştiu de ce, îl ţine la gât,
Năpârlit şi urât.
Cu limba scoasă de-un cot,
S-a lins pe bot
Şi mi-a cuprins cu labele piciorul,
Apoi, gâfâind ca motorul,
S-a tăvălit prin ţărână
Stârnind praful precum o găină.
A strănutat zgomotos
(Să trăieşti sănătos!)
Şi-a pornit hârjoana în curte
Fugărind multe
Vrăbii speriate şi rele de gură
Peste măsură.

Câine frumos şi bun,
N-am să pot niciodată să pun
La poartă,
Cum am văzut câteodată
Pe la case bine păzite,
Prinsă în ţinte,
Tăbliţa cu „Câine rău”.
Zău!
(2010)

Un vis, un dor, o soartă

Călătorind pe mare, furtuna l-a purtat
Spre-un loc în care nimeni n-a fost cu-adevărat,
O insulă pierdută la marginea din cer
A mărilor brăzdate de valul efemer,
Acolo unde lumea dispare în nimic,
Acolo unde-i totul neînsemnat şi mic.

Din valuri fără tihnă, cu creste argintate
Se ridicau stânci drepte ca ziduri de cetate,
Şi nu era cărare prin piatra necioplită,
Şi nici vreo întâmplare să-l scape de ispită.

Ca să dezlege locul în care a ajuns,
Să înţeleagă taine ce par de nepătruns,
Cu palmele tăiate de sute de cuţite,
Genunchi zdrobiţi de pietre şi lacrimi chinuite
S-a ridicat deasupra, pe marginea de zare,
Lăsând durerea-n urmă, să se înece-n mare.

Şi ce-a aflat pe culme nu pot să povestesc,
Căci ajunsese-n locul unde se împlinesc
Dorinţele ascunse şi visele uitate,
În care gândul singur devine realitate.
Şi, beat de fericire, uitând de tot ce-i greu,
De timpul care trece, a fost precum un zeu.

Dar din genuni de suflet, din umbra unui gând
Apare tulburarea ca un ecou plăpând.
Ce-nseamnă fericirea când n-ai ce să-ţi doreşti?
Şi ce e bucuria când n-o împărtăşeşti?
În vremea lui cea scurtă sunt multe de aflat
Şi poate-n lumea largă e-un loc mai minunat.

Şi fără să se teamă, fără să înţeleagă
Şi-a luat în mâini destinul şi inima întreagă
Şi s-a lăsat furtunii şi valului ce poartă
Pe creste înspumate un vis, un dor, o soartă.
(2010)

Joc de-a vara

Soarele e-o flacără strecurată prin gene,
Vântul o mângâiere uşoară,
Norii-s o rochie cu multe trene
De umbră ce se-nfăşoară.

Soarele înfinge cuţite în iarbă,
Vântul e verde ca valul,
Norii încearcă lumina s-o soarbă,
Cu pete de noapte întunecă dealul.
(2010)

Închizi amintiri

(traducere)

Ştiu că iubirii din nou i-am fost pradă,
Să cred că-ntr-o zi voi păşi de pe stradă
La tine în casă... că vis a fost, ştiu
Şi-ncerc să m-adun, întreg iar să fiu.

E timpul să plec, uşor mă desprind
Ascult alte voci, alte gânduri mă prind
Şi spun „Rămas bun”, dar rămâi când adorm
Şi-nchizi amintiri la mine în somn.

Mereu într-un colţ de inimă strânse,
Clipe vechi strălucesc ca flăcări aprinse,
Spună oricine, orice... o văd luminând,
E îngerul meu...doar la mine în gând.
(2010)


"Să păstrezi amintirea" şi ea să rămână,
Să fie iubirea atât de deplină
To keep de Andrei

Oglinda

(traducere)

"Spune-mi mie, oglinjoară,
Viaţa cum mi-o fi, uşoară?"
A-ntrebat prinţesa dulce
Înainte să se culce.

Dar n-a vrut să-i dea răspuns,
Îl ştia şi l-a ascuns,
Iar prinţesa, făr’ să vrea,
S-a apropiat de ea.

L-a văzut sub un copac,
Pe o bancă, lângă lac,
El ţinea coroana-n mână,
Ea ştia că-i e stăpână.

Pe oglindă s-a lăsat,
Praful tot l-a scuturat
Şi uşor a sărutat
Lumea ce i-a arătat.

În faţă i s-au deschis
Scări ce-au tremurat ca-n vis
Pe sub paşii ei grăbiţi
Ce-o purtau zburând spre prinţ.


Şi pe bancă, lângă lac,
Aştepta sub un copac,
Cum a spus oglinda bine,
Prinţul ce coroana-i ţine.

Poate, când te-opreşti, vreodată,
Şi priveşti oglinda toată,
Ai s-admiri cum străluceşte
O prinţesă de poveste.
(2010)


Un basm despre lumea din spatele oglinzii, despre destine care se întâlnesc, despre iubirea care trece dincolo de limitele realului, povestit de Andrei în The mirror

Am fost Iona

(traducere)

Pentru ce m-a ales Dumnezeu?
Când drumul îl găsesc cu greu,
Cum să-i învăţ pe alţii vrerea ta
Dacă voinţa mi-am pierdut cândva?

Sunt doar un om şi nu pot înţelege
Că darul tău îmi este lege,
Sunt doar un om care nu ştie
Lumina ta cum s-o împartă vie.

Iartă-mă, Doamne, de în stare nu-s
Să împlinesc porunca ce în mâini mi-ai pus
Pentru aceasta să mă pedepseşti implor
Sau calea îmi găsesc în apa mărilor.

În burta unui monstru exilat,
Ca un copil, pedeapsa mi-am aflat
Voi fi reînviat doar la sfârşit
Când sfâşiat voi fi de toate ce-am trăit.

Te rog să-mi laşi să plece sufletul golit,
Grozavă creatură ce marea te-a ivit,
Şi lasă-mi soarta care-atât îmi cere
Să fiu doar ce îmi stă-n putere.

Cu toată forţa, sacrificii, luptă-ndelungată,
Cu unghii ascuţite am săpat o poartă
Pântecul monstrului l-am străbatut curând,
Pe-o insulă pustie stau cu durerea-n gând.

Ruga mi-am înălţat cu glasul viu
În timp ce sângele se scurge râu
N-am mai simţit pustiul, nici teamă n-am simţit
Căci drumul către tine l-am găsit.

Mă voi renaşte într-o altă viaţă
Şi numele de Iona îmi va fi străin
Nu am murit, dar am scăpat de chin
Credinţa îmi aduce iar speranţă.
(2010)


Tema la Limba română a ieşit în engleză şi trebuia tradusă. I was Jonah de Andrei

Timpul

Timpul se scurge, timpul măsoară
tot ce începe, tot ce coboară
şi, dacă rele-s cele sfârşite,
timpul se duce pe nesimţite.

Dar după ani în care am scris
semne pe inimi pierdute-n abis,
când cu măsura lui ce nu iartă
umbre aşterne peste fiece soartă,

când întâmplarea fură mereu
şi oameni alungă din drumul meu,
oameni de care, un timp, am crezut
că-mi fac, pentru suflet, din palme un scut,

când spulberă vise, iluzii doboară,
când inimi desparte şi doruri omoară,
timpul le trece pe toate-n uitare
şi câteodată uit şi ce doare.

Atât de uşor să-l găsesc vinovat
când toate acestea s-au terminat,
dar ştiu şi nu-i umbră deloc pe-acest gând
că vina adesea se-ascunde-n cuvânt.

O vorbă răneşte atunci când o spui
şi alta atunci când o vrei şi ea nu-i,
când uiţi din greşeală ce-ai spus că ţi-e drag,
când fără regrete păşeşti peste prag.

O lege a firii sau doar întâmplare?
Ca toate din lume, şi dragostea moare...
Timpul măsoară, timpul alină
şi-i sigur că timpul nu poartă vreo vină.
(2010)