Cuvântului când taie zarea,
Când taie inima, cuţit
Cu tăiş dublu, ascuţit,
Când lacrima de-acolo pleacă
Şi, nu ştiu cum, nicicând nu seacă.
Dar ştii şi cum e mângâierea
Cuvântului, alint ca mierea,
Când te îmbracă, te îmbrăţişează
Şi-n inimă cuminte se aşază.
Şi ştii şi-amarul din cuvânt...
Dar când e-amar, l-arunci în vânt
Sau îl îngropi şi-l faci pământ.
Cu greul lui cel greu să se scufunde
Şi-apoi să uiţi când l-ai găsit şi unde.
(2012)
psi-dialog
Ştiu foarte bine întâmplarea
RăspundețiȘtergereşi de-aceea eu, cuvântului - de ne stăbate zarea
când moale, când tăiş,
când zahăr, când de gheaţă-alunecos_
îi zic curvânt.
Ba cred că-i gândul vinovat
Ștergerecă şi-a ales cuvânt greşit
ca să se facă exprimat.
Iar gândul ce l-a auzit
Şi-acela vină poartă
c-a luat cuvintele de toartă
şi-atât le-a răsucit, de-a ameţit
şi înţelesul s-a răstălmăcit.
poate... :))
Sau poate fapta,căci de-aceea gând hoinar
Ștergereaşază râul în cuvânt făr' de hotar.
știu, carmen... prea bine știu. :)
RăspundețiȘtergerecuvântul care te iubește, chiar dacă taie, nu lovește.
cuvântul care te iubeşte
Ștergerenu taie şi nici nu ciopleşte,
ci modelează cu migală,
iar când nu poate, iartă
şi nu rămâne cu plămada goală,
şi te împacă şi dacă nu-i ceartă.
cuvântul care te iubeşte,
creşte.