Râzând

Ce rost avea să scrie cu peniţe de iridiu pe papirus?
Era un saltimbanc adevărat pe-a lumii scară.
Urcase treptele destinului atât de sus,
Până acolo unde-n râsete lumina se-mpresoară.

De-aceea hotărâse să adune laolaltă
Toate peniţele din lume şi să le facă creuzet
În care să topească frunzele care-au căzut râzând în baltă,
Din desfrunzire de rostire cu ecou pierdut şi desuet.

Dar din ecouri i-au rămas nervuri
Ce n-au vrut nicidecum să se topească
Şi, căutându-le, a aflat că sunt din frunze din păduri
Cu hohote de râs amare şi din iască.

Să sufle-n râsul cel topit prin tuburi
De orgi bătrâne şi solemne
N-a fost deajuns şi-a dărâmat şi nişte ziduri,
Tot de pădure, ca să facă foc de lemne.

Iar focul şi-a trosnit căldura în ironic râset,
Păstrând cadenţa vântului prin crengi de gând,
Când saltimbancul şi-a topit în creuzet
Şi lacrimile din adânc, şi sângele din inimă. Râzând.
(2012)

În creuzete de iridiu topindu-şi gândul cel adevărat şi înşirându-l fără rostire pe papirus cu peniţă din acelaşi preţios metal, în desfrunzire cu cadenţă de inimă neobosită, cu ecou cu nervuri durabile în memorie, uneori saltimbanc ironic escaladând ziduri şi dărâmând bariere, alteori trubadur visător suflând prin tuburi de nai, şi-a scris aceeaşi duzină de cuvinte după vremea dinăuntru: psi, almanahe, dor, Vero, cammely, incognito, jora, Scorpio, Irealia, virusverbalis, Dictatura justiţiei