sâmbătă, 7 august 2010

Singurătate


Ţi-aduci aminte cum, întâia oară,
ai înflorit, tu singură, o primăvară
şi ai făcut privighetori să cânte
şi-apoi le-ai învăţat în zbor să se avânte?

Şi mai târziu, aflat-ai o durere mută
adânc înfiptă în primăvara scurtă,
când aruncai în toţi cu flori,
cu zbor şi cântec de privighetori,
când ţi-au întors numai priviri mirate
şi-ai fost, întâia oară, în singurătate.

Mi-aduc aminte, nu-s aşa departe...

În jurul tău ai oameni care pentru tine
ar face nefăcute, doar ca să-ţi fie bine,
dar când cristalul clar al sufletului plânge
în vorbe ne-nţelese de cel care le-atinge,
cuvinte vii la tine, la ceilalţi ajung moarte,
şi, iarăşi, te întorci către singurătate.

Mi-aduc aminte, nu-s aşa departe...

Tovarăş mut, statornic, de te scufunzi în ea
pe umeri ţi se lasă cu apăsarea grea
care te-nchide-n noapte şi ce-ai crezut cristal
în valul de-ntuneric se creşte ca un val
nebănuit de-adânc, nebănuit de mare,
înlănţuind furtuni, torente şi izvoare.

De-ai să găseşti putere ca valul să-l cuprinzi,
în lumea ta cu noapte, lumini ai să aprinzi,
şi lumânări, şi stele, şi-un soare peste toate,
cristalul clar ce-l afli doar în singurătate.

Mi-aduc aminte, nu-s aşa departe...
(2010)

4 comentarii :

  1. Loneliness is all around us. It sometimes seems to be the best companion in moments in which no one else can understand us. So in it we fade, with it we cover ourselves and through it we see the world.
    Beautiful :P
    Bravo :)

    RăspundețiȘtergere
  2. https://www.facebook.com/profile.php?id=100000922534928&sk=wall

    RăspundețiȘtergere