Iubirea

Se întâmplă câteodată
să te-opreşti din alergare
şi să afli pe cărare
înainte-ţi aşezată
o iubire trecătoare.

Poţi să-i cânţi melancolia,
să-i dansezi valsul nebun,
să nu mai asculţi ce spun
gândul înţelept, mândria,
să fii, tot, dor blând şi bun.

Până când, din întâmplare,
iar te cheamă zarea largă;
ca iubirea să o şteargă,
drumul, iar, te prinde-n gheare,
să-ţi alerge viaţa-ntreagă.

Poţi să nu rămâi deloc,
cu simţirea încruntată,
piatra inimii ridată,
al iubirii dulce joc
să îl laşi pe altădată.

Însă, dacă ai noroc,
din iubirea trecătoare
se desface rară floare,
cu petalele de foc,
scăldând inima cu soare.

Prinde rădăcini adânci,
schimbă lumi, răstoarnă mări,
stele-nvârte-n patru zări,
munţi dărâmă, sfarmă stânci,
şi te umple de mirări.

S-o păstrezi nu e uşor,
fragilă, gingaşă floare,
să o porţi, ades, te doare,
dar îţi face viaţa zbor
spre tot ce-i cuprins în zare.

De o pierzi, rămâne-n urmă
doar nimicul fără nume,
rost nu mai găseşti în lume,
şi-i pustiu cumplit, şi-n brumă
sufletul ţi se sfărâmă,

ca o frunză ruginită
şi uscată sub vânt aspru;
şi cu sufletul albastru,
în zarea nemărginită,
cauţi încă o ispită.
(2010)