vineri, 27 august 2010

Iluzie


Merg de o viaţă
pe acest drum,
şi toamna se confundă cu primăvara,
iarna le desparte,
dar eu nu ştiu
care e toamna
şi care primăvara
şi mi se pare că timpul
merge când înainte,
când înapoi,
şi mi se pare că totul
este o nesfârşită repetare,
că nimic nu e nou
şi că eu păşesc
(căci aud zgomotul paşilor)
fără să înaintez.
Paşii de mâine se suprapun
peste cei de azi
şi peste cei de ieri,
şi zgomotul paşilor se suprapune.
Aud un tropăit obsedant;
cred că timpul merge în ambele sensuri.
(1987)

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu