duminică, 25 ianuarie 2015

Zâmbetul tău

(mamei mele)

Îmbrac inima,
ca într-un tandru alint,
cu surâsul tău.

Deschid noi cărări
după orice cădere
din surâsul tău.

Îmi răsar aripi
pe umerii speranţei
prin surâsul tău.

Îmi e acasă
în fiecare clipă
sub surâsul tău.

Cu iubirea mea
mă scufund în iubire,
în surâsul tău.
(2015)

La mulţi ani, mama!
Poimâine e ziua ei.
Zâmbim la Eddie...

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

O dată-n an

O noapte de cerneală, un pled de întuneric
acoperea de-un ceas acel bătrân castel
ce străjuia de veacuri, dărăpănat, himeric,
pe-o stânca solitară în buză de muncel.

Boierul scăpătat care îl moştenise
îi coborâse rangul de la palat la han
şi-ar fi primit pe-oricine cu braţele deschise,
dar hanul se umplea numai o dată-n an,

în noaptea cea mai neagră, când buha strigă-a jale,
când luna nu răsare şi stelele se sting,
când ziduri vechi trosnesc şi cerul se prăvale,
o smoală-n care spaime se-amesteacă, se-ating...

Din vale un drumeag urcă pe ocolite
pân' la podeţul rupt şi-apoi până la poartă.
În curte, printre arbori, căruţe-ngrămădite
cuprind sub coviltire şoapte, mister şi soartă.

În mijloc, dintre umbre ce-alunecă tăcute,
un foc întinde limbi de cupru şi scântei
către-un proţap din care deja sunt hăcuite
hălci fripte de mistreţ muiate în mujdei.

Chipuri se-aprind o clipă scăldate de lumină
şi-apoi dispar în noapte, ca şi cum n-ar fi fost,
la gâturi bani de aur stârnesc un fel de vină
că spintecă în beznă un fulger fără rost.

Cu haine largi, cu poale târâte în ţărână
pe care-abia ghiceşti amestec de culori:
un stacojiu de sânge uscat demult în lână,
un galben de la soare murdar şi plin de nori,

dâre de verde putred furat cândva din iarbă
şi negru din tăciunii cei stinşi ai altui foc,
fantomele-s ieşite mai mult dintr-o cocioabă,
nu de la curţi domneşti bătute de noroc.

Un cal nechează straniu ca şi cum zeci de bice
i-au coborât pe greabăn şi pinteni s-au înfipt
în pulpe încordate şi-ar vrea să îi despice
în aşchii de durere tot trupul amorţit.

Apoi tăcerea cade mai grea ca înainte...
Cortina se destramă uşor şi tânguit
când o vioară cheamă aducerile-aminte
cu glasul ei blajin, în inimi arcuit.

În mâini halbe de bere cu gulere înalte
se întâlnesc în clinchet de sticlă ordinară,
curg toasturi între umbre şi berea se împarte
să îndulcească viaţa cu-aroma ei amară.

Şoapte se trec în zvon de glasuri răguşite
şi clipocesc de râset, destinse de beţie.
Vioara-şi înteţeşte ritmul pe nesimţite
şi voci o însoţesc duios în armonie.

Un tropotit uşor se leagă pe cântare.
În jurul flăcării o roată de stafii
se-nvârte tot mai iute şi bate tot mai tare
ritmul nebun de-acum al altei melodii.

Ameţitor tablou pe care nu-i artist
să-l poată captura cu tuşa de penel
în veşnicia pânzei, cu aerul ei trist
de nemişcare mută pe vârful de muncel,

prinde întâi lumină piezişă dinspre zare
şi noaptea-i risipită de zorii cenuşii,
apoi tot peisajul se scaldă în culoare
firavă şi curată, cu tente străvezii.

Caii-nhămaţi trag vajnic povara din căruţe
şi căruţaşii mână peste podeţul rupt,
scârţâie roţi şi osii, în spate dorm chivuţe,
copii scâncesc prin somn de-un vis necunoscut.

O dată-n an castelul trăieşte cu ardoare,
o dată-n an la han căruţele ajung...
În rest se-aşterne praful pe-odăi şi pe culoare
şi praful se stârneşte sub roţi pe drumul lung.
(2015)

Cu speranţa că nu v-am pus răbdarea la încercare, vă invit să citiţi şi celelalte scrieri ale duzinei de cuvinte de astăzi înscrise, ca de obicei, în tabelul găzduit de Eddie.

luni, 12 ianuarie 2015

Oboseala

Nu sunt, nu scriu, nu spun,
nu mişc, nu vreau, n-adun,
nu-mpart, n-arăt, n-ascund
nu cer şi nu pătrund,
nu dau, nu ies, nu vin
nu plec, nu stau, n-alin
nu cert, n-aud, nu cânt,
adorm pe un cuvânt...

(M-ajută-o sinuzită
şi-o gripă rătăcită.)

Oboseli mai inspirate
în tabel la Eddie-s toate.

sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Spital de urgenţă

În inima mea e-un spital de urgenţă
în care salvări aduc disperări,
tristeţi, şi dureri, şi cărunte mirări.
Le caut un leac mai presus de-aparenţă.

Unghii scrâşnind rod un alb scorojit
pe pereţii răbdării, încercată ades.
Se crestează fisuri, dar, când am de ales,
tencuiesc şi le-astup cu tăiş de cuţit.

Port pe buze surâs şi pe frunte o cută,
pe gene mi-atârnă uneori un fior,
alteori mi-s scăldate de tăceri care dor,
iar sub pleoape se zbat sprinturi iuţi ca de ciută.

Artificii erup din gheaţa tăcerii.
Tăcerea ascunde un crâmpei de gândire,
dar umbra ei plină răzbate-n privire
cu conturul neclar printre semnele vrerii.

Un sistem învechit şi rodat ca o moară
macină semne şi desface-nţelesuri
în inima mea închizând universuri
de trăiri cu parfum de migdală amară.

Echipam entităţi de-apărare cu scut.
Azi mi-e scutul o sanie pe care cobor
prin păduri de surâs sau pe pârtii de dor.
Nu mă tem de ce vine şi nu fug de trecut.

Un spital de urgenţă îmi vindecă iute
disperări şi tristeţi, ori dureri de moment.
Altele-mi sunt tatuaj permanent
pe pereţii răbdării şi pe frunte, în cute.

Trag pe deasupra un pulover cu guler
şi-mi acopăr de ochii străini orice semn.
Deschid o şampanie şi îmi caut îndemn
să erup artificii din lumină de fulger.
(2014)

În timpuri în care în spital de urgenţă
disperări şi dureri ard pe trupuri rănite
şi de ură-s deschise prea devreme morminte
veţi găsi tot aceste bolduite cuvinte
în păreri inspirate, pline de pertinenţă.

marți, 6 ianuarie 2015

Felii de viaţă

Viaţa mi s-a dăruit felii
subţiri, aproape străvezii,
unele fade, altele aromate,
dulci sau amare, acrite, întinate,
iuţi, câteodată, sau pline de savoare.
Le-am înghiţit la rând pe fiecare
cu încântare sau indiferenţă,
în silă, dovedind perseverenţă,
m-am desfătat sau am strâmbat din nas,
au fost şi unele din care mi-a rămas
câte-o fărâmă în strachină sau pe la gură
fiindcă-a fost mai mult cu o îmbucătură
decât găsisem rost sau pentru c-am păstrat
s-alung un gust anost cu gustul parfumat.

Felii subţiri cât clipa, nici nu le bag de seamă
când se desprind din viaţă. Alunecă şi cheamă
sau trec cu nepăsare şi eu rămân de ele
când uit să muşc şi rătăcesc prin stele...
Din când în când mă ia în stăpânire
o foame disperată de forma cea subţire
desprinsă de cuţitul vremii din fructul meu de viaţă
şi-mi număr din felii... a câta dimineaţă?
Al câtelea apus îmi înroşeşte zarea?
A câta muşcătură mi-aduce depărtarea?

Felii subţiri, firave transparenţe,
s-au suprapus şi-au destrămat cadenţe
înfiripând alt marş către un alt hotar...
Felia mea de azi e taler de cântar.
(2015)