Noaptea mea-i adâncă,
plină de stafii
rătăcite încă,
încă străvezii.
Umblă fără noimă,
uneori n-au chip,
alteori n-au formă,
şi, nicicând, n-au timp.
Bântuie stinghere,
nebăgate-n seamă,
fără vreo putere
să inspire teamă.
În noaptea mea deasă,
umbre şi mai grele
vin ca să îmi ţeasă
vise fără stele.
Le iau blând de mână,
le primesc mirarea,
le chem să revină
dacă-şi pierd cărarea.
Noaptea mea nu are
stele luminoase,
doar fantome care
bântuie sfioase.
Viaţa lor trecută
a fost visul meu,
şoapta neştiută,
dorul cel mai greu.
De aceea, încă,
îi ţin nopţii mele
cu umbra adâncă,
mereu, loc de stele.
(2010)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu