luni, 21 septembrie 2020

Doar cu un vis începe o cărare


- Iar stai în curte și numeri printre ramuri 
stele pe cerul ce nu încape-n geamuri, 
la miezul nopții când cântă cucuvele. 
Ce îți șoptesc, ce-ți cântă aste stele? 
- Nimic nu-mi spun și-mi cântă fără glas 
sufletul meu tânjind și de pripas. 
Ele îmi tac și mi se face pace 
și liniște adâncă în marea din găoace  
în care nasc furtuni aproape din nimica. 
Ele îmi tac mânia și-mi ostoiesc și frica.  
- Ce-ai face dacă s-ar abate norii 
și-ar sta pe cer până s-arată zorii? 
Te-ar năpădi furtunile și groaza 
când nici o stea nu își trimite raza 
să facă drum prin tine către vis?
- Nu cred. În mine-i cer, nu doar abis. 
Aș număra pe dinăuntru stele 
cuminți, senine, aprige, rebele,
apoi le-aș face boltă pe sub norii grei, 
să le zărească lumea sau poate numai cei 
ce se pricep să numere visări, 
alți înstelați pierduți prin depărtări 
cu norii lor, cu nopți și cucuvele. 
Dacă și ei și-ar face bolți de stele
și le-am lipi alăturea pe toate
ne-ar fi privirile întruna înstelate
și nopțile s-ar scufunda-n lumină
ca-n ziua cea mai lungă și senină.
- E-un vis frumos, da-i numai o visare...
- Doar cu un vis începe o cărare.
(2020)

Suzana, cu comentariile ei inspirate, mi-a fost muză.



sâmbătă, 19 septembrie 2020

Țel

 


O singură stea,
nopții - ispită de-argint,
praf pe cărare.
(2020)

luni, 14 septembrie 2020

Cei care văd


E minunat să dărui bucurie, 
și de-i primită cu brațe larg deschise, 
tot bucurie se întoarce, vie, 
topindu-se în gânduri și în vise. 

Dar, uite, strig pe-aici ce doare și ce arde, 
ca mine strigă și alți visători, 
dar strigătul cel mai adesea cade 
pe surzi, netoți ori pe nepăsători. 

Au fost întotdeauna cei care văd cărarea
până departe-n zarea cea albastră 
și-n urma lor a fost întotdeauna marea 
de orbi cu orizontul la fereastră. 

Cei care văd trag după ei un lanț 
de orbi care se țin de mână. 
Unii răstoarnă munți pentru un sfanț, 
alții dau zării aripi să rămână. 

Orbul alege lanțul care-l trage, 
dar care-i strălucirea ce-l orbește? 
Mă tem că sfanțul zarea prea o sparge 
și aripa nu se desăvârșește. 

Mă tem că prea puțini din cei ce văd 
mai au puterea să deschidă drum 
și mi se pare că ne paște un prăpăd 
care începe-n fiecare-aici și-acum. 

De-aceea cred că dacă ne e bine 
în cercul nostru cu senin și zbor, 
ar trebui să îl lărgim cu aripi pline 
de gând și faptă pentru viitor.
(2020)

Colb


Pe cerul nopții plin de stele
aleargă visurile mele
neîmblânzite și rebele.
Pe zarea lumii neștirbită
gândul străpunge-ntr-o clipită,
vultur cu-aripa ascuțită.

Cu tălpile de lut lipite,
cu lanț de dor și de ispite
caut cărări închipuite.
Și mă descui din lanț cu vrere,
lutul mi-i paznic și durere,
doru-i pârjol și mângâiere.

Pe drumuri lungi pline de colb
alerg cu visul meu cel orb,
cu gândul zările le sorb.
În pumn adun zvon de scânteie,
sămânță plină de idee.
Și-i colb și pumnul când se-ncheie...

Din colb se-ncheie un ulcior
legat cu patimă și dor
din lutul prins peste picior.
'Năuntru-i o nălucă oarbă...
Tu bei, ea poate să te soarbă
și zările încep să fiarbă...
(2020)

luni, 24 februarie 2020

Contrast

Uitare de-acasă, ieșire în lume,
cărări fără nor ce n-au niciun nume,
o mască pe față purtară cu artă
acum și mereu, schimbare de soartă,
cu zările-nchise în urmă, 'nainte
deschise culoare înguste în minte,
învață cu greu să respire cenușă,
trecutu-i o notă uitată pe ușă...

***

Prin artă se scutură suflet de mască
și zări neumblate-nainte se cască,
uitare de sine, întoarcere-acasă,
ieșire în lume cât timp i se lasă,
cărări fără nor cu furtună în pas,
culoare întinsă pe cer la popas,
învață acumrespire senin
c-o notă de-nalt în sufletul plin.
(2020)


Ieșire în lume la Eddie acasă,
duzina de vorbe țesute în plasă...

marți, 18 februarie 2020

Incandescențe XXI

Înțelegere

Când se-ating mâinile
înfloresc speranțele
a doua oară.


Peisaj

Rază de lună,
pod pe pânza cerului,
falduri pe mare.



Ninsoare

Văzduh destrămat
prins cu migală pe crengi,
urzeală de vis.


Peisaj de iarnă

Horbote albe,
arbori cu stele prin crengi,
flăcări în vatră.


Flăcări

Eu lângă vatră,
visuri urzite-n priviri,
horbote-n gânduri.


Perenitate

Oameni amprentă
trec epoci până la noi
prin lemnul sculptat.
(2020)

Vis de Făurar

Un castel de cleștar ca o lance străpunge,
înălțat pe o stâncă, până-n mijloc de cer
și dansează lumina ce se-adună și curge
limpezimi ca de apă în vâltori de mister.

Cu pasiune nespusă o cuprinde cleștarul
și apoi o despică în scântei ca de foc,
iar în turn orologiul și-a pierdut minutarul.
Bate-un ceas nesfârșit, ține timpul în loc.

Vântul fluieră molcom prin coloane de gheață
întrupate-ntr-o orgă de-un dibaci Făurar
melodie cu dor de lumină și viață,
însoțindu-l în dansul cel voios și sprințar.

Împrejur îi cresc aripi de omăt în cădere
și-l învăluie tandru în mătase de nor,
destrămată subit de-o firavă-adiere,
sfâșiind și lumina în frântură de zbor.

Iar căderea în gol până-n fundul genunii
unde n-a străbătut vreo privire în veac
e-un secret de temut și pe care nebunii
fulgi de nea îl păzesc și cu grijă îl tac.

În trecut s-au șoptit ușuratic cuvinte
în vârtejuri de zvon cu traseul precis,
dar nu-i nimeni să-și poată aduce aminte...
Din omătul de-atunci a rămas doar un vis.

Nu știu fulgii cei tineri că-n zadar li-i tăcerea,
nici c-au fost doar zvâcniri într-un glob de cleștar
scos din scrin, șters de praf și de toată durerea
unui vis ne-mplinit de beteag Făurar.
(2020)

Alte duzini de cuvinte și alte visări
transpuse în scrieri de făurari de castele
clădite din gânduri cu țintă spre-ntinsele zări
citiți căutând la Eddie în două tabele.