vineri, 6 octombrie 2017

Rugăciune

Las toamna să mă cotropească,
să mă destrame în uimire
și vântului să mă menească
întru totală risipire.

Las toamna să-mi pătrundă-n sânge,
și să-mi aprindă miezul viu
ca unei frunze ce răsfrânge
amurgul tandru, auriu.

Și-o las sa mă inunde blând
și să mă plămădească înc-o dată
cu inima curată, fremătând,
de dor de viață îmbătată.

Și-apoi îi cer să mă adune
din ploi, din flăcări și din vânt
și să mai facă o minune,
și să mă umple de cuvânt.
(2017)

luni, 11 septembrie 2017

Şoapta vântului prin plete

Era demult, într-altă toamnă,
când mi-am lăsat c-un zâmbet nou,
pe-o frunză, inima. Înseamnă
azi nu-i lipsă din tablou,
ci-i doar pierdută printre ere
cât încă nimenea n-o cere.

Frunza de-atunci e doar un gând
sau șoapta vântului prin plete.
Eu stau pe-o bancă așteptând
nopți cu parfum de margarete,
de dalbe flori de iasomie
și veseli clopoței ce-mbie.

Mi-e drag de toamnă și mi-e sete
de ploi și de furtuni de frunze.
Cu dansul lor vor să mă-mbete,
ca, printre ezitări confuze,
ostatic inima să-mi țină
încă un an, fără lumină.

Mi-e drag de toamnă și de focul
pe care l-a aprins în ramuri,
Culoarea-i vie ține locul
simțirilor. Deșarte flamuri
se scutură și se destramă,
iar eu, pustie, le sunt ramă.

Era demult, într-altă toamnă...
Dar toamna asta am să-mi cer
inima înapoi. Mă-ndeamnă
colţul de sus, plin de mister,
dintr-un tablou cu aripi rupte
de timp, din zboruri să se-nfrupte.
(2017)

Iar din duzina de cuvinte,
din şoapta ei ce ne-nsoţeşte
se-nfruptă cei ce iau aminte
la Blogul lui Cartim, fireşte.

marți, 5 septembrie 2017

Dincolo de cuvinte

Emoții foșnesc
dincolo de cuvinte
sub pașii vremii.
(2017)

Alte scrieri pe aceeași temă în tabelul găzduit de Eddie.

joi, 31 august 2017

În căutarea perfecțiunii

Ascultă-nserarea picurând peste iarbă
cu foșnet suav ca o pală de vânt.
Ascultă cu mine și privește, că-s oarbă
de când stau ascunsă la tine-n cuvânt.

Mi-alină cu șoapte un dor de lumină...
În ele să scurgi raze frânte de soare.
În umbra din tine mă-ncropesc fără vină,
și tu mă cuprinzi în duioasă-acceptare.

Înainte de tine alt cuvânt m-a înfrânt,
înainte anost îmi era infinitul.
Adieri dinspre tine mi-amintesc de avânt
și-mi adaugă aripi ce înfruntă zenitul.

Cu atât altruism m-ai lăsat să aleg...
În alegere-am fost adevăr și mirare
că de tine-apriori aș putea să-mi dezleg
ori întreagă, ori frântă albastra mea zare.

Eu sunt oarbă de tine, dar tu vezi în amurg
cum se-adună curate temeinice clipe
și le-nșiri în povești unde rimele curg,
un poem cât o viață încercând să-nfiripe.

Eu sunt oarbă, dar vezi cu ce dor mi te-am scris,
că-mi exiști și că-mi ești adăpost pentru visuri?
Ești perfect și de-aceea te-am schițat imprecis
în antet, peste suflet, unde nu-s compromisuri.
(2017)

Căutând perfecțiunea în cuvânt sau în lume,
răscolind de la bun început alfabetul,
ne-am înscris în tabel după blog, după nume,
unde Eddie ne cheamă la jocuri anume
și jocului nostru îi pune antetul.

marți, 22 august 2017

Mi se făcuse viață

Mi se făcuse sete si arșița curgea
cu degete de lavă pe toată firea mea.
Și m-aș fi adăpat dintr-un izvor de dor,
dar mi-au crăpat și palma, și lutul din ulcior.

Mi se făcuse foame de timp și de lumină,
dar seceta-mi smulgea avid din rădăcină
clipe, le spulbera grăbindu-le să moară
cu fluturii luminii răpuși și ei spre seară.

Mi se făcuse viață de-un timp până spre zare
și amânam cu fluturi a lumii înserare.
Cu palmele crăpate făceam ulcior din lut
și timpul mi-l rotea curgând în absolut.
(2017)

vineri, 18 august 2017

În șoaptă să se culce

Se stârnește neliniștea, fluturare în sânge,
zbatere de aripi, de pleoapă care plânge.
Se prinde de un gând cu cârcei de lumină
și-i dăruie un zbor în clipa cea deplină.

Se leagă într-un cântec, în dans amețitor
de vorbe care cheamă, înlănțuie și mor.
Sau, uneori, cad pietre în avalanșe surde,
cuvinte destrămate din stânci, mânate-n ciurde.

În urmă se așterne o geană de senin.
Prin colțul ei de zare cocorii parcă vin,
dar eu știu că spre toamnă oricare zbor seduce...
Se duce și cuvântul în șoaptă să se culce.
(2017)

vineri, 19 mai 2017

Jurnalul unei doamne

Ridici paharul de cristal rubiniu
și te uiți peste buza-i sub sprâncene-ncruntate.
Mi se face-a tăcere, mi se face târziu
și mi-e dor de ce-am fost înainte de toate.

Desenez din priviri frânte dungi pe parchet.
Transparența-ntre noi se îneacă în fum,
Am făcut din cuvinte un fel de pachet
legat cu emoții adunate pe drum.

Unul, tu, altul, eu - le păstrăm strâns la piept,
că ni-s vorbe nespuse și s-or cere vreodată.
Pân' atunci ni se pare că-i aproape nedrept
să le pierdem. Ne-am pierde cu ele deodată.

Ne aducem aminte de ele pe-alese
după cum își învârte secunda fuiorul.
Unele-s dulci, dar nu ni-s prea dese
fiindcă că ni se strepezește dorul.

Altele ni-s ca bila de amare
și nu doar gura ni se face pungă.
Ne pasc tăceri pândind în așteptare
și nu-s cuvinte care să ne-ajungă.

Sau, poate, sunt, dar au alt înțeles
când eu le spun și altul când le-asculți.
Degeaba-n ele sufletul mi-l țes
când pașii tăi le-mprăștie, desculți.

Degeaba le desfac din bule de tăcere
în care stăm ascunși, parcă, dintotdeauna
când nu mai simt extaz și nici durere,
când nu-mi mai ești nici soarele, nici luna.

E-o transformare în semantică, în suflet
sau în semantica adâncă a sufletului meu?
Dacă la întrebarea asta mă încumet
să dau răspuns, mai pierd un curcubeu.

Și poate că e ultimul din picătura clară
ce cade tot mai rar pe capătul de geană.
O secetă presimt, întinsă și amară,
brăzdând fără de milă ca un cuțit în rană.

Cât de ușor ar fi să aplicăm gingaș
un unguent făcut din vorbe dulci și blânde
în care-apoi, zâmbind, să căutăm sălaș
pentru-ale noastre inimi de dragoste flămânde!

Nu ne-am mai regăsi străini unul de altul
ca alge rătăcind în ape fără rost
și ne-am recâștiga adâncul și înaltul,
și nu ne-ar mai fi dor de tot ce am mai fost.

O iederă urcând îmbrățișări cuvinte
pe-un arbore șoptind din frunze mângâieri
am fi pân' la sfârşit, cum îmi aduc aminte
că ne prinsese vremea-n amiaza altui ieri.

Ridic paharul de cristal rubiniu
și mă uit peste buza-i sub sprâncene-ncruntate.
Ţi se face-a tăcere, ţi se face tarziu
și ţi-e dor de ce-am fost înainte de toate.
(2017)


Alte scrieri pe această temă sau folosind aceeași duzină de cuvinte sunt înscrise în tabelele găzduite de Eddie.


Îmi pare rău că n-am reușit să răspund celor care mi-au lăsat un dar de gând și cuvânt. Am fost și sunt încă prinsă într-un vârtej de întâmplări care îmi solicită o grămadă de timp și de energie. Îmi cer scuze dinainte dacă nu voi reuși să interacționez cu cititorii și colegii de scris încă o vreme și vă mulțumesc din suflet pentru fiecare gând cu care mi-ați înseninat ziua.