Ştiţi mirosul acela dulce de miere din fâneţe
scăldate în lumină în fragedele dimineţe
după ce roua se preface în abur nevăzut
sau poate-n fluturi care ţin pe aripi polen de flori cusut?
Azi am găsit mănunchi de flori albe, mărunte
fragile, tremurând de frică să nu zboare unde
le-ar duce vântul deşirat de vară timpurie
mai înainte ca mirosul lor vreo gâză să îmbie
ca să îşi împlinească menirea, să rodească
şi din sămânţa lor întreaga seminţie să li se înmulţească.
Şi ştiţi în vârful cui erau acele flori
ce miroseau atât de dulce că îţi stârneau fiori
şi parcă mierea ţi se prelingea pe buze?
Când veţi citi, aş vrea să vă admir privirile confuze
dacă acum afaţi întâia oară şi-aveaţi altă părere...
Ştiţi? Florile de hrean miros frumos a miere.
(2013)
M-am rătăcit, mă caut, regăsesc fragmente din ceea ce am fost, din ceea ce sunt, le aşez in cuvânt, le arăt cui vrea sa le vadă. "Pentru a scrie nu-mi sunt de trebuinţă reflectoare, îmi e de-ajuns lumina de la lumânare."
nimic nu este întâmplător, nu? :D
RăspundețiȘtergereaşa e, mai ales când e vorba despre flori. :)
Ștergere