Încă un zbor

Din când în când îi simt suflarea rece,
aripa neagră scuturându-şi-o aproape;
o adiere ca o şoaptă trece
şi-mi tremură lumina printre pleoape.

Apoi se duce-n drumul ei, departe,
şi pare c-a uitat de mine;
cântece, versuri, dansuri minunate
se împletesc, din nou ,stăpâne.

Dar, în adânc de gând, adânc s-a scris
o spaimă veche, ce ni-i moştenire;
din noaptea ei, pierdută în abis,
fulgere vii străpung în amintire.

Privesc cum curge vremea printre norii mei,
şi printre razele de viaţă cum se-ntinde,
şi vreau să îmbunez neîndurarea ei,
să-i smulg tot ce adună şi cuprinde.

Şi scot aripi din vise de demult,
şi le învăţ din nou să zboare,
le umplu cu-al dorinţelor tumult
şi cu lumina despletită de la soare.

Ştiu că-i la pândă încă şi aşteaptă,
dar dacă scriu un singur vers
care-şi găseşte calea dreaptă
spre inimi ce la fel au înţeles,

un vis dacă împart cu lumea,
ori numai cu un singur om,
şi lângă spaimă las pădurea
de aripi sau un singur pom

mi-am împlinit nemărginirea
şi în trecut, şi-n viitor,
şi pot să părăsesc pădurea,
şi-atunci va fi încă un zbor.
(2010)