Ne putem întâlni la răscrucea mirării

Suntem străini până în măduva oaselor,

fiecare cu cerul și abisul lui personal

întinse dincolo de zidirile caselor

din care ieșim la plimbare banal.

Ne putem întâlni la răscrucea mirării,

ni se pare că dealuri și văi se unesc

ca-ntr-un puzzle idilic, dar pe marginea scării

abisul și cerul din noi ne pândesc.

Abisul din tine îmi smulge din miez

un mugur de aripă avid să se-ntindă.

Mi-e cerul sărac fără zbor, fără crez

și cerul din tine nu-i destul să mă prindă.

Iar abisul din mine îți întunecă glia

și nu îmi e cerul destul să te-ajungă

când te mânii și fulgeri cu toată urgia

din norii purtați de furtuni într-o dungă.

Ne trezim între ziduri ridicate diform,

între gratii ne zbatem sângerând din speranțe,

evadarea e-un vis depărtat, punctiform

printre-atâtea iluzii, minciuni și uzanțe.

Am rămas doi străini până-n miezul cel tainic.

Numai ziduri și gratii ne unesc prin absurd

cu liantul de vreme cel mai scump și mai trainic,

unul orb fără aripi, altul rece și surd.

Sau din cerul meu tandru se întinde în pripă

curcubeu către cerul în care te-aduni

străbătând deopotrivă veșnicie și clipă

și îți umple albastrul de scântei și minuni.

Iar din stelele tale îmi trimiți o cometă

ca o trenă la balul dintre cer și abis

și acum perfectăm în balans piruetă

într-un dans ce părea mai demult interzis.

Ne putem întâlni la răscrucea mirării

unde cer și abis se unesc între noi,

căutând disperat un răspuns întrebării

dacă unu plus unu dă etern sau fac doi.

(2021)

Lespezi

Motto: "It's in our perceived small things that Life happens the most."

Carol Nelson

Aripile de fluturi îți tremură-n privire;

în zbaterea de pleoape curg clipele tăcut

și se deșiră gândul adesea cu uimire

că una după alta te-au strâns și te-au crescut.

Neînsemnate, mici, simple, obișnuite, 

nu le-ai băgat în seamă și nu le-ai numărat.

Vânai zmei și balauri pe creste ascuțite

cu cerul în privire, întins, nelimitat.

Dar ca să urci pe culme ai frământat cărare

cu pasul lung cât clipa în care-a fost cuprins,

iar viața ți-a fost trudă și te-a mânat spre zare

un dor de veșnicie pe care nu l-ai stins.

Încă bătătorești potecile știute

sau prin hățiș deschizi drum nou din când în când,

iar la popas te-aduni din mii de amănunte

și te trezești din vis trăind, iubind, sperând.

Și uite că în urmă e-un șir întreg de lespezi

făcute cu sudoare din truda ta de-a fi

prin clipele acestea prea simple și prea repezi

care-au urzit o viață din pași cât ai clipi.

Poate-ai răpus balauri pe creste ascuțite

și te mândrești cu clipa și măreția ei,

dar lespezile-acestea tocite, prăfuite

sunt adevărul tău cioplit de pas în stei.

Slabs

Over your eyes butterfly wings are trembling;

your eyelids flutter, silent moments flow,

and lost in thought, astonished you're reckoning

that one by one they made you rise and grow.

Meaningless, small and simple, ordinary,

you didn't notice them, you didn't count,

while hunting dragons in their cliffy eyrie,

only the sky in sight, blue, limitless, unbound.

To climb the heights you had to knead a pathway,

the moment was the measure of your stride,

your life - a toil,  it drove you in your journey

a longing for forever that never has been dried.

You're treading still the old, well known trails,

you open roads through underbrush in marching,

but at respite you find all your details,

dreaming no more, but living, loving, hoping.

And look, behind there's a whole row of slabs 

made with your sweat, your toil to become

through simple and fast bits of time which grabs.

They weaved a life with their ceaseless thrum.

Maybe you killed the dragons on their cliffy eyrie,

proud of that moment's greatness all alone,

but all these dull and dusty slabs are fairly

your whole truth carved by each step in your stone.

(2021)

Spirale

Un cerc perfect din firele de viață
cuprinde, strânge, apără și leagă.
Și perfecțiunea lui e ca un văl pe față.
De-l rup și trag de-un capăt găsesc o lume-ntreagă
printr-un culoar îngust rotindu-se spre zare.
Spiralele ni-s unora menire și chemare.

Strigăm din toți rărunchii,
și am aprins cuvinte,
ni s-au tocit genunchii
de-atâta rugăminte;
chemăm și nu ne-ascultă
sau nu ne înțeleg...
Spirala e prea multă,
iar cercul li-i întreg
și-i strâmt, fără speranță,
cu orizontul orb.
Țes firele de viață
în cercuri care sorb
și seacă de putere,
de sete de răspuns.
Cei care știu să spere
ne-aud, dar nu-i de-ajuns.

Cât vis ar fi pe zare,
cât drum ar fi prin gând
când cercuri în spirale
s-ar rupe? Căutând...
(2020)

Dana demult crește spirale
și le arată în cuvinte
cu care strigă că e cale
deschisă tuturor 'nainte.

Spirals

A perfect circle made of threads of life

embraces, gathers, then defends and binds, 

its shine - a veil over the sleepy eyes.

By breaking it and pulling from one end 

I make a tear with passages which bend

the distance  to unearth the world anew.

The spirals call with longing, but only to a few.

We shout our hearts out,

and we light up the words,

our knees are dull and painfull

from praying to the world;

we call and they don't listen 

or they don't understand ....

The spiral isn't prison,

but their circle stands

so tight, and  hopeless, often,

condemning them to strand.

They weave the threads of life 

in circles that absorb

their strength, the thirst to find

the light without the orb.

Those who know how to hope,

they hear us...Not enough...

 How many  dreams would grow,

 how far the mind would go

 when circles into spirals

 would break?  Just looking for ...

(2021)

Când secundele încă aveau răbdare

Pe malul vieții, prin râuri de nisip
caut frânturi din umbra cu alt chip
care puteam să fiu dacă-mi era mai soare.
Lutul din inimă spălat de nepăsare
și scurs prin crăpături în urmă, în uitare
s-a prefăcut în timp pierdut în van.
Secunde insolente stau după paravan
la pândă și așteaptă potopul, revărsarea
de amintiri cu gust sărat ca marea
ca să-și afirme răspicat mirarea
că n-am ales tărâța de neghină
și nici pământul de pe rădăcină,
că n-am știut ce e albastru și ce-i nor
și încurcatu-le-am într-un decor
prin care nu se înțelege zbor de dor
sau dor de zbor se-agață-n rădăcină
și florile rodesc adesea doar neghină,
tărâța e mereu totuna cu pământul,
iar eu pe margine mi-ascut cuvântul.
Secunde insolente vor ascuțiș de-aripă,
dar n-au băgat de seamă că toate sunt în pripă:
și ele, și cuvântul, și tot nisipul mării,
și lutul risipit prin breșele uitării.

Pe malul vieții, prin râuri de nisip
am regăsit frânturi pierdute din alt chip
care-mi zâmbea sau poate că eu zâmbesc acum,
când valul îmi aduce la țărmuri un parfum
din vremea când secundele încă aveau răbdare...
Îl prind în pumni de lut și mă revărs în mare.
(2019)

When the seconds were still patient

On the life's shore, through rivers of sand

I search for shadows of the face I'd have, 

if I've been dealt a better hand.

The clay in my heart, washed by indifference 

and leaked behind through cracks into nothingness,

became time wasted in vain.

Behind the screen, insolent seconds

are lurking, waiting for the flood, 

the overflow of memories with salty taste like the sea water,

to state their astonishment

for I didn't choose the weed from bran

nor the earth from root,

for I didn't know what blue was and what a cloud was 

and I tangled them in a setting

where one can't distinguish flight from longing,

or the longing for flight clings to the root

and the flowers often bear only weeds,

the bran is always the same with the earth,

and on the edge I sharpen my word.

Insolent seconds want the edge of a wing,

but they did not notice that everything is a rush:

them, and the word, and all the sand of the sea,

and the clay scattered through the breaches of oblivion.

On the life's shore, through rivers of sand

I found lost fragments from another face

who was smiling at me or maybe I'm smiling now,

when the wave brings a perfume to my shores

from the time when the seconds were still patient ...

I catch it in clay fists and I pour myself into the sea.

(2021)