Vinovată de-un surâs

Când m-ai dezbrăcat de cuvinte prima oară
În sunet de vioară
Am uitat să răsuflu, am uitat să gândesc…
Orice foşnet ar fi fost nefiresc.
Un surâs îmi răsărise pe buze neclintit
Şi în privire mi se aşezase infinit
Cerul din melodie.
Cine mai ştie
Ce nume poartă cântecul de atunci?
Am străbătut dealuri şi lunci,
Munţi şi câmpii arse de soare.
Am dansat fiecare întâmplare
Fiindcă de câte ori era seară
Picura din vioară
Ploaie nouă
Ori rouă?
Şi îmi fugeau cuvintele departe
Să se usuce, să se poarte
Decent, iar eu rămâneam vinovată
De-un surâs. De fiecare dată…
(2012)