Zburau din mine spre trecut,
Cu siluetele pierdute
În alungiri de dor tăcut,
Cu gâturi aţintind spre zare,
Spre nesfârşita ei chemare.
La prânz corăbii împânziră
Marea cu albul din speranţă.
Cântau sirenele din liră,
Ele durau cât ţine-o viată.
Făcute simplu din hârtie,
Mi-erau răspuns către vecie.
Apoi mi s-a aprins o sete
Cu rădăcinile-n cuvânt,
Adânci, voind ca să repete
Arşiţi trecute pe pământ.
Noaptea nu vine să mă prindă
Cât inimi blânde mi-s oglindă.
(2012)
Inimilor blânde din clubul psi
Cu aceleaşi douăsprezece cuvinte s-au destăinuit dordefemeie, anacondele, tibi, Scorpio, Dictatura Justiţiei, virusverbalis, Irealia, Verovers, almanahe, altcersenin
Superba poezie, atat de melodioasa, incat, daca m-as pricepe la muzica as prefera s-o cant.
RăspundețiȘtergereŞtii, eu sunt afonă... cred că asta e răzbunarea mea: încerc să cânt doar din cuvinte. :)
Ștergerehe, he.. carmen şi eu sunt afonă! ;)
RăspundețiȘtergerefrumos izvorul tău, cel care ne adapă atât de cald, de bun... sărumâna!
frustrant să nu poţi cânta, nu? sărumâna, şi eu!
Ștergereo vreme a fost frustrant, carmen, recunosc. acum ascult, mimez şi scriu ce ascult, transfer în cuvânt. :)
Ștergereşi eu m-am resemnat, dar parcă tot aş vrea să pot fredona uneori, fără să mă uit în jur, cu grijă să nu sperii pe cineva :))
Ștergeresă mă îngrijorez că eu pot să le cânt? :)
Ștergeresă te bucuri şi să-i bucuri şi pe cei care te ascultă! :)
ȘtergereCitind această minunată poezie mie îmi umblă prin cap vocea Mihaelei Bustuchină. O (mai) ştiţi?
RăspundețiȘtergereps. poezia se confiscă şi se afişează mîine pe unul dintre blogurile mele. :)
cum să n-o mai ştim, tibi?
Ștergereeşti un confiscator, daaa!
O voce superbă... cât mi-ar plăcea să-mi cânte cuvintele!
ȘtergereAutoarea poeziei e onorată de confiscare. :)
Foarte frumos le-ai combinat! O zi faina! :))
RăspundețiȘtergereMulţimesc! Fir întins la eleşteu! :))
ȘtergereDe fiecare dată când te citesc îmi satur setea de frumos şi bun şi cald...
RăspundețiȘtergereEşti tu şi-n poezia asta. Zburau egretele spre trecut, deşi le chema zarea nesfârşită a viitorului (presupun)... Câtă graţie ai în cuvât, mă înclin!
Mulţumesc! Azi m-au inspirat egretele, de aceea am graţie. :))
Ștergere„ Apoi mi s-a aprins o sete
RăspundețiȘtergereCu rădăcinile-n cuvânt,
Adânci, voind ca să repete
Arşiţi trecute pe pământ.”
tare frumos !
interesant! si eu sunt afona :) insa nu pot sa nu observ muzicalitatea versurilor, foarte frumos!
RăspundețiȘtergereMulţumesc! :)
ȘtergereŢi-a ieşit de minune şi de data asta! :)
RăspundețiȘtergereMulţunesc mult! :)
RăspundețiȘtergereMişto poezie! Cu tine o să am de furcă la plagiat! :lol:
RăspundețiȘtergereÎţi doresc mult succes! Abia aştept să văd ce iese. :)
Ștergere