Fire de gând

Prin tâmpla străvezie, sculptată-n alabastru
Îmi răsărise paşnic un fir de gând măiastru
Şi-şi întinsese blând, tăcut umbra prelungă
Şi-i desenase frunţii pe mijloc prima dungă.

Apoi se-nconjurase cu nişte rotocoale
De vis şi de dorinţe ce tot mi-au dat târcoale
Şi m-au vânat acerb prin iarba necosită,
Şi m-au cuprins de gleznă şi-apoi, încercuită

Cu zid făcut din lut, asemenea cu mine,
Mi-am ridicat castel. Dar cărţile-s puţine,
Iar timpul n-a fost calm şi cărţile de joc
Toate s-au năruit, lipsite de noroc.

Iar în alunecare au prins şi au tăiat
Şi firul cel de gând, întâiul vinovat.
Acum, iarăşi pustie, fluier un cânt stingher:
A pagubă, a iarnă, a viscol şi a ger,

Şi, ca să nu îngheţ, mi-am înnodat la tâmplă
Eşarfă de albastru de cer şi iarăşi se întâmplă,
Din miezul meu teluric, înfipt în alabastru,
Să mai răsară verde un fir de gând măiastru.

Cu umbra lui alături de cea de dinainte
A scris încă o dungă pe frunte şi pe minte.
(2012)

Chiar de nu-l ştie şi nu-l caută pe nume
psi îl arată cu iubire către lume...
"mai sus de tălpi, mai jos de tâmplă" şi duzina
străpunge şi işi creşte rădăcina.