Împreună

Cu aripile scrum şi zborul retezat,
(Furtuna ni l-a smuls şi ni l-a îngropat)
Cu cicatrici rămase pe-acolo-n loc de zbor,
Privind la sentimente ce dor atunci când mor
Ne luăm inima-n dinţi plecând în viitor.

Când vântul ne desface umbrelele de păpădie
Urcăm pe cer, ne ţinem de-o sămânţă agăţaţi.
Chiar dacă ni se risipeşte zborul pe câmpie
Şi vântul ce ne poartă ne seamănă aiurea
Şi nu ne mai găsim, c-am fost împrăştiaţi,
Vom încolţi sămânţa. Aceasta ni-i menirea…

Ne poartă vântul, ne adună, ne împarte,
Ne spulberă o clipă, ne duce mai departe,
Ne leagă din destine, alături, mulţime de fuioare,
De apărem ca norii , plutiri de gând, uşoare,
Plutiri ce ameţesc cu rouă de beţie.
Iar norii, noi ştim bine, atunci când se îmbată,
Pot ca să fie blânzi, pufoşi, rupţi molatic din vată
Sau mânioşi pe destin şi negri de furie...
Mă tem ca să-i îmbăt, să văd ce va să fie!

În zborul nou uităm c-a fost furtună
Şi căutăm din când în când atât de sus
Că trecem cu visările de lună
Şi ne trezesc din vis lumini de după-apus.
Unul de-ar fi ca suflul către stele
Şi celălalt balansul spre pământ,
Unul nebun de ploaie şi de iele,
Altul înfipt în gând luând avânt,
Ca să se nască o idee din sămânţă
Şi-apoi un arbore cu cânt
Ne prindem nu de mână, fiinţă cu fiinţă,
Ci, cum făcut-am lege-acum şi-aici,
Înşiruind pe pagini semne negre, mici,
Ne ţinem împreună de-un cuvânt.
(2012)

SimonaR-almanahe-dialog