Călătorind prea repede – mereu mi se întâmplă –
Se strecurase pe la coada ochiului, la tâmplă,
Şi de la brazi la vale, toamna trecătoare.
Era greu s-o zăreşti, era o ghicitoare.
În linişte îşi trimisese peste frunză o solie…
Vântul cel blând părea să o învie,
Iar ea se pregătea să intre în culoare.
Pe-o ramură zvâcnea, zvâcnire-amăgitoare,
Un mugur ca un vers din vara cea târzie,
Dar frunza lui nicicând nu are să mai fie
De vânturi mângăiată şi nici scăldată-n soare.
Nimic nu e statornic, doar timpul şi măsura –
Căuş să îl adun şi să îl drămuiesc –
Dar parcă tot mai bine-i să uit şi să trăiesc
Cu dor oricare clipă prin care-mi trec făptura.
Îmi ţin încă fereastra deschisă către zare
Când mi se face toamnă, când mi se face seară.
Nici frunzele, să urce pe ram, nu au o scară,
Iar eu, în focul toamnei, nu ard decât ce doare…
(2012)
Cuvinte ard, şi tot ele alină
Aşa cum le-au legat cu toţii în duzină:
psi, almanahe, anaconde, virusverbalis, dragoş, Dictatura justiţiei, Irealia, altcersenin, dordefemeie, Some Words, Lolita, cammely
ştiu că o aştepţi, te simt zâmbindu-i, ademenind-o! şi ea vine... cum să nu vină când îi aşterni dinainte aşa vers cald?
RăspundețiȘtergereşi îţi spun un mic secret: prima poezie scrisă de mine, demult, pe la opt ani, era despre.... toamnă. ea s-a pierdut, în învolburările vârstelor multe versuri mi s-au pierdut, dar definea încă de pe atunci dragostea mea statornică pentru acest anotimp, o dragoste care seamănă cu a ta.
Mulţumesc pentru cuvinte calde şi secret împărtăşit! :)
ȘtergereAm adus-o în culoarea fundalului pe doamna inimii, să se simtă binevenită. :)
Pun şi eu câteva dureri pe focul toamnei tale!
RăspundețiȘtergereAş arde-n focul toamnei mele
Ștergeretoate durerile, chiar dacă ele
ni-s împărţite.Adu-mi-le pe toate!
Le vom aprinde rugul de ramuri despuiate
şi vom stârni nemaivăzută vâlvătaie.
Apoi lumina flăcărilor va lumina-n odaie
şi peste iarnă, pân'la primăvară.
Şi, poate, nici îngheţul nu are să ne doară,
fiindcă ne va ţine de zâmbet şi de vânt
flacăra prinsă astăzi în cuvânt.
Frumoasa-i toamna si plina de culoare
RăspundețiȘtergereSi-n dansul ei spre alte zari
Cerne in gand, pe aripi de mirare,
Melancolii si doruri moi
(Ador fundalul)
Ni-s împletite dorurile cu lacrimi vii de ploaie
Ștergerece fac să strălucească prin păduri culoarea,
şi te întrebi de se întinde focul ca să ne înmoaie
dorul sau ca să ni-l aprindă cât ţine toată zarea.
Eu ştiu, ce doare nu-i totuna cu ce dor,
RăspundețiȘtergereAbia aştept să ardă însă toate-n focu' lor!
Nu toamna să le ardă, ci ce le-a aprins!
Dar ştiu că nu-i posibil...
focul nu îl stingi cu foc.
Aşa că iau o brumă de durere
Şi-o pun să ardă întru(măcar a toamnei) înviere.
E-un dor ce doare şi un dor ce dă speranţă
Ștergereunul ce ţine-o zi, iar altul cât o viaţă,
unul adânc până în miezul meu cu zbor,
altul plutind departe, cu aripi dintr-un nor.
O brumă de durere mi-i scrisă pe la tâmplă,
o înfăşor pe deget într-o rotire simplă
o fac fuior sau buclă, o dau cu fixativ
şi-mi stă spre luare-aminte, acolo, cu motiv.
Toamna e înviere, fructul putred şi-amar
ascunde-n miezul lui sămânţă de hotar,
că trece peste ger şi păcăleşte moarte.
De-aceea înviem spre alt timp şi în alte
priviri cu amintiri, la fel cu ale noastre,
priviri spre-acelaşi cer, purtând aceleaşi astre.
„ Nimic nu e statornic! ” O fi bine, o fi rău ?
RăspundețiȘtergereDe ce să fie rău? De ce să fie bine?
ȘtergereStatornic nici pământul nu poate a ne ţine...
Îl doare ba o coastă, ba îşi mai sapă vale
Şi tremură legându-se cu Tropice la şale.
Nici gândul nu-i statornic, îndeamnă la schimbare
E bine câteodată şi câteodată doare.
Cuvântul e ca gândul şi-ar fi frumos să fie
Măcar adevărat, de nu e pe vecie..
Ce frumos arzi in versuri pline de foc ce sting durerea... Si vers statornic sa curga in caus de dor intr-o liniste de ieri cu soare bland la fereastra unde scara se transforma cand in mugur cand in frunza!
RăspundețiȘtergereSa-ti fie toamna blanda! :-)
Să fie toamna blândă şi lungă,
Ștergereiarna să vină mai pieziş,
să lunece pe gheaţă-ntr-o dungă,
să ningă pe furiş,
să fie ploi, să nu ne fie ger,
să scape câte-un mugur
ţintind sus, către cer,
iar cerul să nu ne fie sur,
ci numai din înalt şi numai din azur.
Multumesc mult pentru poezie! ;-) M-ai binedispus cat pentru toata saptamna ce vine! Multumesc suflet frumos!
Ștergerecitit - placut mult!
RăspundețiȘtergereÎmi pare bine că ţi-a plăcut! :)
Ștergere