Ploi cu îngeri

Norul plutea în dans, fuior de apă toarsă;
Îşi închega pământul din ploaie o mireasă.
Cu rod din pântec presăra pe toate rod:
Atâtea roade cât al stropilor norod.

Pe urmă îngerii din picăturile de apă
Curgeau în tină, se amestecau în lut
Şi alungau din el tăcerea stearpă
Şi dezlegau noroiul din pământul mut.

Îngeri bătrâni, aripile muiate-n curcubeu
Şi le spălau de glod şi le vopseau cu zare.
Noroiul lor cursese-n versul meu
Şi-n el îmi răsăriseră cuvintele vlăstare.

Cuvintele purtau în ele, din trena de mireasă,
Mărgăritare plânse uneori din nori.
Ţineau lumină şi-ntuneric în aceeaşi plasă
Şi îi legau pe boltă curcubeului culori.

Luând tot înţelesul, cât vezi cu ochii nu mai vezi,
Că-nceţoşată privirea e de lăcrămioare,
Perle de inimă când regăseşti cu dinadins ce crezi.
Or fi tot perle, ori lacrimi se-ntăresc mărgăritare?

Mărgăritarele, apoi, le-am prins la gât şirag:
La gâtul meu, la gâtul cui mi-e drag.
Le aşezarăm după înţelesuri împreună...
Le dăruiesc şi fug la somn. Visare bună!
(2012)

almanahe-dialog