Era spălată cu rouă, mătăsoasă şi moale.
Nu creşteau în ea mărăcini, nu erau pietre ascuţite
Să-mi cresteze tălpile, socluri de vise desţelenite.
Mai târziu, cu opinci de fier în picioare,
Am tăiat prin codri de spini îngustă cărare.
Visele îmi crescuseră pe umeri înaripate.
Uneori le purtam strânse, alteori întindeam zboruri înalte.
Iarba copilăriei e încă sub tălpile mele -
Amintire sau nu, roua e plină de stele -
Şi tot o mai simt rece, şi umedă, şi curată.
Îmi spală noroi de pe tălpi şi din inima toată.
(2012)
Iarba copilăriei mele e călcată în picioare,
RăspundețiȘtergereMototolită sub greutatea mea ea în fiecare zi moare.
Mereu vii cu idei încăntătoare!
Când o cauţi în amintire, e ca şi cum ai aduce ploaie
ȘtergereŞi vezi că de fapt, sub picioare, iarba numai se îndoaie,
Dar rădăcinile trec şi de secetă, şi de ger
Şi, oricând ai nevoie, te învată să spui: "Sper!"
Mulţumesc! :)