Poveste în zori

În fiecare dimineaţă i se sculpta pe pernă
O altă formă după visul de cu noapte,
Şi pentru că i se dusese visul în uitarea cea eternă
Şi nu-i mai rămăseseră din el decât vreo două şoapte,

Şi-acelea fără înţeles, nelămurite,
S-a dus să caute în largul din uitare
Visările în somnul lui ivite,
Că poate-i arătau necunoscută zare.

Dar largul din uitare era atât de larg
Şi-n el erau închise atâtea întâmplări
Că nici urcat pe vârful celui mai 'nalt catarg
Nu-i cuprindea decât o parte dintre zări.

Iar visul lui pierdut în valuri de uitare
Şi parcă descompus în fapte fără sens,
Împrăştiate de curenţi la mare depărtare,
Era aproape imposibil de cules.

Iar zorii l-au orbit cu vasta lor lumină
Şi a uitat ce caută în apele adânci,
A fost foarte aproape de vis, la rădăcină,
Dar s-a trezit în soare şi s-a lovit de stânci.

Pe-acolo erau urme din vise de-altădată
Care stăteau lipite de pietre neclintite,
Le-a adunat atent şi-a desenat o hartă
Din piese disparate, cu grijă potrivite.

Iar la final tabloul cu pete colorate
Din visele lui toate, mereu pierdute-n zori,
Era făcut din formele care i-au fost sculptate
De somn pe puful pernei cel moale ca de nori.

De-a dezlegat secretul ascuns în puf de perne
Sau s-a-ncurcat în vise încâlcite între ele
Nu mai contează fiindcă totul se va cerne
În largul din uitare când cerul plouă stele.
(2012)

În zori se ivesc 
poveşti din marea celor
cu drag de (psi)cuvânt.