Menestrel

Nu mai cred în Ea de-o bucată de vreme.
Inima mi s-a făcut marmură sau granit.
De aceea nu mai are de ce se teme,
N-o poate străpunge chiar orice cuţit.

I-am băut întâi mustul, apoi vinul.
Era încă dulce, blând, ameţitor,
Apoi i-am simţit către toamnă pelinul
Şi am ştiut că se numeşte dor.

Am purtat în mâini, în priviri mângâieri,
Le-am dus până la marginea dintre noapte şi zi.
Poate s-au maculat şi-au rămas prinse în ieri,
Vinovate de cele ce-au fost şi de cele ce-or fi.

Mândră şi zveltă, cu suflet agil de panteră,
Am vânat printre ferigi şi ierburi înalte
Sădite în minte de alţii, demult, într-o eră
Preistorică mie, şi parcă totdeauna necoapte.

Tot vânând vânt şi furtună din Ea
M-am rătăcit prin mlaştini nu doar o dată.
Mi-au înghiţit straiul, zale curate de nea,
De pe inimă şi au cuprins şi inima toată.

A suferit metamorfoza în adânc de foc.
Când a scăpat din mlaştini se făcuse piatră.
Şi tot mai cred că a avut noroc
Şi încă-i desenată undeva pe hartă.

Arareori, tot rătăcit, un menestrel adună
Ierburi de leac din tainele străvechi,
Apoi le face şnur şi îşi întinde strună.
Iar murmurul acela, când trece de urechi,
Înmoaie piatra rece cu lacrimi dinspre lună.
(2012)

Ştiu sigur că, nerătăciţi, alţi menestrei
Au leacuri pentru dorul de frumos,
Iar drumul către unii dintre ei
Îl voi înscrie de aici, puţin mai jos:

psi, almanahe, tiberiu, şi iar tibi, Dragoş, Verovers, Vero, anacondele, Scorpio, Virusverbalis, Irealia, Lolita, iarăşi Dragoş - light version, cammely, Dunia, dordefemeie