Monstru?

Evantai

Un monstru tâmp cu capul chel,
C-un malaxor hulpav în loc de gură
Şi cu alambicate maţe în pântec subţirel
Se îndopa cu mârşăvie şi cu ură.

Le mesteca neîntrerupt, temeinic,
Le înghiţea oricât erau de-amare
Şi-ai fi crezut că se făcea tot mai nemernic
Cu cât i se umfla burta mai tare.

Dar pentru că le fărâma mărunt
Nici una în memorie nu i s-a tipărit
Căci un nimic părea oricare amănunt
Când gândul îi era un murmur asurzit.

Şi cum să nu-l priveşti cu duioşie,
Şi cum să nu doreşti aievea să trăiască
Un monstru lacom care ţine sub chelie
Atâta răutate câtă naşte firea omenească?

Oricât de inestetic şi de monstruos,
De-ar acorda o asistenţă dezinteresată,
Ni s-ar desface curcubeu în evantai frumos
De sentimente nobile şi dragoste curată.

Măscărici

(după psi)

Un măscărici ce nu părea să ţină
Capul plecat şi fruntea în ruină,
Cu un surâs pictat între urechi
Şi cu tichie cu canafi perechi,
Avea adeseori nimic scris în privire,
Ca monstru tâmp, zălud, fără simţire.

Un evantai de false sentimente
Plecate de la el păreau să se reflecte
În ochii ce-l priveau, poate, de-acum cu milă
Şi îşi nega singurătatea lui umilă,
De când şi asistenta l-a lăsat fiindcă a simţit
Că inima i-e stearpă şi gândul amorţit.

Paiete triste i-atârnau pe haină
În chip de praf de stele, cum credea în taină,
Cu un baston de mareşal şi nasturi de spoială,
Lacrima desenată, cu totul ireală,
Alambicate decoraţii pe haina peticită,
Era mai mult carton şi recuzită.

Credea că-i poate păcăli cu mârşăvie
Şi că îl admirau cu drag şi duioşie.
Îl năuceau cu murmur, râs şi voie bună,
Spera că-n glorie cândva are s-apună,
Fără să îşi închipuie că toată-acea mulţime
Cu drag de glume potrivite-n rime
N-avea memorie, ci malaxor cu care
Scuipa secunda lui în nepăsare, în uitare.
(2012)

Au descâlcit duzina şi au pregătit surprize: almanahe, jora, tibi, Vero, tibi2, psi, Scorpio, Dictatura justiţiei, Irealia, Virusverbalis, dordefemeie, Dragoş