Incandescente neiertări (III)

Dar cu surâs

Flori în grădină,
viaţa prinsă în haiku
e dar cu surâs.

Grădini
Grădini în floare
ne rămân bunicile
toată vecia.

Viaţă
Mereu trăire,
nimic nu o vindecă,
nici măcar timpul.

Haiku
Teatru prescurtat
în silabe cu număr:
personaj impar.

Dar
Poem şi cântec
se dăruie, se primesc
cu surâsuri vii ...

Timp

Neîntâmplate
bucurii sapă adânc
rid între aripi.

Bucurii
Orice bucurii
retrăite-n memorie
sunt timp înmulţit.

Neîntâmplate
Timpul se-duce.
Îţi spui sub pleoape poveşti
neîntâmplate.

Rid
Îi cer timpului
tinereţea inimii,
un rid mai puţin.

Aripi
Vântul deschide
zborului colivia
sus-ţinând aripi.
(2012)

Surâsuri impare

Se spune că-ţi găseşti împlinirea în numerele pare
Şi legi cuvintele cu miere,
Pui în privire zâmbet şi mirare
Şi îţi deprinzi tăcerile să spere.

Apoi, cu sufletul curat, pleci în savane,
În jungle încâlcite de tot în înţeles.
În primele, prin ierburi, se-ascund fete morgane,
În jungle prădătorii lianele le ţes.

Vânezi printre iluzii bucăţi de realitate,
Le descâlceşti, le legi şi cauţi să închegi
Din ele, pentru suflet, colibă ori cetate,
Apoi îţi faci un gard şi scrii un cod de legi.

Când ielele nebune-ţi dansează-n bătătură
Din vânător în pradă te schimbi într-o secundă.
Iubirea-ţi frânge legea doar cu o muşcătură
Şi sângele de şoapte şi doruri ţi-l inundă.

Ţi-ai împlinit menirea? Ţi-ai săvârşit destinul?
Un număr par de braţe aveai şi pân-atunci.
Un număr par de minţi ar făuri deplinul?
Ori sufletul mai cere?... Mai cere nişte prunci.

***

De vânătoru-i blând şi-ţi trece prin grădină
Doar culegând copacii de rodul cel zemos
Şi nu îţi rupe ramuri şi nici din rădăcină
Nu smulge nicio floare s-o scuture pe jos,

De ştii să desfaci laţul din jurul cui s-a prins,
Şi să-i lipeşti pe umeri aripile-napoi,
Dacă zăbrelele de colivie le schimbi cu zbor întins
Afli întregul cuprins de cifra doi.

De nu, tot prin grădină, creşti zâmbete impare
Prinse pe ram. Cu ele ştii să împlineşti
Cu pacea inimii, cu aripi şi cu visări şi zare
Oricâte întâmplări prin care eşti, nu rătăceşti.
(2012)

N-am scris aceste versuri acum, ci în urmă cu câteva zile. Stăteau la rând în aşteptare. Între timp am citit despre surâsuri pare de porţelan şi m-am bucurat pentru blândeţea lor.

Hoţie

Îi fur timpului,
visând cu ochii deschişi,
nişte vieţi în plus.
(2012)

Ploaie de vară

Pe marginea de zare soarele cobora spre apus,
Ploaia, şiraguri de perle îşi atârnase de sus,
Stropi vii de lumină cu apa inchisa în ei
Purtau strălucirea scăpată de zei.

Lumina trecută prin sita de nori
Se facea alburie în fuior de vapori
Pe pădure, plutind pe vârfuri de brad
Tăiate-n safir ca muchii de jad.

Vântul trecuse şi el prin decor cu putere,
Dar răsuflarea lui vânătă se supusese-n tăcere.
De-aceea ploaia căzuse surâs din tezaur
Lumină şi cer cernute ca praful de aur.
(2012)

Dacă m-ai cunoaşte...

Fântână-n deşert
sunt, dacă m-ai cunoaşte
ar creşte iarbă.

Dicţionar:

Fântână
Adânc de gânduri
cu oglindă prinsă-n miez
de întuneric.

Se ostoieşte
cu apa sufletului
sete de drumeţ.

În
Foc fără vină
şi gheaţă cu pricină
se bat pentru miez.

Deşert
Aşterne cale
nisip purtat de vântul
indiferenţei.

Crăpături în timp
pariat greşit la cărţi:
castel ruinat.

Sunt
O întâmplare
de moment, cât atomii
nu se risipesc.

Respiraţie
şi bătăi de inimă
urcate în gând.

Dacă
Lacăt fără chei
la poarta împlinirii
ca să rupi gardul.

M-ai, Ar
Doar ipoteze,
dorinţe şi promisiuni
poate că ar-m-ai...

Cunoaşte
Poartă deschisă
în ochi pentru privire
către fântână.

Zaţul cafelei
desenează destinul
ghicit în palmă.

Creşte
Despre urcare
în bine, adâncire
în ce face rău.

Iarbă
Val de mătase,
dacă-l uzi cu iubire
mângâie tandru.

Din miez de pământ
a început speranţa
cu degete verzi.
(2012)

Invitaţie
la bună cunoaştere
de oameni frumoşi: psi, almanahe, Scorpio, Dragoş, jora, Vero, tibi, Dictatura justiţiei, virusverbalis, dordefemeie, cammely

Urare

Aripi pentru vis,
pingele de fier la drum,
înţelepciune!
(2012, 25 august)

Ispită

Mă ispiteau limanuri de linişte cu ochiul clar,
Limpezi ca lacrima durerii ce trece de hotar.
Mă ispitea livada cu larmă doar de vânt
Prin frunzele căzute devreme pe pământ.
Noaptea mă ispiteau scântei de focuri mici,
Pe cer se cheamă stele, în iarbă licurici.
În peisaj lacustru, pe luciul fără undă,
Degeaba încercase şi luna să se ascundă.
Mă ispitea şi ea cu zâmbet languros
Încremenit pe faţă şi oglindit mai jos.
Un nor de adormit mi-era latent pe frunte.
Îl amânam spre zare, el se făcuse punte
Spre ochiul cel de apă, licoare descântată
Ce lacom îl cuprinde şi îl dispare-ndată.
În urmă au rămas din nou ca o ispită
Seninul plin de stele şi luna aburită.
Mi se făcuse dor de pace şi de vis.
Pluteau uşor pe ochiul de apă care mi-s…
(2012)

Litera L luceşte la club, calea-i în tabel, ca altădată: psi, almanahe, Dictatura justiţiei, dordefemeie, Dragoş, Vero, anacondele, jora, virusverbalis, tibi, Scorpio, altcersenin, cammely, dagatha

Călătorind în viitor

Călătorind în viitor, pe valea unui vis,
Iau la picior drumul prin timp în sensul interzis,
Căci amintiri ni-s din trecut în clipa de acum,
Viaţa ni-i prinsă în poveşti şi poze de album.

Dar amintiri din viitor ni-s tuturor ispită,
Să ştim ce aţă toarce soarta fără a fi trăită,
S-o rupem şi s-o înnodăm, s-o încâlcim cum vrem
Şi timpul ce ne ţine-n laţ ne fie la cherem.

Pe valea visului plecasem târziu în viitor
Şi alungasem de pe zare pădurile de nor.
În timp ce zorii risipeau roua din întrebări
În faţa mea se desfăceau, cu miile, cărări.

Iar la răspântii se aflau alegeri mari sau mici,
Alţi oameni ce aveau să treacă în viitor pe-aici,
Timpul înmănunchia pe toate în noduri într-o plasă
Pe care nu cred că era vreunul s-o descoasă.

Din aţe se legau puţine în noduri mai mărunte,
Cărările se despărţeau doar după amănunte.
În alte părţi se încâlceau cu miile de sfori.
Acolo lumea se-mpărţea în două-trei culori

Din care una era neagră ca un blestem temut,
Iar drumul negru nu avea decât sens spre trecut.
Şi tot de-acolo, din culori una era lumină
Împrăştiată-n curcubeu pe zarea cea senină.

Să fiu destul de înţeleaptă când îmi aleg cărarea
Am înţeles că nu-i de-ajuns, că-s doar un strop din marea
De picături din care nasc şi norii de futună,
Şi ploile ce lasă-n urmă senin şi vreme bună.
(2012)

Mama

Coajă fragilă
armată cu iubire
inoxidabilă.

Inimă zâmbind.
Răbdare de lacrimă
fără cădere.

Cuib pentru suflet
la streaşina nevoii
întotdeauna.

Mână asprită
cu mângâiere moale,
leac pentru amar.

Sculptor de oameni
cu daltă de iubire
în palme căuş.

Destin împlinit
în zborul copiilor
din cuib către vis.

Mereu iertare,
lumină fără umbre
înălbind greşeli.

Pământul sigur
pentru tălpi, pentru aripi
văzduh fără vânt.

Dor neterminat
în poarta deschisă rar
pe dinafară.

Suflet de păstrat
în suflet pentru sădit
alte seminţe.
(2012)

Sub umbrela zilei de luni, mame prinse în rame îşi suprapun zâmbetele în tablouri virtuale: psi, Vero, cammely, anacondele, tibi, Scorpio, Irealia, Dictatura justiţiei, dordefemeie, tineriu, altcersenin, almanahe

Incandescente neiertări (II)

Mustiri de fântâni
opresc ofiliri în pastel
Cu ciuturi pline.

Ciuturi pline
Arsura-i în noi.
Ploi curgă să aline
cu ciuturi pline.

Fântâni
Mâine construim
ce salvăm azi din flăcări,
seci lăsând fântâni.

Ofiliri
Vii viorele
în tăcere albăstresc
mute ofiliri.

Pastel
Culori pe tablou
depun, sculptură cioplesc
cu dalta-n cuvânt.

Mustiri
Se scurge mustul
din gând în creion pe foi,
de pe foi în gând.
(2012)

Din roditor dialog cu almanahe şi psi.

Menestrel

Nu mai cred în Ea de-o bucată de vreme.
Inima mi s-a făcut marmură sau granit.
De aceea nu mai are de ce se teme,
N-o poate străpunge chiar orice cuţit.

I-am băut întâi mustul, apoi vinul.
Era încă dulce, blând, ameţitor,
Apoi i-am simţit către toamnă pelinul
Şi am ştiut că se numeşte dor.

Am purtat în mâini, în priviri mângâieri,
Le-am dus până la marginea dintre noapte şi zi.
Poate s-au maculat şi-au rămas prinse în ieri,
Vinovate de cele ce-au fost şi de cele ce-or fi.

Mândră şi zveltă, cu suflet agil de panteră,
Am vânat printre ferigi şi ierburi înalte
Sădite în minte de alţii, demult, într-o eră
Preistorică mie, şi parcă totdeauna necoapte.

Tot vânând vânt şi furtună din Ea
M-am rătăcit prin mlaştini nu doar o dată.
Mi-au înghiţit straiul, zale curate de nea,
De pe inimă şi au cuprins şi inima toată.

A suferit metamorfoza în adânc de foc.
Când a scăpat din mlaştini se făcuse piatră.
Şi tot mai cred că a avut noroc
Şi încă-i desenată undeva pe hartă.

Arareori, tot rătăcit, un menestrel adună
Ierburi de leac din tainele străvechi,
Apoi le face şnur şi îşi întinde strună.
Iar murmurul acela, când trece de urechi,
Înmoaie piatra rece cu lacrimi dinspre lună.
(2012)

Ştiu sigur că, nerătăciţi, alţi menestrei
Au leacuri pentru dorul de frumos,
Iar drumul către unii dintre ei
Îl voi înscrie de aici, puţin mai jos:

psi, almanahe, tiberiu, şi iar tibi, Dragoş, Verovers, Vero, anacondele, Scorpio, Virusverbalis, Irealia, Lolita, iarăşi Dragoş - light version, cammely, Dunia, dordefemeie

Rostogolire

În umbre, lumini.
Valuri de nori asfinţesc
pe ţărm de zare.
(2012)

Reţetă pentru totdeauna

Să picurăm din timp vreo câteva minute,
Un bob zăbavă, prins cu semne mute
Pe frunte, printre riduri impare şi mirate
Fiindcă se socot doar din singurătate.

Minutele impare le facem mai prelungi,
Le spiralăm cumva sau le vopsim în dungi
Şi păcălim de două ori timpul zgârcit!
Ştii, eu am încercat, dar nu mi-a prea ieşit…

Atunci acele clipe le picurăm în noapte,
Le învelim cu stele, pe pături, şi cu şoapte
Le murmurăm descântec cu vis de praf de lună
Şi ne ferim cu grijă de fir de mătrăgună.

Dar dacă din greşeală pe gură se prelinge
Cuvintele ne ard şi visul prea ne frige.
Adăugăm prin timp numai puţină miere
Cu gustul din salcâm. Soarele-i dă putere.

Am îndulci amarul? Am amărî paharul?
Am înţelege unde îşi ţine timpul harul?
Am învăţa să-l prindem? Dar fără minutar
Nu piere ritmul oare şi nu e în zadar?

Din fiecare clipă cernută ca nisipul
În scoica lui încheagă mărgelele. El, timpul,
Nu e clepsidră din sticlă, ci din tot.
În faţa-i, când întreabă, numai atâta pot:

Cu zâmbet, împăcare, adâncă plecăciune.
Mi-e dor să-i fiu secundă, trecându-l, să-l aprob.
Secundele îmi curg mereu prin rugăciune
Şi rup cu infinitul lanţ, lanţul de rob.

Şi înăuntru-mi infinitul e închis în perle
Făcute tot din fire de nisip legate
În scoica sufletului care-i timp. Cu ele
Îi pune dop clepsidrei o eternitate.
(2012)

Incandescente neiertări

Au apărut din semne la trei mâini cu psi şi almanahe. Cascadă de haiku în comentarii aici şi aici.

Cu neiertări
şi nimic în uitare
umplu epave.

Incandescenţa
dorului de cuvinte
se stinge-n poem.

Neiertări
Uit, nu iert. Şi vin
neiertări împreună
legate şirag.

Incandescenţă
Arde ideea
în spatele pleoapelor
să trecă-n cuvânt.

Nimic
Nor fără umbră?
Pată de nimic pe cer,
nimic pe pământ.

Dor de cuvinte
În întuneric,
numai dor de cuvinte,
aburi de nor alb.

Uitare
Amorţit sub scrum,
în ger de inimi stinse,
focul durerii.

Poem
Rostogolire
de gânduri fără umbre
între noi - poem.

Nicicând epave
Corăbii plutesc
purtând în pântec cuvânt.
Nicicând epave.

Vis neterminat

Suntem inegali în multe feluri,
În idei, în credinţă, în ţeluri,
Suntem inegali în putere ,
Suntem inegali în lacrimă şi durere.

Unul vorbeşte o altă limbă
Şi-i înţeles mult prea rar.
Are între tâmple idei care schimbă
Pe faţa lumii orice hotar.

Altul visează zări depărtate,
Are credinţă dar îi lipsesc
Uneltele de trebuinţă toate
Şi visele-i se năruiesc.

Un altul îşi doreşte preamărire
Şi glorie, ades necuvenită,
Şi minte cu acută nesimţire
Crezându-şi singur limba otrăvită.

Dar cel mai trist e când un vis frumos,
Idee ce-ar schimba lumea în bine,
Se-ncheagă-n mintea unuia cu suflet ros
De tristă neputinţă fiindcă i-s puţine
Mijloacele care i-ar înlesni cărarea.

Atunci, fără ruşine, se-nvăluie-n minciună
Şi zboară pentru-un timp, dar e mai mare jalea
Când aripi se topesc, se stinge lumânarea,
Că toate-i sunt de ceară şi nu-i nici ceara bună.

Apoi îşi vede visul care părea aproape
Cum curge printre degetele răsfirate.
Nu ştie pumnul să-l adune. Printre pleoape
Curg picături de vis şi se topesc departe…

Doar dacă înţelege... Rar tare se întâmplă,
Că pentru fiecare vis de el neterminat
Pe degete îşi socoteşte mintea strâmbă
Şi la numărătoare e altul vinovat.
(2012)

Două feţe

Cei mai negri nori
Sunt pe cealaltă parte
Totdeauna albi.
(2012)

Pentru ultima oară

De-atâtea ori am spus “ultima oară”
Că mi s-au strepezit cuvintele în gură.
Le-am spus cu încăpăţânare-amară,
Le-am spus şi cu, şi fără de măsură.

Le-am spus întâi de rău, şi-apoi de bine,
Cu gândul prins în literele lor,
Erau silabele mult prea puţine,
Dar înţelesuri s-au legat şi dor.

Inima “ultima oară” se sfărâmă
Sub dalta întâmplării că a fost în drum,
Am adunat-o şi-alte dăţi, fărâmă cu fărâmă,
Din praf, şi din cenuşă, şi din fum.

“Ultima oară” mai privesc în urmă
Spre cerul sfâşiat de nepăsare.
Am înţeles că niciodată nu se curmă
Durerea zării care, fulgerată, moare.

“Ultima oară” îmi descopăr flori
Pe fiecare gând şi peste ramuri
Fiindcă iarna le îngheaţă cu fiori
De ger nebun şi decorează geamuri.

Şi cânt “ultima oară” în cuvinte
Ce mi s-a întâmplat sau, poate, nu,
Că vorbele ori mint, ori îmi aduc aminte
Ce-am fost şi ce-aş fi vrut să fiu.

Dar, după ce am spus de-atâtea ori “ultima oară”,
Mi-am aruncat iar inima în drum
Şi m-am uitat în urmă cum îi zboară
Din aripi şi cum ard şi se fac scrum

Pe zarea sfâşiată de uitare.
Iar dedesubt, prin gânduri, înfloreau
Flori albe de migdale-amare
Şi-apoi, în fiecare iarnă, îngheţau.

Şi iar legat-am vorbele în vers,
Să-mi cânte inima şi gândul.
Cât timp sunt ele înc-un univers
Îmi înconjoară blând pământul.
.
De-aceea ştiu că de-acum niciodată
N-am să mai spun că-i cea din urmă oară
Şi de-am să mai greşesc, la fel ca altă dată,
E pentru că am vrut… şi poate să mă doară.
(2012)

Sigur că nu-i azi ultima oară
Când scriem cu acelaşi titlu, psi-luneli.
Cuvintele dansează pe strune de vioară.
Doar un condei în mână şi iar vor fi urzeli: 

tibi, almanahe, Dictatura justiţiei, Irealia, Scorpio, dordefemeie

Vânez cuvânt

Perseide ard
În dâre pe albastru.
Eu vânez cuvânt...
(2012)

Măsura veşniciei

Curg stele în sus:
Măsoară veşnicia
Cerului adânc.
(2012)

Acar

Era acar într-un nod de cale ferată,
Stăpânea fiarele, pe toate deodată,
Învăţase să le strâmbe când era nevoie mare,
Să le supună sub trenuri alergând către zare.

L-a lovit în moalele gândului dorul de ducă.
Nodul lui mare nu era de-ajuns să-l seducă,
Îi trebuia de la o vreme să ia în folosinţă
Puţin orizont, neprevăzut, neştiinţă.

Şi, cum cunoştea oţelul şi calea ferată,
Pe-o şină s-a dus alunecând cu mirată
Expresie întipărită pe faţa cea nouă,
Spălată la drum cu proaspătă rouă.

În urmă nodul rămăsese fără pază,
Fără atenţia lui mereu trează.
Trenuri goneau pe-acolo ca mai înainte,
Puseseră-n roţi prafuri pentru minte.

Parcă luaseră mintea de la el, săracul acar!
Se rătăcise şi nu mai avea habar
Încotro duce şina şi dacă trenul ei se-ndreaptă
Spre el sau către zare în linie dreaptă.

Dar şina e cotită, tunel întortochiat,
Săpat adânc în piatră şi prea slab luminat
L-a prins şi îi aruncă lumină grea în faţă
Şi i se năpusteşte ca altă dimineaţă.

Nu s-a ferit, n-a încercat să caute deoparte
O gaură în zid, temându-se de moarte,
Şi l-a lovit lumina cu raza orbitoare,
Şi l-a lăsat uimit că-i încă în picioare.

Ce-avea în ea lumina, ce taină a aflat
Poate are să spună, dar când l-am căutat
Era încă pe drum şi-n palme şi-n privire
Avea puţină zare topită şi iubire.
(2012)

Monstru?

Evantai

Un monstru tâmp cu capul chel,
C-un malaxor hulpav în loc de gură
Şi cu alambicate maţe în pântec subţirel
Se îndopa cu mârşăvie şi cu ură.

Le mesteca neîntrerupt, temeinic,
Le înghiţea oricât erau de-amare
Şi-ai fi crezut că se făcea tot mai nemernic
Cu cât i se umfla burta mai tare.

Dar pentru că le fărâma mărunt
Nici una în memorie nu i s-a tipărit
Căci un nimic părea oricare amănunt
Când gândul îi era un murmur asurzit.

Şi cum să nu-l priveşti cu duioşie,
Şi cum să nu doreşti aievea să trăiască
Un monstru lacom care ţine sub chelie
Atâta răutate câtă naşte firea omenească?

Oricât de inestetic şi de monstruos,
De-ar acorda o asistenţă dezinteresată,
Ni s-ar desface curcubeu în evantai frumos
De sentimente nobile şi dragoste curată.

Măscărici

(după psi)

Un măscărici ce nu părea să ţină
Capul plecat şi fruntea în ruină,
Cu un surâs pictat între urechi
Şi cu tichie cu canafi perechi,
Avea adeseori nimic scris în privire,
Ca monstru tâmp, zălud, fără simţire.

Un evantai de false sentimente
Plecate de la el păreau să se reflecte
În ochii ce-l priveau, poate, de-acum cu milă
Şi îşi nega singurătatea lui umilă,
De când şi asistenta l-a lăsat fiindcă a simţit
Că inima i-e stearpă şi gândul amorţit.

Paiete triste i-atârnau pe haină
În chip de praf de stele, cum credea în taină,
Cu un baston de mareşal şi nasturi de spoială,
Lacrima desenată, cu totul ireală,
Alambicate decoraţii pe haina peticită,
Era mai mult carton şi recuzită.

Credea că-i poate păcăli cu mârşăvie
Şi că îl admirau cu drag şi duioşie.
Îl năuceau cu murmur, râs şi voie bună,
Spera că-n glorie cândva are s-apună,
Fără să îşi închipuie că toată-acea mulţime
Cu drag de glume potrivite-n rime
N-avea memorie, ci malaxor cu care
Scuipa secunda lui în nepăsare, în uitare.
(2012)

Au descâlcit duzina şi au pregătit surprize: almanahe, jora, tibi, Vero, tibi2, psi, Scorpio, Dictatura justiţiei, Irealia, Virusverbalis, dordefemeie, Dragoş

Să trag un nor

Aş vrea să trag un nor peste setea pământului,
Să am puterea vântului
Şi să-l desfac şuvoaie
Ca să rupă, să încovoaie
Rădăcinile arşiţei care crapă ţărâna.
Să-şi întinerească faţa, bătrâna,
Să-i crească plete de iarbă,
Să se împodobească cu salbă
De flori peste riduri uscate,
Să le umple pe toate
Şi să se facă lut roditor,
Să plângă din izvor
Lacrimi de bucurie
Pentru ce-are să fie...
(2012)

Poveste în zori

În fiecare dimineaţă i se sculpta pe pernă
O altă formă după visul de cu noapte,
Şi pentru că i se dusese visul în uitarea cea eternă
Şi nu-i mai rămăseseră din el decât vreo două şoapte,

Şi-acelea fără înţeles, nelămurite,
S-a dus să caute în largul din uitare
Visările în somnul lui ivite,
Că poate-i arătau necunoscută zare.

Dar largul din uitare era atât de larg
Şi-n el erau închise atâtea întâmplări
Că nici urcat pe vârful celui mai 'nalt catarg
Nu-i cuprindea decât o parte dintre zări.

Iar visul lui pierdut în valuri de uitare
Şi parcă descompus în fapte fără sens,
Împrăştiate de curenţi la mare depărtare,
Era aproape imposibil de cules.

Iar zorii l-au orbit cu vasta lor lumină
Şi a uitat ce caută în apele adânci,
A fost foarte aproape de vis, la rădăcină,
Dar s-a trezit în soare şi s-a lovit de stânci.

Pe-acolo erau urme din vise de-altădată
Care stăteau lipite de pietre neclintite,
Le-a adunat atent şi-a desenat o hartă
Din piese disparate, cu grijă potrivite.

Iar la final tabloul cu pete colorate
Din visele lui toate, mereu pierdute-n zori,
Era făcut din formele care i-au fost sculptate
De somn pe puful pernei cel moale ca de nori.

De-a dezlegat secretul ascuns în puf de perne
Sau s-a-ncurcat în vise încâlcite între ele
Nu mai contează fiindcă totul se va cerne
În largul din uitare când cerul plouă stele.
(2012)

În zori se ivesc 
poveşti din marea celor
cu drag de (psi)cuvânt.

Mărgăritare

Zgură

Umbră rece pân’ la miez prăduind mărgăritare,

Umeri slabi, simţire goală şi nesaţ în buzunare,

Sigur doar pe jumătate de întreaga lui avere,

A lăsat numai o urmă: zgura setei de putere.

Urmă

Prăduind mărgăritare cu nesaţ care nu-i trece,

Le-a pătruns sigur în miez. Nu i-a fost umbra nici rece

Şi nici goală, ci întreagă şi purtând o jumătate

Dintr-o urmă de poem peste umeri, spre departe.

Nesaţ

Nicicând jumătate, ci numai întreagă,

Cu umbră pe ochii arzând de nesaţ,

Cu miez de ispită, ce sigur te leagă,

Chiar rece ca gheaţa, te prinde în laţ;

Nu goală, dar straie mai multe nu are,

Pe umeri se prind şiraguri cu jind

Făcute din stele ori mărgăritare,

Şi-ai vrea câte una să le furi, prăduind

La urmă, întreagă, şi umbra ce-o lasă,

Că-i miez nesfârşit din fragedă noapte,

Cu perle pe cer şi-atât de frumoasă

Că ielele-n horă o umplu de şoapte.
(2012)

Mai multe mărgăritare la ceilalţi duzinari din clubul psi.

Dar lunile?

Din zile se fac
Săptămâni. Dar lunile?
Se leagă din nopţi?