Toamnă

Priveşte, înc-o toamnă a trecut
Cu tot cortegiul ei de frunze moarte,
Cu întristate ploi prin crengile uscate
Şi păsăsri care au plecat spre sud.

Şi înc-o toamnă-a picurat în lume,
Prin ploi sălbatice şi reci, iubirea;
Şi doruri grele pustiit-au firea
Cu vântul lor temut şi fără nume.

Iar mâini însingurate-au întomnat,
Ca frunzele ce şi-au foşnit ruina
Când prin culoarea lor s-a-ntins rugina,
Şi în ţărână mâini şi frunze s-au culcat.

Iar, dacă păsările cu aripi nebune
Plecând, prin ochii noştri au zburat,
Orbi, într-o iarnă-a inimilor, ne-au lăsat
Să răscolim lumina când soarele apune.
(1991)