Primăvara

O floare, un zâmbet, lumina albastră
Aprinsă, mirată, în inima noastră,
Un nor alb de spumă pe cerul lăptos,
Şi păsări în crângul de soc rămuros,
Cântări despre noua iubire de-o vară,
Visând nesfârşirea în fiece seară,
Înflăcărată de-un soare mai nou ca oricând.
Cine-ar mai crede că-i acelaşi pământ ?
Mirosul de verde, de crudă speranţă,
Se-avântă prin seva mustind de viaţă
Spre-o nouă-nviere, spre-acelaşi sfârşit,
Ce pare, acum, că e numai un mit.
E o amăgire; şi, totuşi, ce dacă?
Doar bucuria n-a fost nicicând seacă.
Iubirea şi primăvara, când s-or petrece,
Veni-va vremea ca rodul să lege.
Mai tineri c-un an ne simţim poate-o zi;
Şi ce dacă mâine nu vom mai fi ?
(2005)